Incercand ceva...

Incerc sa-mi adun gandurile referitoare la vise. La momentele in care atunci cand eram mici ne doream sa fim doctori, avocati, gunoieri sau profesori. La momentele de mai tarziu cand spuneam ca ... o sa facem ceva anume cu persoana noastra atunci cand vom fi suficient de mari. La clipele de si mai tarziu cand ne promiteam noua insine ca de maine lucrurile se vor schimba din propria vointa. Sau nu... mai bine de poimaine. Sau daca nu de poimaine, cu siguranta de... luna viitoare.

Sunt atatea lucruri pe care le putem face si pe care le lasam pentru mai tarziu. Le lasam plangand intr-un colt pana cand se fac mici-mici-mici de tot si nu mai au voce. Ragusesc. Ramane doar un chitait comic care se pierde de tot la un moment-dat. Le ratacim in visele altora, in oboseala zilelor de luni sau in incrancenarea de la metrou, pana cand nu mai inseamna nimic.

Dupa care scriem randuri nesemnificative si redundante care certifica atrofierea lor.

Brusc totul se comprima si se reduce la o seara in care intri in supermarket dupa o inghetata. Ca sa iti dai seama ca nu mai vrei inghetata. Si nici ciocolata. Reducere la absurd, un fular scos cu forta din geanta si aruncat neglijent in jurul gatului. Cativa pasi apasati catre iesire si dorinta ca momentele frumoase sa dureze mai mult. Nici macar o vorba despre vise, nicio intentie de a implini vreo dorinta. Doar respiratie, degete care se agata de fiecare jumatate de secunda si apoi trepte. Si somn.

Si nici macar nu mai suntem tristi din cauza asta.

Fotografia nu are nicio legatura directa cu ce am scris. E doar o poza pe care am facut-o unei prietene atunci cand nu stia ca ii vad gandurile. Mi s-a parut ca se potriveste gandurilor mele din seara asta.