Ziua in care s-a intamplat inevitabilul

Adica am facut curat.

Daca se intampla sa chemati femeia care face curat si sa incuiati peste tot (adica si unde ea nu are cheie), atunci suferiti sigur de pinguinita... Si pana la urma faceti curat singurei, pentru ca e weekend si mizeria e deprimanta.

M-am trezit mirata din nou de vis. Acum doua seri am visat iar un film intreg. O combinatie de Final Destination si nu stiu ce naiba. Era o lista cu nume, pe care apareau semne care aratau ca in ziua aia anumite persoane urmeaza sa moara din cele mai bizare cauze. Intr-o zi au aparut si pe numele meu, panica, alea, ce sa fac sa nu patesc nimic... M-am trezit pe genul - WOW. Ca de la cinema, nu 3D, nu 4D, ceva gen...10D? Din pacate am uitat foarte multe detalii, cred ca aveam sanse la un oscar pentru scenariu.

Aseara - alta chestie. Eram in Norvegia, era Craciun si ca de obicei in visele mele eram insotita de toata lumea pe care o stiu. Parinti, colegi de scoala, de munca si toti cei. Acolo - fireste - m-am dus la Ikea. Da, stiu ca Ikea e suedeza, dar in visul meu m-am dus la Ikea - normal, era Craciun si eram in Norvegia. Ei bine, Ikea aia era amenajata intr-un fel de conac vechi si era ornata toaaata de craciun, se cantau colinde, chestii aburinde, arome eeeeetc. Evident ca m-am indragostit de un norvegian de pe acolo, a doua zi a fost petrecerea de Revelion (stiu, cam brusc dupa Craciun, dar...), a doua zi am plecat undeva la ski cu ai mei si cu restul gastii (ai mei n-au fost in viata lor la ski, si nici eu nu ma pricep la asta) si a aparut iar norvegianul meu. Eu eram pe plecare, de la ski mergeam direct la avion. Si tot incercand sa fac schimb de ceva ...date de contact cu el, el imi zice ca avand in vedere ca vom avea o relatie la distanta, poate putem sa facem un soi de show tv din asta.

La care eu am zis - SAY WHAAA?! Si, evident, am inceput sa ma indoiesc de trainicia sentimentelor lui.

Dupa aia m-am trezit.

Si s-a intamplat inevitabilul.

Adica am facut curat.

Dupa aia am vazut in sfarsit 2046.

Si acum m-am gandit sa va spun care e melodia mea preferata de la Depeche. Ia sa vedem...ghiciti?

Inca un vis ciudat

In fiecare noapte visez rau de tot. Mintea mea e dubioasa. Stiu ca nu-s singura care viseaza, dar fac parte din categoria aia care "traieste" cel putin un film pe noapte. Soundtrack, culori, efecte, suspans...tot.

De-aseara tot ce-mi amintesc e ca incercam sa fac un Black Russian (desi imi place White Russian) si n-aveam alcoolul corect, dar eu totusi incercam. Dupa care, pentru ca iesise o porcarie scarboasa, am tot incercat sa o transform intr-un White Russian cu ajutorul unui tub de frisca (ceea ce ar fi fost si mai scarbos, dar in momentul oniric respectiv parea logic). N-am reusit (EVIDEEENT). Frustrant.

De maine dimineata ma apuc sa le notez.

Ah - si din seria "imaginatia mea fuge pe sinele de metrou" ma gandeam cum ar fi sa stai asa, pe scaun la metrou, picior peste picior si sa vina un aurolac sa-ti traga cizma din piciorul "din aer" si sa fuga cu ea.

Ce te-ai face?

Ce m-as face?

Da, stiu.

Din seria "cele mai ciudate nopti din lume" si "cine are cel mai ciudat vis"

Sa vedem. Alaltaieri am visat ceva care implica toata familia mea, si toti amicii si colegii si tot. Nu mai tin minte nimic, but it was big. Un fel de saga. 

In schimb, putem discuta acum despre visul de aseara. Sau o parte din el, cel putin.  Eram cu un coleg de munca, care imi spune "hai sa iti arat noul meu proiect. e ceva foarte tare, o sa vezi". Si intram intr-o pestera - ceva gen un loc plin de grote, umblam cu faclii in maini, you know the shit... Si aflu despre ce era vorba - in 3 grote diferite, diversi actori puneau in scena fragmentele din filme de groaza. Adica - ele se voiau originale, nemaivazute si nemaiintalnite. Regizorul era unul dintre actori, un barbat inalt si foarte solid, brunet, de aprox.45 de ani. Dupa toata tarasenia, mi se cere opinia. Nu eram nici incantata, nici data pe spate, nici macar speriata. Pe scurt, mi se parea o mizerie. Actorii erau stransi cu totii in ultima grota si se certau intre ei. O actrita intre doua varste dar imbatranita inainte de vreme parea a avea aceeasi parere cu mine. Cum am intrat, m-a luat la intrebari - "nu-i asa ca ti s-au parut a fi doar clisee ingrozitoare din filme vechi de groaza?". Eu zic - "ba da, imi pare rau sa va spun, dar nu e nimic senzational in ceea ce am vazut. Am vazut doar mostre de exagerare a la "Nosferatu", (care in Nosferatu dadeau bine, dar nu intr-un show live contemporan)... si nicio idee originala". Regizorul parea foarte dezamagit... Si asta imi dadea cumva satisfactie pentru ca tipul imi parea respingator. 

