Din ciclul: "orice in 10 pasi", va prezentam astazi: Cum sa iti faci probleme fara sa le ai.

Se ia asadar o existenta linistita, si se complica cu gratie. Reteta succesului este urmarea intocmai a celor 10 pasi descrisi mai jos:

1) Asigurati-va ca nu aveti nici o problema reala

2) Faceti o lista cu probleme potentiale. Grave.

3) Din lista problemelor potentiale, alcatuiti un top 10. Masurati cu mare grija, comparati, si aveti grija ce candidate alegeti pentru podium.

4) Priviti acum lista. Concentrati-va mai ales pe prima, pe lidera clasamentului. Incepeti sa va ganditi cum ar fi daca ea chiar ar prinde viata. Cam cum ar arata viata dumneavoastra odata ce ar imbratisa problema castigatoare.

5) Incepeti sa va manifestati ca si cum ati avea deja problema respectiva. Mimati unele simptome, pana incepeti sa credeti ca ele sunt reale. Daca incep sa va dea lacrimile este extraordinar! Inseamna ca ati urmat cu strictete primii 4 pasi, si existenta dumneavoastra este pe cale de a se complica cu succes.

6) Incepeti sa va plangeti tuturor prietenilor de ceea ce "banuiti"dumneavoastra ca ar fi inceputul unei probleme. Asigurati-va ca va cred, si eliminati orice tentativa de calmare. Ei TREBUIE sa creada ca aveti o problema, si mai ales, este vital sa va planga de mila.

7) Acum, problema dumneavoastra este aproape reala. Provocati-va insomnii pentru veridicitate (cafeaua ar putea ajuta). Poate un film trist cu tema apropiata cu cea a problemei dumneavoastra, v-ar putea da un elan in plus in implementarea planului cu care ati pornit la drum.

8) In acest pas, sunteti deja nefericit. Este cazul sa nu mai raspundeti deloc la telefon, si sa plangeti. Mult. Problema a prins viata, si trebuie alimentata.

9) Problema este la apogeu. Este timpul sa cheltuiti multi bani. Pe psiholog, pe dulciuri rafinate, pe excursii...

10) Dezvoltati un cult pentru problema dumneavoastra. Un altar ar fi indicat.


11) - acesta este pasul de rezerva. Retineti, in cazul in care ceva nu functioneaza conform planului, nu abandonati lupta. V-ati propus ceva, si trebuie sa si obtineti ce aveti in obiectiv. Reveniti calm la pasul 3, si alegeti problema care ocupa locul 2. Daca intre timp, din varii motive, problema de pe locul 2 este indisponibila, treceti la locul 3 si tot asa.

MULT SUCCES!

Si ce a invatat Pinguinul...

Pinguinul a invatat ca e foarte frumos sa fabrici povesti nemuritoare, si sa subestimezi realitatea... ca se intampla foarte des sa iti ia ochii margelele de plastic ale fetei aleia si sa uiti ca ai perle in sertar...

Ca este extrem de usor sa faci o lista de lucruri pe care nu le ai, si sa treci cu vederea ca ai deja enorm de multe...

Cat de usor este sa te incarci negativ si intr-o secunda sa uiti ca de fapt esti fericit.

Cat de mare e panica cand vezi ca pierzi ceva foarte important.

Cat de ametitoare este senzatia ca poate nu s-a dus chiar tot de rapa.

Cat de greu este sa iti dai seama ce vrei. Si cat de rau este cand poate iti dai seama prea tarziu.

Ca totul este bine cand se termina cu bine. Sau cand nu se termina deloc.

Atunci cand ai de ales intre...

..."ce trebuie sa faci", si intre "ce simti sa faci", cum o dai? Mai departe de idealistul "alege cu inima", si mai departe de rationalul "maturizeaza-te", acuma pe bune...

Cum procedezi cand ai facut ce stii ca e mai bine pentru tine, si totusi asta iti rupe sufletul in 10? Cum poate fi ceva bine daca iti face atata rau?

Cum faci sa scapi de judecatorui de la "mansarda", si incepi sa traiesti pur si simplu si sa nu iti mai pui atatea probleme?

Cum faci sa repari o greseala nasoala rau? De fapt o data ce ai facut-o, nu e mai bine sa o lasi asa?

Si atatea intrebari, peste intrebari, peste intrebari, cand tot ce vrei este sa nu te mai doara...

Ti-ai dorit vreodata

sa stai pe bancheta din spate a masinii si sa urmaresti peisajul de pe ecranul geamului, si sa stii ca esti acolo unde trebuie sa fii?

Ti-ai dorit vreodata sa intri pe usa si sa simti zambetul ala din camera de alaturi?

