Asa arata Parisul meu. Am cautat mult timp locul in care sa pun fotografia asta, si niciodata nu l-am gasit. Acum, dupa ce am vazut "Paris, je t'aime", l-am gasit in sfarsit - in acest post despre Parisul meu.
L-am vazut pe tipul asta in Tuileries intr-o zi in care cautasem cu disperare Muzeul Publicitatii, care trebuia sa fie undeva intr-o aripa a Louvre-ului. Si acuma - atunci cand l-am vazut- ma plimbam de nebuna prin parc. Ma uitam la el si judecam dupa geanta sprijinita de scaun si dupa imbracaminte ca tocmai a iesit de la serviciu (era undeva la ora 18.00). Si ma uitam cum sta pur si simplu, singur, in parc, cu 6 pack-ul de Leffe langa el, si se simte bine. Ma uitam la el si nu intelegeam de ce o fac, pentru ca nu era ca si cum as fi simtit vreun soi de atractie fata de el, sau ceva asemanator. Doar ca imaginea lui imi spunea ceva, si incercam din rasputeri sa inteleg ce. I-am facut o fotografie, si in momentul ala am inteles. Asa arata Parisul pentru mine. Era in tipul asta ceva boem, ceva din je m'en fiche-ismul caracteristic, cultul pentru parcuri, pana si placerea legata de alcool (desi ce avea el acolo era bere belgiana, si nu vin frantuzesc).
Am stat si m-am gandit mult... poate era doar un turist (desi geanta aia usor jerpelita nu arata a geanta de turist). Poate fusese concediat, si ce imi parea mie a fi relaxare si boemie era de fapt o manifestare a unui om aflat intr-o situatie dificila. Poate o gasise pe nevasta-sa in pat cu altul si pur si simplu a apucat 6 pack-ul din frigider si a plecat gandind ca toate femeile-s curve, si ca nu merita osteneala. Dar in final, am ajuns la o singura concluzie. Indiferent ce avea omul ala in cap, ce nationalitate avea el de fapt, si cum ii fusese ziua, pentru mine - in mintea mea - pe omul asta il cheama Paris.
....
....
Si dupa cum ziceam, am vazut "Paris, je t'aime". Si mi-a placut. E unul din putinele filme pe care le-am vazut in ultima vreme care m-a facut sa simt ceva.
Thomas Listen. Listen. There are times when life calls out for a change. A transition. Like the seasons. Our spring was wonderful, but summer is over now and we missed out on autumn. And now all of a sudden, it's cold, so cold that everything is freezing over. Our love fell asleep, and the snow took it by surprise. But if you fall asleep in the snow, you don't feel death coming. Take care.
RSS Feed (xml)
6 comentarii:
Cautai cu disperare Muzeul Publicitatii... Da, mi s-a intamplat si mie si am constatat ca trecusem pe langa el de 2 ori; era de fapt Muzeul de Arte Decorative.
Dar mai aveai acelasi entuziasm dupa vizita? Ca eu am prins o expozitie de postere care promovau expozitiile lor de-a lungul timpului si ma asteptam sa vad postere in genul celor imprimate pe cartile postale care se vindeau in jurul marilor obiective turistice.
Cat despre tipul ala... da, parizienii au ceva special. Nu cred ca mai vezi nicaieri in lume oameni care sa stea aliniati pe scaune cu vederea spre o intersectie si sa bea o bere in timp ce privesc cum un politist directioneaza traficul. Rosu se face verde si verde se face rosu. Masina vine, masina sta, masina pleaca... ah, cea mai tare terasa pe care am vazut-o a fost langa centrul pompidou cu scaune in stilul celor de cinematograf toate aliniate cu fata spre atelierul brancusi. Au ei ceva special...
Gata, am scris prea mult pentru un comment. :)
Lucruri care m-au impresionat in Paris(moi aussi j'aime Paris): Disney Land(a inceput sa ninga-artificial but who cares),Cité des Sciences(expozitia cu iluzii optice za best),jocul de alba-neagra desfasurat la cativa m de Sacre Coeur-Montmatre,o cladire decorata cu cutii de conserve colorate pozitionata chiar pe Rue de Rivoli,Strada Saint Denise,orga din Notre Dame,Parisul in prag de Craciun...off si mai sunt.
PS. Recomand si Marseille - Portul Vechi,terasele sunt superbe,chiar pe malul marii.
Da, aceeasi experienta cu Muzeul Publicitatii :)
Am visat cam 10 ani sa ajung la Paris...stiam strazi, stiam locuri...nu prea stiam oameni...pentru mine, Parisul inseamna stradute mici si oameni multi si o tipa mexicana.
Eram pe langa Turnul cel mare si ea era tot p-acolo, pe-o straduta si am intrat in vorba si am stat toata ziua de povesti, ea lucra la cel mai mare ziar din mexic...si a fost tare interesat...acum ne scriem zilnic...
Pentru mine Parisul e un oras care imbie la interactiune neconstransa si la legaturi (umane) surprinzatoare.
Eu am pe blog o alta imagine a Parisului... Literara, ma rog, interbelica. Am incercat sa mi-l imaginez pe tipul asta pe undeva pe la 1930 si n-am reusit :)
Pai nici nu prea ai cum :) E adevarat ca sunt imagini complet din alte "filme", dar ceea ce au ele in comun, elementul care ramane, e aerul parizian. Care e acelasi mai mereu :)
Trimiteți un comentariu