Aici intervine un fragment pe care nu mi-l amintesc. Next thing, eram cu un amic intr-o masina veche (cred ca o dacie din aia din epoca bronzului tarziu) si porniseram in ceva gen "road trip". Palpitant. Dupa o noapte intreaga de condus, parcuseseram doar Bucurestiul din Pantelimon la Piata Romana, dar era un inceput bun. Am ajuns la un soi de fast food cu terasa - pe undeva pe la coloane - era 7-8 dimineata. Ne-am asezat la mese diferite, am comandat de mancare si ne-am culcat pe banchetele fast foodului. Eu la masa mea, el la masa lui. Pe cand incercam sa adorm si faceam planul pentru urmatoarea destinatie, intra in scena un nou personaj. Un angajat al fast food-ului, foarte inalt si blond, care imi parea foarte cunoscut - genul de figura pe care o vad tot timpul prin cluburi. Tipul se aseaza initial la masa amicului meu care deja dormea. Il vedeam cum sta acolo si stiam ca ma priveste obsesiv, asa ca am intrat in vorba cu el. A venit la masa mea, s-a intins langa mine pe bancheta si m-a luat in brate. Nimic kinky, doar m-a luat in brate. Si mi-a spus ca ma stie de cand aveam 12-13 ani si eram in nu stiu ce tabara la mare. Dupa care a incercat sa ma sarute, iar eu l-am impins si l-am dat jos de pe bancheta.

Si m-am trezit. 

Detest

Cand ma trezesc la 5 dimineata si toate gandurile rele ale lumii incep sa-mi dea tarcoale. Imi picura venin in ureche, ma trag de par, imi pun ace in perna si in saltea...

La dracu.

Citeam la Runbaby chestia aia cu "o femeie e suma barbatilor care au facut-o sa sufere" si ma gandeam. Daca la barbati functioneaza cam ca in videoclipul ala al lu' Gnarls Barkley -adica vine una bucata femeie rea, le ia capu' si dupa aia ei trateaza ca niste moluste neverebrate in sictir tot restul femeilor, la femei e altfel. Asta - femeia in speta - se reface dupa fiecare chestie, se regenereaza, dupa care isi taraste frustrarile, le ingroapa adanc, intalneste un alt barbat care beneficiaza automat de prezumptia de nevinovatie. Care - invariabil - ii da un sut in cur, ea dezgroapa frumusel haznaua cu frustrari, alea toata ii sar la beregata, ea incearca sa le bage la loc si adauga Inca una - aia proaspata, si tot asa. Pana intr-o zi, in care frustrarile alea toate ingropate se fac frustrari-zombie, evadeaza, stau la colt si ii sar nefericitei in spinare. Ca dracu' in spatele lui Ivan Turbinca.

Doar ca eu n-am turbinca...

Inca o noapte fara somn

...sper doar sa nu fie asa pana la capat.

De ce problemele par intotdeauna mai mari decat in realitate atunci cand le etalezi? De ce in loc sa te usurezi esti si mai nefericit atunci cand cineva iti plange de mila? De ce pui intrebari daca nu astepti raspunsuri?

Am ajuns la concluzia ca am atins din nou un punct in care nu ma mai suport. Exact. Eu pe mine. Nu am niciun principiu, niciun respect de sine, in fine - cum s-ar zice popular, n-am niciun dumnezeu. O lalai asa, aiurea, de pe-o zi pe alta asteptand sa-mi pice mura-n gura raspunsurile la toate dilemele pe care mi le provoc din prea multa plictiseala. Nu-mi mai place de mine din niciun punct de vedere. Si nu vreau sa detaliez, ca se aplica treaba cu problemele care devin monstruos de mari atunci cand le pui pe tapet.

Ma sufoc, ma dau dintr-un perete in altul, sunt agorafoba si claustrofoba in acelasi timp, mi-e frica de oameni, de lumina, de mine, nu stiu ce vreau, nu stiu ce caut, nu stiu ce anume ar putea sa ma calmeze. Incep totul si nu termin nimic, nu mai pot sa mai aleg binele de rau si in general imi este foarte frica. Sunt rea, sunt invidioasa, sunt geloasa, sunt paranoica, sufar de mania persecutiei, nu mai am niciun soi de sentiment pozitiv in mine.

Am eu cu mine o relatie love-hate care tocmai a dat intr-una din extreme.

Haide maa, ce naiba.

Cine si de ce vrea sa demoleze Pasajul Victoria in articolul din Gardianul, asa cum a fost el scris

Daca aveti de gand sa faceti ceva in sensul asta, intrati aici si aici , copy paste, trimis mailuri si batut obraz. Daca aveti idei mai bune, feel free to share.



Copiat de aici

" Considerate a fi monument istoric, doua cladiri de la intrarea in Pasajul Victoria, din centrul Capitalei, se afla in pericol de fi demolate de catre detinatorii unei firme off-shore, inregistrata in Liechtenstein. Una dintre acestea, fostul Hotel Muntenia, arata deja ca dupa razboi, fiind distrusa cu buna-stiinta la interior. Desi cladirea este incadrata oficial la gradul de risc seismic III, nicidecum I, proprietarii off-shore-ului au atårnat buline rosii, cu de la ei putere, pe zidurile fostului hotel. Acestea anunta iminenta prabusire. Miza o constituie insa ridicarea pe locul a peste jumatate din ceea ce inca este Pasajul Victoria a unui building cu 17 etaje. In spatele firmei off-shore se afla nume ce amintesc de scandalul “Posta Romåna”, in care au fost implicati fostii ministri Tudor Chiuariu si Nagy Szolt.