Ti-ai dorit vreodata sa te simti rau si sa vina vocea aia care iti zice "nu te mai prosti!"?

Ti-ai dorit vreodata sa te simti coplesit de propria banalitate, si sa stii ca esti simplu, si sa stii ca esti bine?

Ti-ai dorit vreodata sa iti auzi propriile cuvinte si sa nu te simti prost pentru ca le auzi?

Ti-ai dorit vreodata sa se opreasca totul in loc si tu sa fii fericit ca nimeni nu mai respira in secunda aia?

Ti-ai dorit vreodata sa fii aici?

Conventii

... ma sui in taxi in spate. Pentru ca asa "se cade". Si stau cu piciorul stang peste piciorul drept, nu invers. Asa e frumos...

Ce se alege de vietile noastre? Construim conventii in care mai apoi nu ne regasim. Spunem
"ha! eu n-o sa fiu niciodata asa", dupa care distrugem ceva frumos pentru ca nu e "asa" cum am zis odata, demult, ca nu ne intereseaza, si nici nu ne-am d0ri vreodata sa fim.

Si atunci ce ne ramane de facut? Luptam ca sisifii cu lucrurile pe care le uram, dar care cumva din cauza suferintelor de pe traseu ne-au intrat in sange? Sau renuntam, pur si simplu? Asa cum iti vine cateodata sa lasi dracului autobuzul si sa te sui in taxiul ala skoda octavia cu tarif obisnuit... asa cum iti vine sa scuipi pe covrigul de toate zilele si sa comanzi mancare "de la indieni"?Asta facem?

Acceptam ca e o lupta? Sau ne iubim atat de tare incat o felie de paine cu usturoi conteaza mai mult decat caldura AIA? Cred ca pana la urma la asta se reduce tot.

Tu te iubesti pe tine? Atunci esti fericit.... si atat.Norocosule!

Se intampla la un supermarket din cartierul Lacul Tei :)

And...action!

Am vazut copii la 9 dimineata care parca aveau perfuzii cu redbull atasate...Am vazut personaje cu nume de telenovela, prea multe ca sa fie enumerate, mi-am imaginat cum ar fi sa intre o trupa de mariatchi in supermarketul angst din Tei, exact in momentul in care un tip striga ca descreierat :"linisteeeee!! linisteee!!".

M-am uitat "ca broasca la inundatie" la unul din actori care zguduia - la inceput timid, dupa care chiar cu dusmanie - un automat de cafea, ca sa spuna apoi senin, ca dupa o supradoza de prozac, geniala replica "miercuri... joi...", si mi-am imaginat cum ar fi sa zbiere din senin isteric: "MAAAARTI!! MAAARTI!!".

Am ajuns in zona aia in care gucci-"rush" se transforma in "cu cirese" (asemanarea, din cate puteti vedea este absolut socanta), in care o geaca pe canapea seamana cu "unu' care a mierlit-o". Si atunci cand o bijuterie arata ca "un device" si incepi sa-ti imaginezi cum ar fi sa exista sutiene cu raft, deja e timpul sa te duci sa dormi. Sau nu :)

Cu cazanu' la vanatoare de vrajitoare

...ora fatidica 23. Clienta nebuna paraseste locul intalnirii (teren neutru, de altfel). Noi - la fel, putin mai in spate, cotrobaind in geanta dupa tigari. Afara - surprizaaa!! 100 de chinezi! Nu, nu 100 de chinezi, doar clienta in pretty masina, parcata paralel cu cazanul, la un m distanta... ( * Cazan = dacia break, culoare nedefinita, data de nastere mult prea greu de determinat, mijloc improvizat de locomotie...). Ne hotaram sa asteptam "taxiul" - pentru ca n-o putem lasa pe Cruella sa vada ca avem ceva de-a face cu cazanul. (Iarta-ne, cazane....we're only human).Dupa care ne dam seama ca putem conduce o colega detinatoare de vehicul mai "intremat" catre locul de parcare. In ciuda vitezei de melc, si a temperaturii numa' bune de plimbare, clienta inca sta in masina. Cu motorul pornit. Nu se stie ce face - noi speram ca este vorba de un stop respirator, dar probabil ca mediteaza la menopauza. 2-3 tigari mai tarziu, si vedem in zare cum dark lady porneste automobilul, si pleaca. Din fericire, in sens opus celui in care ne aflam noi. Fericiti, pornim cu elan catre cazan... vrem acasa... vrem somn... ne visam pe drum... EROARE!!! Cruela intoarce. Si nu! Nu! Nuuu!!! Vine fix inspre noi. Avem 2 sanse: ne prefacem ca nu suntem noi, sau ne aruncam intr-un tufis. A doua varianta este mult mai convenabila, asa ca fara prea multe negocieri, o si aplicam. The crazy bitch trece si noi radem. Radem. Radem, fratilor, de nu mai avem aer.

