Azi, in drum spre serviciu

... era sa fiu ucisa cu brutalitate de o octogenara cu palariuta aflata la bordul unei dacii din 70' si ceva. Si bizareria consta in faptul ca mi-am temut doar sa nu faca vreun infarct cand vede ca nu ajunge la frana....

Ma intreb in fiecare zi

...,sau chiar de mai multe ori pe zi, de ce fac oamenii atatea compromisuri gratuite? De ce lasa atat de la propria persoana, de fiecare data cand au ocazia? Cel mai bine ar fi daca am avea un numar limitat de compromisuri de facut in viata. Si sa fim pusi in situatia de a cantari foarte atent daca merita sa facem unul dintre ele...

Pentru un nivel mediu de liniste, oamenii platesc cu monede din ei, din sufletul lor. Sa fie bine, sa fie placut, ce? Costa? Ok, uite, mai dau o emotie? Cat? 3? ok, fie... lasa, sa fie bine... cat? sa renunt si la 100 de zambete? Bine, mai, ia d-aici, ca zambete sa tot fie...

Ai auzit, jiji?

M-am rispit

in milioane de bucatele marunte. Dar n-a fost ca o explozie, nu a fost ceva atat de violent. Pur si simplu la un moment-dat liantul dintre ele s-a slabit, si ele s-au rispit. Inca mai e ceva ce le tine impreuna, dar e foarte, foarte greu sa le mai aduni.
Parca intru undeva si dureaza ore in sir sa apara toate bucatelele din mine. Si cand in sfarsit incep sa se adune, trebuie sa plec. Si procesul se repeta.

Ce faci? "Nu stiu inca sa iti raspund, stai sa imi apara toata fiinta".

Acesta este un demers ecologist!

SA VEGETAM CU TOTII, DRAGII MEI!! SA VEGETAM!

cum ar fi sa ti se poata indeplini dorintele?

Brusc, sa inchizi ochii, sa iti doresti ceva, si cand deschizi ochii sa ai in fata tot ce iti doresti? Oare ar fi rau? Ar fi vreo limita la dorinte? adica sa vezi un mos pe o banca contempland o duduie dezbracata fix in momentul in care iti iei copilul de la gradinita...n-ar fi tocmai dragut... sau ce s-ar intampla in cazul dorintelor contradictorii?"Vreau masina" -apare o masina. Trece unu' "Sa ii dispara astuia masina!"...

Oare ar fi bine sa existe un fel de test psihologic? Sa fie doar anumite persoane care sa isi poata indeplini dorinte? Probabil ca treaba asta ar genera si legi... si un sistem de supraveghere... si deja dorintele astea ar fi niste lucruri destul de riscante...

Da' parca tot mi-as indeplini o dorinta-2 acolo, asa, sa fie...

Ai incercat vreodata sa mergi pe o sarma in miscare?

E mai mult decat imposibil... Esti un obez care vrea sa ajungi in partea cealalata, iti doresti neaparat asta, ca si cum viata ti-ar depinde de destinatia respectiva. Si de parca n-ar fi suficient ca gabaritul tau nu prea e de acord cu mersul pe sarma, ei bine da, sarma este in miscare. Are miscari imprevizibile, se batzaie de la stanga la dreapta, si de sus in jos. Cateodata o apuca tremuratul, alteori se onduleaza ca un sarpe... iar tie iti e extrem de greu sa iti tii echilibrul. Problema insa nu este atat echilibrul, cat faptul ca iti doresti sa ajungi in partea cealalata. Si stii ca o data ce ai pus piciorul pe sarma nu te mai poti intoarce inapoi.

Mai trece cate unu', sa mai hlizeste, iti mai spune : "da' da-te domnule, jos, nu vezi ca esti gras? O sa cazi!'. Mai apare cate o femeie care lesina simpatic cand te vede clatinandu-ti membrele mari pe sarma in miscare... Se mai gaseste cate un copil de treaba care incearca sa-ti arunce o umbrela cu care poate te vei echilibra mai repede, dar mai trece si cate un copil crud care da cu prastia, fracandu-si manutele de fericire cand iti vede expresia disperata pe figura...

Ce Dumnezeu o fi fost in capul tau cand te-ai apropiat de sarma asta?

Marea alienare urbana

Un oras este un loc in care oamenii sunt ingramaditi la un loc, impinsi unul in altul, un loc care teoretic ar trebui sa fie raiul socializarii. E ca si cum ai ridica marginile fetei de masa dupa ce ai mancat friptura de pui cu cartofi prajiti si mujdei de usturoi. si toate firimiturile de paine si cojile de usturoi s-ar strange undeva in mijloc, buluc, fara nici un drept la replica, s-ar baga unele in altele si si-ar impartasi toate secretele la ureche, repejor, sa mai apuce un pic de veselie pana la apocaliptica alunecare spre ghena.

Numa' ca realitatea e un pic altfel. Omuletii nostri din marile aglomeratii urbane se comporta ca pilitura de magnet. Adica isteric. Fug unii de altii lipindu-se inevitabil intre ei. Atmosfera urbana naste multa paranoia, multa mania persecutiei, si incredibil de multa alienare.