Prin mai multe manevre iscusite, societatea Ronkifi Anstalt, cu sediul in Vaduz, Liechtenstein, a ajuns sa detina, in proportie de 93 %, fosta societate Muntenia International S.A. , transformata ulterior in SRL. Cele doua cladiri pe care Muntenia International SRL le detine in prezent la intrarea in Pasajul Victoria, dinspre strada Academiei, au un regim de inaltime de patru, respectiv cinci etaje. Intentia investitorilor de a demola respectivele cladiri a fost clara imediat dupa preluarea acestora, atunci cand au solicitat Primariei Sectorului 1 autorizatia de demolare (facsimil 1). In adresa este precizat foarte clar ca s-a solicitat autorizatia de demolare, dar ca “in afara de dezafectarea camerelor de hotel, nu s-a intreprins nici o actiune de demolare”. Cei care se ascund in spatele firmei din Vaduz au uitat insa ca la parter si subsol exista alti proprietari pe respectivele spatii. Trei dintre acestia declara ca au fost supusi unui adevarat maraton al controalelor de tot felul, al intimidarilor si al incercarilor de santaj pentru a vinde pe nimic spatiile lor firmei din Liechtenstein. Si, cum nu poti demola etajele si sa lasi in picioare doar parterul si subsolul, lucrurile au luat o intorsatura aproape hilara.

Bulina care da dureri de cap
Astfel, in data de 30 iulie 2008, doi alpinisti utilitari au pus pe fatadele celor doua cladiri niste buline mai rosii si parca mai mari decat cele folosite de oficialii de la Primaria Capitalei. Cand au fost intrebati de proprietarii spatiilor de la parter si subsol daca sunt autorizati si in ce baza pun respectivele buline rosii pe cladiri, cei doi alpinisti s-au refugiat in fostul hotel, de unde i-a scos numai un echipaj de la Sectia 1 Politie. Agentii i-au legitimat pe cei doi alpinisti cu greu, dupa care acestia s-au urcat rapid intr-un Ford rosu, cu numarul de inmatriculare PH-48-SSS, si dusi au fost, caci politistii au uitat sa-i mai intrebe ulterior “de sanatate”. Intamplarea nu este deloc lipsita de importanta, intrucat cele doua cladiri sunt incadrate oficial in clasa III de risc seismic. O dovedeste adresa 1673/12.05.2008, eliberata de Primaria Capitalei si semnata inclusiv de seful Serviciului de consolidari al municipalitatii, Aurelia Radu. Ceea ce inseamna ca cele doua imobile nu prezinta deloc pericol de prabusire iminenta, asa cum mare sta scris acum pe pancartele fixate la vedere, pe strada Academiei. Tot circul are scopul de a-i alunga pe cei care inca rezista in spatiile de sub cladiri, angajati si patroni deopotriva.

Hotel Muntenia este cladire de patrimoniu
Un alt aspect de care nu au tinut cont cei care au preluat Hotel Muntenia este acela ca imobilul este clasat pe lista Monumentelor Istorice din Bucuresti inca din anul 1992. O dovedeste adresa numarul 345/13.11.2001, eliberata de Directia pentru Cultura, Culte si Patrimoniu Cultural a Municipiului Bucuresti expediata catre ocupantul subsolului, care solicitase aviz pentru renovare, asa cum cere legea (facsimil 2). Ceea ce institutia din subordinea Ministerului Culturii a acceptat. Insa, cei care distrug cu buna- stiinta Hotelul Muntenia nu au avut, pare-se, nici cea mai mica grija privind distrugerea unor cladiri de patrimoniu. Mai trebuie precizat ca ridicarea unei cladiri de 17 niveluri intre altele de maximum cinci etaje, fix intr-o zona de cladiri de patrimoniu, ar arata ca nuca in perete. Asta, daca demolarea Hotelului Muntenia, care ocupa practic jumatate din Pasajul Victoria, va avea pana la urma loc.

Cine se ascunde in spatele afacerii
Potrivit Oficiului National al Registrului Comertului (ONRC), in spatele off-shore-ului din Liechtenstein se afla oameni de afaceri importanti. Astfel, la societatea Muntenia International SRL apare ca si administrator un oarecare domn Alexandru Dan Andriesu. Aceeasi persoana o regasim, tot pe post de administrator, in societatea Lahovari Grup SRL. La aceasta din urma firma, asociati cu parti egale sunt doi oameni de afaceri destul de cunoscuti: Sandu Feig si Sorin Creteanu. De altfel, acesta este cunoscut publicului larg avånd in vedere concediile pe care le facea pe Coasta de Azur, alaturi de fostul primar general, Adriean Videanu. Creteanu detine trustul de constructii Comnord si este implicat in celebrul scandal numit generic in presa “Posta Romana”. In acest caz, procurorii de la DNA suspecteaza o asociere ilegala intre grupul lui Creteanu si Posta Romana pentru construirea tot a unui building pe Calea Victoriei, foarte aproape de Palatul Telefoanelor si nu departe de Hotel Muntenia. Toata ingineria a avut, la data respectiva, girul a jumatate dintre ministrii cabinetului Tariceanu, de la acea vreme. Scandalul “Posta Romana” a dus inclusiv la solicitarea procurorilor DNA de a-i cerceta pe fostii ministri Tudor Chiuariu si Nagy Zsolt, itele afacerii ducand insa pana la premierul Tariceanu. Desi firma “Lahovari Grup” SRL apare inscrisa la Registrul Comertului cu un capital social foarte mare, de aproape 15 miliarde de lei vechi, pe site-ul Ministerului Finantelor se poate vedea ca societatea are un singur angajat, probabil administratorul Andriesu.

Augustin Andreiu "

Oh, cat mi-am dorit nopti de genul asta in timpul sesiunilor...

Adica din astea in care nu pot sa lipesc geana de geana si sa ma duc direct spre activitate. Ca aseara. O fi de la eclipsa, o fi de la concediu, o fi de la piticii din capul meu care s-au reactivat un pic si tropaie nervos in ritm de mars...Cert e ca inainte de prima zi de munca de dupa concediu n-am putut sa dorm nici macar un minutel. 