Ne taram pana la cazan... Este pentru prima oara cand o sa am onoarea sa ma sui in mirobolanta increngatura de fiare. Ma strecor in spate (printre sticle de suc si reviste), si propritareasa incepe sa imi paseze colegi de drum - geaca, sacosa, plasa, sacosa, inca un pulover. Bogdan zice :"Hait! Asta e balastul, sa nu ne rasturnam pe sosea!". Gata cu rasu, imbarcarea ca e tarziu! Ditamai omu' de Bogdan intra linistit pe locul mortului si incepe sa traga de ceva. Nedefinit. Ceva care iese de sub scaun. Zice: "Ba, cred ca am gasit ancora!". (incep sa cred din ce in ce mai tare ca era chiar o ancora, pentru ca nu inteleg la ce ti-ar folosi o centura de siguranta in cazan...).

Un sfert de ora de scremere de cazan, si reusim sa demaram. Cu fanfara, doamnelor si domnilor! Este singurul vehicol care scoate sunete in asemenea hal!!!Din cauza oboselii radem ca apucatii, Ilinca ne avertizeaza ca natura isi cere drepturile si ca cerem prea mult de la anumite sfinctere, dar nu ne putem opri... (hm.... oare ne-au pus ceva in bauturi?). Cazanul cedeaza intr-o intersectie, si un nene nervos intr-un peojo claxoneaza de mama focului. "Ilinco, baga mare, ca p-asta nu l-au invatat la scoala sa depaseasca sifoniere". As adauga ca este vorba de un "cazan", dar fie. "Sifonier" be it.

5 crize de ras si o tentativa de explorare a MAN mai tarziu, si suntem gata sa lasam la baza primul concurent. Norocosu'... Frate-so e in fata casei, incerc sa fac cunostinta cu el, dar nu pot sa imi articulez numele, pentru ca de o jumatate de ora ma schimonosesc de ras. Se uita la noi...cu o oarecare compasiune...

Pedalam usor, mai o frana, mai o tromba de fum, mai un geam cazut, si ajung si eu acasa la mine... unde mai fac 2-3 crize de ras la telefon... ca nu ma pot abtine...

Si starea inca nu m-a parasit. Iuhuu!! Ilinco, traiasca cazanu', bre, ca e plin de veselie!

Relatiile interumane/ gasiti deosebirile

Iti e greu sa recunosti ca vrei sa pleci. Deschizi gura ca sa rostesti un cuvant si te pocneste plansul. Si stii ca nu e corect, ca nu tu esti victima aici, dar din motive obscure si imposibil de tradus, nu te poti abtine, nu-ti poti taia nodul din gat care te face sa elimini solutie sarata pe ochi.

Gasesti solutia: un e-mail. Il trimiti, cu argumente cu tot. Ii spui ca nu iti mai gasesti locul, ca iti e foarte greu sa pleci, dar ca asa e mai bine pentru toata lumea. Ar vrea sa iti respecte decizia, dar nu se poate abtine sa nu arunce cu vorbe ascutite inspre tine. Nu se poate abtine sa nu te urasca putin. Si cumva crede ca te vei intoarce, si atunci te va stapani si mai bine...

Cateva luni dupa aceea, totul e pustiu in jur... Incepi sa te simti gol pe dinauntru, si te intrebi daca ai gresit. Desi stii ca nu ai gresit cand ai presimitit finalul. N-ai facut decat sa eviti o drama. The show must go on...

Si gata, ai gasit altceva. Nu stii daca e ce cauti tu, dar e cu siguranta altceva. Si celalalt se "bucura" pentru tine. Te felicita. Dar stii ca are ganduri din seria "eu te-am scos din mizerie, si acuma altii profita", "eu te-am facut, ma, om" etc. Si - sa recunoastem - nici tu nu esti un sfant. Speri cumva ca te regreta, ca isi da seama ce a pierdut, ca realizeaza ca poate daca se comporta altfel, ca poate daca iti crea alt habitat... Hai, admite ca te racaie putin felul in care viata celuilalt isi vede de treaba de minune si fara tine.

Unde se duce respectul? Ce se intampla cu admiratia? De ce speri sa o dea rau de tot in bara la capitolul "realizari-dupa-ce-ai-plecat-tu"? De ce ai nevoie sa te simti de neinlocuit si regretat pana la lacrimi? LA DRACU, ESTE VORBA NUMAI DE UN JOB!!!!!!! :)