Va dau doar un exemplu. Ati observat vreodata cum oamenii evita in autobuze sa stea pe scaunele "lipite"? Cum toti prefera scaunele individuale? Daca se elibereaza vreun scaun liber, se naste brusc o tensiune intre toti cei aflati pe scaune "lipite" care vaneaza scaunul proaspat eliberat, calculandu-si sansele de a ajunge acolo. In toate mijloacele de transport in comun exista o atitudine de genul "stati acolo, raiosilor, nu va atingeti de mine, nu va mai holbati la cearcanele mele. Hai sa stabilim: aia e zona ta, si asta e zona mea. NU!! STAI ACOLO! NU IMI RESPIRA AERUL!!!! NUUUU!!!!! MA TOPEEEEEESC!!!!". Scaunele "lipite" sunt doar putin mai bine decat in picioare. Mai ca iti vine sa le cedezi babelor, ca lor oricum pare ca nu le pasa. Eroareee!! N-am vazut creaturi urbane mai obsedate de locurile individuale decat babele. Babele de pe locurile "lipte" fug spre locurile individuale eliberate spontan mai rapid decat serpii cu clopotei in plin atac. E ceva de genul: statie. Inchizi ochii. Ii deschizi si in jurul tau a fost o mare rocada.Parca s-a dat un semnal de "cautati locuri mai bune... 1... 2... 3... si!!", si toate babele fug ca apucate catre scaune mai insorite...

Asa ca ne infigem mai adanc castile in urechi, ochelarii de soare tre sa fie cat mai fumurii, ca nu cumva sa detecteze CEILALTI in ce parte ne uitam. Sacosica stransa la piept, si numaram secundele...

am o mare energie

... imi iese prin pori, imi iese prin aerul pe care il expir, prin degetele care lovesc acum tastatura. Mi-am facut codite, am alergat in jurul biroului, am tras oamenii de par, am urcat si coborat scarile, si nimic. Sunt speriata putin, am senzatia ca il am de dracu' in mine. Nu am stare, imi vine sa jumulesc planta asta, sa amestec monitoarele oamenilor din jur sau, si mai tare, calculatoarele. Sa iau o foarfeca si sa ii tund pe toti, sa vopsesc peretii in galben fosforescent, sa iau capacele de pe canale, sa stau sa ma uit de sus cum cad in ele pisici proaste si sa ma sparg de ras.

Am nevoie de o exorcizare. Any priest available? :)

Brake Fluid Level Low

...piu....piu.... Brake Fluid Level Low.. nici o problema, doar suntem cu Gonzales. A, suntem pe cheile Bicazului? A, ce faza, e plin de tiruri? Hai, mai, mare schema ca prima benzinarie e la 30 de km. Si ce daca baba aia ne-a blestemat la plecare? Era dusa cu pluta. Sau o muscase vaca nebuna dupa apa.

Stam 3 ore sa mancam, ca asta e ritmul chelnerilor de la Lacu Rosu. Ce o sa-i faci... doar unul dintre ei e Elvis si celalat ne-a adus sos din ala misto de ardei. (ca o paranteza... cum ar fi sa te agate Elvis intr-un club?).

Centuri, tot, stai, n-am luat d-aia, cozonacei d-aia unguresti. Da, e aproape 7 seara si Bucurestiul pare undeva in alta galaxie. Dar cum sa rezisti la stratul ala crocant de nuca?

Pe serpentine, Chuckie ne demonstreaza ca frana de mana nu are nici o valabilitate, si ca aia in filmele cu gangsteri chiar mor pe bune. E o salvare in spate... cred ca asistenta aia cu figura de psihopata stie ceva. Sigur a avut o discutie cu baba care ne-a blestemat la plecare.

Primul Petrom. Dulcele grai unguresc. Din fericire personajele rup si putin romana. Discutie lunga despre modelul de lichid de frana. Auzi : model de lichid de frana. Cu romburi, cu picatele, sa aibe si putin mov... telefoane interminabile la mecanici plictisiti care nu vor decat sa isi traiasca duminicile.

O ora mai tarziu plecam. Tot fara lichid de frana. Dupa un lung periplu de 100 de m gasim un LukOil. Chuckie nervos discuta la telefon in timp ce 2 caini fac sex in fata masinii. Vreau sa le fac o poza dar se rusineaza subit si inceteaza activitatea. Toti pasagerii sunt nervosi. E aproape 8... Si Bucurestiul e inabordabil de departe. Toti barbatii din zona analizeaza masina pe dedesubt... sa n-aibe doamne-iarta-ma vreo fisura... acuma chiar seamana totul cu un film horror. Fisura? Termenul asta chiar nu suna bine langa "lichid de frana". Il lasam pe Chuckie sa se agite, oricum nu mai aude nimic, si nervii nostri sunt inutili. Analizam reclamele de pe benzinarie. Interesant. Chuckie iese. Ce are in mana? Ce e in recipientul magic? Sa fie oare lichid de frana? Quintesenta serii?

Plecam mult mai linistiti. Soarele apune. Mai e un pic pana la Miercurea Ciuc...