Am citit. M-am uitat la atletism pana a inceput sa doara. Am fumat ultima tigara. Am baut apa. M-am mai demachiat inca o data, mai atent. Am iesit pe geam sa iau o gura de aer poluat. Am dat o tura pe messenger sa vad care ma poate face sa dorm... Toate astea intre 2 si 6.30. La 6.30 in panica totala, am bagat beethoven si mozart la ipod. Artileria grea carevasazica. NIMIC!!! Cascam de-mi trosneau falcile, lacrimam mai ceva ca o desdemona, dar somn - ioc! 

La 6.45 am zis ca gata. Asta e si e trist. It's gonna be a looooooooooong painful day. Asa ca am dat drumu' la hbo si am vazut finalul unui film d-asta romantios cu unii de se tot pupa facand schimb de noroc si dupa aceea am revazut inceputul de la Juno. Cafea, mancarica, spalare, frezare, imbracare, machiaj.... am facut pana si curat in camera. Cu toate chinuirile mele, mai tarziu de 8.15 n-am reusit sa plec din casa. Si cu tot ocolul pe la magazin si plimbatul agale pana la si de la metrou, la 9.15 eram la serviciu. In conditiile in care programul incepe la 9.30 iar eu mai devreme de 10.30 nu cred ca am ajuns vreodata in viata asta. (a, ba da, o data cand am dormit la Gabrijela si aveam meeting la 10. Si, recunosc, cred ca au mai fost 2-3 meetinguri pe la 10, dar la toate am intarziat macar un pic). 

Nu vreau sa stiu cum o sa ma simt pe la 15-16. Dar insomnie mai crunta ca asta n-am trait in viata mea si nici ca vreau sa mai traiesc. M-am chinuit sa adorm cu fiecare por din piele. Am vizualizat lanuri de grau in bataia vantului, oite suprarealiste trecand prin cadru, am incercat sa fac filme cum fac de obicei si merge (transformand scenariul in vis)... Tot ce am reusit sa fac a fost sa starnesc nervi, angoasa, panica, idei negre, teama si in final nici urma de somn.

Si iata-ma acu', cu ochii impaienjeniti pe sub ochelari, lasand acest ultim mesaj in caz ca mi se intampla ceva diseara, in drumul spre casa.  Cum ar fi, de exemplu... sa adorm in metrou si sa mor axfisiata. Sau altceva exotic de genul asta. 

Hai, somn usor! Asta... serviciu usor! 

Laura

Am avut o colega de scoala generala si apoi de liceu (dar am fost in clase diferite). In clasele 1-8 eram una dupa cealalta la catalog - respectiv ea dupa mine. A fost si ziua ei recent, daca imi amintesc corect - pe 12 august. Dar nu despre ea vreau sa vorbesc. Ea era o persoana foarte misto - si sper ca e la fel in continuare.

Dar in afara de ea, cand aud numele asta, gandul ma duce la o persoana rea, poate perfida, foarte vicleana, care seduce barbatii foarte usor si care fura barbatii altora.

Cred ca am avut vreun vis cretin. Care e faza?! De ce ma gandesc la chestia asta???

Un cosmar nu vine niciodata singur

Aseara petrecerea aia de care a auzit toata lumea. Aia cu clubu' art directorilor sau ceva. Cand a venit mailul cu invitatia, toata lumea a zis "ce e si rahatul asta"? "Auzi ma, ne cheama astia, art -directorii...". Haha, hihi, hehe, "ce basina". Si cu o ora inainte de party ne-am trezit ca mergem... si eram destul de multi. Semn trist ca nu aveam alternativa. Asta se intampla cu oamenii fara o viata :)) Well... trista concluzie, da' asta e. Suntem o turma din ce in ce mai eterogena de oameni care se aduna din cand in cand in diverse spatii si care sprijina canapele sau isi aduce aminte de vremurile bune. Care or fi fost alea... 

Pentru piscotari (adica aia ca mine) dezamagirea a fost dubla. 1) lista de free drinks foarte modesta. Dar na, in definitiv era party j&b - asadar pe lista era pepsi, apa, red bull, j&b si smirnoff. 2) no food 3) dupa ora 9.30 au inceput sa ceara bani pe redbull si pepsi. WTF?! Lista aia de "free drinks"... in fine. 

Am ajuns acasa, am mai ars-o aiurea vreo 2-3 ore, ca asa e frumos. Dupa care cica sa dorm. Inca o ora pierduta pe perpelit dupa o parte pe alta, dupa care m-am plimbat prin 3 cosmaruri pana dimineata. Unul cu zapada, unul cu fantome si altul cu ... nu mai stiu cu ce... oricum. Urmariri, chestii... vorbeam cu fantomele, alea vorbeau in soapta cu mine, ochii lor erau ca niste leduri rosii in intuneric - ca asa le identificam - la un moment-dat am incercat sa omor una cu Pronto albastru (pentru toate tipurile de suprafete). 

Fataa... care vrea un cosmar, ca eu am prea multe...

Uite si personajele din publicitate cum isi fac de cap (remarcati pinguinii, va rog...):



Feist - 1, 2, 3, 4 - Sesame Street Version - via Oneday.

Vis ciudat

Se facea ca m-am trezit si ca imi era infernal de rau. Dar rau, tata, rau. M-am aruncat intr-un taxi condus de o femeie. O femeie cu opinii pe care si le-a exprimat tot drumul. Pe drum am primit un mesaj care m-a linistit, facandu-ma sa cred ca in ciuda faptului ca vomitasem de 3 ori la trezire saptamana incepe intr-un mod ok. Am ajuns la munca, am mancat o napolitana de la un coleg si mi s-a facut iar rau. Nu de la napolitana - aia chiar m-a calmat - ci asa, aiurea. Am plecat inapoi acasa. Am avut intentia sa iau 41, dar am esuat din nou intr-un taxi. Mi-era rau in continuare, dar eram linistita ca saptamana incepe ok. Am ajuns acasa si dintr-o conversatie ... cam aiurea pe care am starnit-o pe messenger am aflat ca proaspata mea relatie (sau ce credeam eu ca este un inceput de relatie) este de fapt doar o frumoasa relatie amicala si ca sunt complet idioata. Am aflat asta dupa ce am fost sa vomit din nou - m-am intors si toata informatia era acolo, pe monitor. Ciudat vis...
Se facea apoi ca m-am apucat sa scriu o carte, cartea pe care visez ca ma apuc sa o scriu de nu stiu cand. Si ca mergea chiar bine. Mai picam in melancolie blegoasa din cand in cand, dar faptul ca scriam de iesea fum din tastatura ma facea sa ma simt mai bine.
Am plecat mai apoi acasa la o prietena. Am baut un pahar de martini si ne-am uitat la o telenovela - visul devine, deci, din ce in ce mai bizar. Am dormit bizar de bine. M-am trezit, am ajuns la munca unde toate o luasera razna. Bancpost amestecat cu Vodafone. Toate joburile vietii erau pe capul meu.
Ajung acasa si visul atinge apogeul cand ma hotarasc sa ies in oras la... karaoke. N-aveam de gand sa cant, dar ma gandeam ca nu pot rata performantele muzicale ale altora... Intru in locul respectiv. Dupa vreo ora, toate fortele iadului se declansasera. Un grup de ceva ce pareau a fi adolescenti straini se stransesera in jurul mesei mele si zbierau in ritmuri de Like a virgin si Dancing queen. Scaunul imi trepida, ma tineam strans de o bere si tot universul se invartea. Aia deveneau din ce in ce mai isterici, scandau, se aclamau, isi smulgeau parul din cap, aproape ca incepusem sa vad stelute verzi. Dupa o ora jumate s-au calmat si a inceput o melodie 3SudEst.
Am plecat acasa amuzata, in bizareria visului.
M-am hotarat sa ma culc, nu inainte de a scrie un post pe blog.

Vand demoni

Realizez ca am trait o mare iluzie. Am facut alegeri aleatorii. Am produs haos si am acceptat foarte mult haos pe care n-am stiut sa-l gestionez de fapt niciodata.

Am trait cu senzatia ca pot trece prin orice. Ca daca ceva nu-si lasa urmele pe pielea mea, nu lasa nici o urma in general. Ca ma regenerez cu viteza gandului.

Si ...ce sa vezi. Cand sa fac saritura in lungime vad ca nu ma tin picioarele. Ca am doua valize grele legate de ele, si un rucsac mare, burdusit, in spate. Bagaje de oboseala, de frustrari, de suparari, de nopti pierdute, de sperante batute peste fata, un orfelinat de demoni. Demonii mei, ai altora, ai nimanui. I-am cules pe toti de pe autostrada pe cand faceau autostopul si i-am lasat la destinatii diferite. Numai ca ei n-au coborat, de fapt, niciodata. Mi s-au suit in spate, mi-au intrat pe sub haine, mi s-au ascuns in par si in pantofi. M-au napadit.

Cumperi un demon?

Doar cu sunet

Apasa play. Asa. Acum sa-ti povestesc.
Sunt intr-un oras ciudat. Ca o insula greceasca, cu influente de Praga si Andorra. E primavara. E foarte senin. Intru in cateva magazine. Imi iau o rochita frumoasa de vara, inflorata. Bat din palme fericita - e cea mai frumoasa rochie pe care am avut-o vreodata.
Pornim din nou pe strazi. Stradutele sunt din ce in ce mai stramte. Mergem, imi aud pasii pe caldaram. Si respiratia. Intr-un fel ciudat e din ce in ce mai cald, desi am senzatia ca se insereaza.

Ne oprim intr-o piateta. Lumea apare din toate colturile, se aglomereaza ingrozitor. Eu sunt inca fascinata de peisaj, ma uit in jur. Peretii incep sa se transforme si ma simt brusc ca in curtea interioara a liceului meu. Uite, si fantanile sunt acolo. Mda... Brusc, de nicaieri, rasari in fata mea. Ai o privire pierduta. Incep sa reprosez lucruri. Iti spun de toate. Din nou. Ti le repet. Spre marea mea uimire, ripostezi. Si tu ai lucruri sa-mi reprosezi. Pe jumatate ma bucur ca vorbesti cu mine, pe jumatate ma simt ranita de ceea ce imi spui. Incerc sa spun ceva, incepe sa imi bata inima foarte tare pentru ca am senzatia in sfarsit ca esti viu. Esti un viu rau, cuvintele tale imi fac rau, dar esti viu!!! Incerc din nou sa deschid gura, dar tu observi si ridici tonul. Incepi sa vorbesti din ce in ce mai repede si mai tare, si ma ia cu ameteala. Cuvintele tale se deformeaza pe drum, inainte de a-mi ajunge la urechi, si se transforma in ace care mi se infig in piele. Imi dau lacrimile de la durerea fizica. Ma intorc pe calcaie si plec. Bate vantul, dar in acelasi timp e foarte cald. Transpir si imi curg lacrimile. Pe unde sa ies, pe unde sa ies, faceti loc, faceti loc acum. Da, da, mi-am amintit - sunt in curtea liceului, e un gang acolo, in stanga. Coate, incerc sa inaintez... ahhh, da' multi sunteti mai.

Gata. Stanga, si am scapat. Trag aer in piept. Toti prietenii sunt cu mine. Dau sa-mi aprind o tigara. Cineva a ramas in urma. O fata. Ma striga, eu ii fac semn sa ma lase sa fumez. Ea insista. Ma uit la ceas si imi dau seama cat e de tarziu. Ma uit mai atent la ea, incerc sa descifrez ce spune. O aud, in sfarsit, si incep sa simt un nod in gat. Imi spune ca esti acolo si ma chemi sa imi spui ceva. La dracu', de ce n-am auzit de la inceput?? Arunc tigara si dau sa ma apropii de locul in care ea imi indica ca ai fi. O alta ea vine din spate. Vrea sa participe la discutie. Devin isterica. Nu stiu de unde am atata putere, dar simt ca as putea sa zdrobesc pietre in maini fara sa simt nimic. Tip, urlu la ea: "Gata!! Ajunge!!! V-ati bagat destul!!! Ai vazut tot, ai auzit tot, acum lasa-ma sa-mi traiesc viata!!". Ea insista - "dar vreau sa aud, vreau sa aud tot". Eu tip atat de tare incat sunt convinsa ca si chinezii ma aud "LASA-MAAA, AUZI SA MA LASI? E PROBLEMA MEA, E A MEA, A MEA, A MEA SI DOAR A MEA". Femeia asta tampita ma tine in loc cand eu stiu ca ma astepti acolo. Trebuie doar sa fac dreapta. Inaintez, fac dreapta si vad doar multime. Of catamai multimea. Pe tine nu te vad. Ea - prima ea, ea cea buna imi spune ca ai plecat. Ma ridic pe varfuri panicata si incep sa ma uit prin multime. Doamne, cate milioane de capete. Te vad. Esti imbracat intr-un tricou alb, si ai in spate un rucsac gri. Bun. Urmaresc rucsacul. Trebuie sa urmaresc rucsacul.

Toata lumea vine spre mine, sunt contra curentului. Zaresc rucsacul din cand in cand si incerc sa te prind din urma. Transpir, tremur din toate incheieturile. Mi-e frica sa nu te pierd. Ma storcesc, imi vine sa plang de nervi, opriti-va!!! Lasati-ma sa inaintez, nu mai vad rucsacul.

Cobor trepte de piatra, e ametitor, lumea ma zdrobeste de perete si eu incerc din rasputeri sa te ajung. Stanga, dreapta, e ca un rollercoaster. Ajung in alta piateta. E gol, in sfarsit. Doar 2-3 oameni pe la colturi. Se insereaza din ce in ce mai tare. Ma asez pe jos si ma culc pe spate. Ma uit in sus. Cerul e gri si e foarte cald. Imi desfac bratele. Stau asa, crucificata pe asfalt. Oamenii de pe la colturi isi dau coate, dar nu ma intereseaza. Asfaltul este cald si e bine. Imi dau seama brusc ca pot sa te sun. Iau telefonul din buzunar, formez, suna. Raspunzi repede, dupa primul apel. Vocea ta e foarte calda. Ma simt bine am crezut ca ai sa fii suparat pe mine. Iti spun - "de ce ai plecat? Veneam dupa tine!". Ma intrebi unde sunt. Iti explic. Totul pare atat de simplu. Imi spui: "Stai unde esti, vin in 10 minute. O sa te prind din urma". Inchid. Am un sentiment de bine. Doar o sa vii in 10 minute...

Inauguram seria "probleme de rahat". I am so honoured to be here tonight... so I thank everybody who knows me... and most of all I thank God.

M-am hotarat sa emigrez. Nu, nu e de vina traficul. Nu este de vina nici maidanezu'. Nici birocratia, nici coruptia, nici mizeria si nici poluarea. Nici macar tiganii nostri cei de toate zilele. Nici jobul, nici preturile, nici chiriile.

Fac fata cu brio (deocamdata) tuturor problemelor care ii fac pe altii sa fuga spre Blue Air cu prima trotineta aparuta in cale. Dar, tan tan tan, DAAAR, m-am hotarat sa emigrez in tara in care locuiesc femeile din reclama DOVE. Stiti despre ce vorbesc. Dolofanele alea incantate de propriul invelis. N-am facut inca investigatii, dar sunt la un pas de adevar. Numa-numa sa aflu, si impachetez totul intr-o secunda. Sunt o fiinta sociala slaba psihic, labila m-as putea numi - aceasta trestie ganditoare - si pe bune, pa cuvantu' meu de baza ca m-am saturat sa fiu bombardata zilnic cu informatii conform carora "nu corespund". Fac teste, calcule, oameni buni, sunt in limitele avizate. Nu-s supraponderala, nici n-o sa mor de colesterol deocamdata. Incap lejer pe usa, imi gasesc inca bluze si nu las urme in asfalt daca nu e vreo temperatura din aia de cod rosu. Da, da, stiu, nici nu ati spus vreodata asa ceva. Nu va refereati la MINE. Cum ati putea sa faceti asa ceva? Doar am o aura de zeitate pe care o intretin cu regularitate la un service din cartier si care ma exclude din clubul renegatelor. Plus ca sunt de fata, deci sunt dublu-exclusa din discutie...

Dar, desi am stabilit din start ca nu despre mine este vorba, si ca purtam o discutie principiala, de dragul palavragelii zic sa va dezvolt...

Sunt bombardata zilnic de informatii de genul "cata curu' are" (despre o gagica de pe strada, super buna sa mor eu), sau "mama, cat erai anu' trecut, m-am speriat cand am vazut pozele" (despre o amica care anul trecut arata cat se poate de bine; pentru un plus de savoare, discutia avea loc undeva la masa, prinzandu-ma cu un carfof prajit fix intre masele).
Nu, domnule care te uiti deja cu ochii mijiti la monitor - nu vreau SA VA CENZURATI CA SA MA SIMT EU BINE. Da, e adevarat ca sunt stapana universului, dar nu sunt atat de fraiera ca sa va si arat asta. Muhahahahaha!

Revenindu-ne din paranteza. Nu faptul ca dumneavoastra, draguti telespectatori, nu va cenzurati in exprimare lezandu-mi astfel personalitatea de catifea ma deranjeaza. Deloc. Nu stiu cand o sa vina ziua cand o sa pricepeti lucrul asta, eu inca mai sper... Ma deranjeaza simplul fapt ca acest issue exista. Ca sunt expusa lui, si ca ajung sa pic in drame existentiale absolut stupide fara nici un motiv. Ca perceptia publica este din ce in ce mai deformata, si ca prima valoare din clasamentu' romanasului este cifra de pe cantar. Ca ajung sa-mi sara nervii pe tavan din te-miri-ce ar avea legatura cu acest subiect. Ca, pana la urma, am dezvoltat un mega complex pe tema asta. Sunt dusa cu pluta? O, DA...! Sunt paranoica? CEA MAI. Am dreptate? Absolut.

Ca sa exemplific, am gasit ceva pe un blog. De la o expata. Din coincidenta. Azi. (Not to mention how gorgeous most of the women are. I'm sure that there are homely Romanian women here, but they must keep them chained in the attics or the basements, because, honestly, so far I have never seen any on the streets of Bucharest.) Deci, revenind. Nu vreau sa fiu inchisa in vreun beci de teama ca nu corespund modelului social. Un motiv in plus de emigrare.


In final va rog frumos sa nu sariti pe mine cu chestii mega cliseistice de genul "e important cum te simti tu cu tine". Eu m-as simti foarte bine cu mine!! Problema e ca nu sunt lasata.

Mentiunea 2: daca vad ceva comments anonime cuprinzand ceva de genul " mbiiip complexata", nu o sa le public. Ma oftic usor, plus de asta nu e cazul :P Am uitat sa zic ca nu recunosc nimic. In general. De fapt eu la ora asta dorm, sa fim bine intelesi.

Si ca nota de final: doresc sa emigrez dintr-o tara in care absurditatea imi creeaza depresii. Normal ca nu sunt eu nebuna. Sistemul e de vina (wink).

Buhahahaha!!!

Multumesc.

In prima saptamana de lucru in domeniul asta...

...directorul de creatie m-a trimis sa inregistrez un spot radio. De fapt o campanie de 4 spoturi radio. Cand am plecat de la birou, stiindu-ma mica si nevricoasa, mi-a spus: "vezi ca actorii or sa tinda sa dea repede, sa zica ca e ok, si sa fuga. Tu nu ii lasa sa faca cum vor ei, ii pui sa spuna de 100 de ori, pana cand crezi tu ca e asa cum ti-ai imaginat".

E, pornind de la asta, divaghez si ajung la concluzia ca la facultatile de profil marketing in loc sa studieze... marketing... studentii petrec multe ore studiind "cum sa contracarezi orice ar face omul tau de creatie". Si profesorul le preda indelung "aveti grija, dragii mei. Omul de creatie este o creatura alunecoasa. Mereu va vrea sa faca cum cum zice el. Nu se stie de ce, are impresia ca stie mai bine. Dar nu uitati: cea mai buna modalitate de a strivi iesirile acestea egoiste ale fapturilor din departamentele de creatie este MODIFICAREA. Nicaieri in lume nu s-a testat inca o modalitate mai eficienta de a-ti arata suprematia in fata agentiei. E cea mai buna cale de a demonstra ca ai situatia sub control.

Luati aminte, nu trebuie sa plecati urechea la ce spune limba vicleana a accountului.Acesta nu face decat sa spuna ce l-a invatat si-mai-vicleanul de la creatie. Poate pe moment vi se va parea ca ceea ce spune are sens. Dar niciodata, repet, niciodata nu cedati tentatiei de a-i lasa pe acesti oameni sa faca ce vor. Loviti-i cu modificari. Sinonime, antonime, re-formulari, orice, dar in cantitati mari.

In final, tin sa va atrag atentia ca o data ce le-ati permis acestor oameni de la creatie sa produca ceva ne-modificat, autoritatea dumneavoastra s-a sfarsit. Or sa traiasca cu senzatia ca efectiv sunt buni de ceva, ca stapanesc domeniul in care lucreaza, si din acel moment suveranitatea dumneavoastra, stimati colegi, a luat sfarsit".

Revenind la inceputul articolului, diferenta intre spotul radio interpretat de un actor si modificarile de la client este ca spoturile radio erau scrise de mine :D

Am un talent fenomenal.

In afara de vaga ureche muzicala, o oarecare inclinatie catre scris si lipsa totala a talentului la desen, am un talent nemaipomenit. Mai exact, ala de a-mi bate joc de mine. Dar fac foarte urat: dau cu pietre, scuip, injur, arunc cu oua stricate.

Cedez tuturor tentatiilor, chiar daca tentatiile nu imi cedeaza, si ma chinui cateodata asa de tare, incat ma intreb cu ce mi-am gresit. Sunt doua persoane inauntrul meu: una da cu pumnul, cu sutul, cu ce apuca, iar cealalta incaseaza loviturile.

O sa dureze asa pana intr-o zi in care n-o sa pot sa ma mai ridic de jos. O sa stau acolo, cu curu-n nisip pana o sa ma dezintegrez. Sau poate da domnu' si innebunesc, si macar n-o sa mai fiu constienta de ce mi se intampla.

Caldura mare...

E atat de cald ca mi se sufoca lentilele ochelarilor. Stau in balcon si beau un ness cu fructoza. Nu cu zahar, ca ala stimuleaza productia de diabet. Asta... de insulina am vrut sa zic. E de la caldura.
Porcaria asta de laptop imi frige genunchii. Nu il tin cum trebuie, si nici nu am chef.

Cum va ziceam. Azi dimineata pe la 5 m-am dus sa beau apa. Apa din frigider. Aveam un butoias din ala de 5 chile - Bucovina. Il ridic - ma nene, cam usureanu, asa. Ma uit in el - cred ca mai avea cam un litru. Bai, jur ca atunci cand l-am bagat in frigider avea vreo 3 si ceva in el. M-am speriat, normal ca m-am speriat. Am zis: opa, asta s-a scurs. Pun mana pe acolo, orbecai (ca nu aveam ochelarii), nimic. La faza asta deja m-am speriat rau. Aproape ca m-am panicat, la naiba. Am vazut si un film cam dubios inainte sa adorm. Adicatelea carevasazica cine a intrat bai frate la mine in casa sa imi bea apa din frigider?

Pana la urma ratiunea a vorbit. E clar ca totusi a picat apa pe undeva. Evident, era toata colectata undeva sub sertarul cu rosii. Am luat un prosop repede. Bai nene, era rece rau. Rau de tot.

Stau si ma aberez aici. E asa de cald...Sa cante muzica, lautar...

On My Balcony.mp3

Nu ma obisnuiesc niciodata

...cu durerea asta absurda. Am avut mereu impresia ca o sa fie din ce in ce mai usor Dar orice as face, nimic nu ma pregateste pentru sentimentul asta inutil, fara nici o justificare si fara nici un scop. De fiecare data cand incerc, incerc cu inima deschisa. Si de fiecare data impactul este devastator. Am auzit de la cineva ca "ar fi trebuit sa stiu mai bine". Eu nu stiu niciodata mai bine. Abordez de fiecare data problema cu sufletul deschis.

Nu exista nimic in afara de timp care sa umple vidul ala. Mi-am reprezentat de multe ori durerea asta ca pe un gol. Dar nu e un gol - e o senzatie de vid. E ca si cum umbli cu o punga vidata pe tine si nu te poti misca, nu poti respira, nu mai poti vedea in jur. E ca si cum te-ai misca intr-o masa amorfa. E ca unul din visele in care alergi si simti cum ti se taie picioarele, si mai ai foarte putin pana sa ajungi undeva si nu mai poti inainta nici macar un centimetru pentru ca nu te tin membrele.

M-am pierdut pe mine si sper sa ma gasesc inainte de a ma panica pana la isterie. De data asta pacatul meu a fost ca m-am regasit si nu am stiut sa ma pastrez.

...
...

Facand un pas lateral, mai spun ca am crezut mereu ca in lume e un echilibru. Ca platesti tot raul pe care il faci mai mult sau mai putin constient cu raul pe care il primesti din alta parte. Astazi mi-am schimbat parerea. E vorba de vanzari. Tot schimbul asta de suferinta este ca o afacere. Te pricepi, stii sa vinzi, atunci provoci multe lacrimi si dai in schimb putine. Nu te pricepi, accepti cu naivitate primul pret care ti se cere, nu ai curaj sa negociezi, si-ti vei plati pacatele in mod inzecit. E vorba numai si numai despre un pret.

Tineti-va bine si - va rugam - nu vomitati pe restul pasagerilor

Asta e motto-ul weekend-ului meu. Ups and downs. De la gheata la foc, de la plans la ras. Foame extrema. Mahmureala extrema.

Pereti portocalii, copii drogati, taxiuri (multe taxiuri). Nu simt acelasi lucru. Sa nu-mi dai drumul niciodata.

Umbre, contururi. Nu dau drumul. Nu pot.

Undeva, in mijlocul circului, mcDonald's. De ce - chiar nu stiu. Dar nu-i loc de intrebari. Nu e loc de intors.

Ganduri ce se invartesc pana formeaza un surub care imi amesteca materia cenusie cu cea alba. Vertij. Muzica, muzica, muzica.

STOP! Song to say goodbye.

Things from the past

Stii cum e? Treci printr-o experienta intensa. Atat de intensa incat iti da peste cap intreaga existenta. Pentru cel putin o saptamana, te intoarce de tot pe dos. Si in momentul in care nu este atenta (experienta, fireste, doar despre ea discutam) ii faci branci intr-o groapa si arunci cat de mult pamant poti pe deasupra. Iei pamant cu mainile, cu picioarele, cu gura, cu orice ai la indemana, numai sa acoperi groapa aia cat mai repede. Si la final sari energic pe locul unde a fost groapa, ca sa batatoresti pamantul, sa nu mai ramana nici o urma.

Dupa aia iti stergi picaturile de transpiratie de pe frunte, iei o gura de apa, si te apuci de treaba. Lipesti tot ce ai spart, arunci ce mai e de aruncat, cumperi lucruri noi, iti faci dracului rost de o viata noua.

Mama, si cand vine cate un cutremur si se mai face cate o fisura... Sau cand mai vezi un caine care face... na... face si el caca.... si sapa tocmai acolo in locul cu pricina ca sa acopere necazul... In momentele astea simti piscaturi in ceafa, fiori reci, dureri de stomac...

Stii ca la un moment-dat, orice ai face, pacostea tot o sa iasa la suprafata. Tot ce poti spera este sa vezi tarandu-se afara din groapa doar un schelet pricajit, care sa nu te poata afecta prea mult.