Stii cum ...

...atunci cand erai mic stiai ca esti diferit si ca o sa faci lucruri frumoase? Si ca n-o sa-ti zica nimeni cum sa traiesti, sau de ce, in niciun caz cu cine?

Si stii cum e cand ajungi mare si totusi te simti mic si neputincios si toate lucrurile alea de cand erai mic sunt undeva, departe, in ceata, si ti le mai reprezinti doar prin clisee mai mult sau mai putin contemporane de genul "sa nu uitam sa fim copii", "conteaza doar ce-ti doresti" blabla? Si teoretic ai facut tot ce trebuia, dar practic ... ai uitat ceva sare, sau usturoi, sau ulei, sau ceva, nu stiu ce, dar nu e bine. Miroase urat cand ar trebui sa miroasa a trandafiri.

Si stii cum e cand nu mai stii exact daca esti foarte puternic sau de fapt esti foarte slab, si incerci sa-ti dai seama care din astea -doua e problema. Si pana s-o descalcesti treaba se impute de fapt atat de tare incat chiar nu mai stii cine esti si de ce te afli acolo, ce te-a ajuns pana in punctul ala si ce o sa faci mai incolo?

Si stii cum e cand creezi asteptari si simti ca dezamagesti si asta in mare parte pentru ca tu insuti esti foarte dezamagit si ustura nasol de tot si nu mai stii unde e iodul si nici macar cum miroase el?

Si stii cum e sa nu te simti recunoscator deloc, desi altii cred ca ar trebui sa fii? Si cum nu te multumesti cu supica de la cantina, desi altii zic ca esti norocos ca o ai? Si cum nu simti nevoia sa pleci capul chiar daca altii zic ca asa ar fi normal si frumos si elegant?

Si stii, presupun, cum e sa ai o luni de rahat, care ar fi trebuit de fapt sa fie o luni ... doar putin scarboasa, asa cum sunt toate celelalte luni.

Daca stii, atunci te rog, dar insist, nu-mi vinde "trebuie sa mergi inainte". Sub nicio forma. Stiu asta. Astept doar putina empatie. Non-intruziva, e favorita mea, s'il vous plait. Gracias.

Daca nu stii, atunci afla de la mine ca e de rahat.

Da, raspunsul este ca m-am intors in zona crepusculara. Palariere, vals te rog.

Runbaby's gonna love this:

Feelin' easy again

So - ce poate fi mai potrivit decat asta?



John Legend Stereo
Asculta mai multe audio Muzica »

Asa-i ca va e lene?

Imi vine sa urechez oameni, dar e-n natura umana. Asa ca raman doar dezamagita. Si ideea ca in cazul in care mi s-ar intampla ceva rau oamenii care m-ar putea ajuta ar face la fel (adica le-ar fi lene sa o faca) ma sperie si ma intristeaza.

Concertul a fost tare misto. Kumm a sunat mai bine ca niciodata. M-am indragostit iremediabil de Go To Berlin. A fost o seara misto, dar din cei 30-40 de oameni pe care mizam, au venit 12. Dintre care vreo 4 pe care nici nu-i luasem in calcul. Ba nu, 5. (later edit - imi dau seama ca de fapt din cei 12-13 oameni care au venit dintre cei pe care ii cunosc, mizam doar pe 4 - vorbesc despre Luciana, Andrei, Lili si Bogdanel)Si chestia asta s-a aplicat procentual in cazul tuturor oamenilor care ar fi trebuit sa vina aseara. "A fost cutremur, a fost frig, au fost alte evenimente, ce are si asta cu noi, asta e, mor copii in Somalia in fiecare zi si cainii dorm singuri pe strazi, in frig, si o serie de alti copii sufera de boli grave la 2-3 anisori. Doar n-o sa ne apucam sa salvam acum universul. Si in definitiv... o cunosti pe fata asta?". Nu, n-o cunosc, si nu, n-am cum sa salvez pe toata lumea. Nici macar pe mine nu pot sa ma salvez. Dar pot sa incerc macar sa fac cate un strop aici, un strop acolo... cat pot. La un moment-dat am obosit sa tot chem oameni doar ca sa aud scuze care nu sunt scuze de fapt, luand in calcul miza. Miza pe care n-o vede nimeni!!! Asta mi se pare partea cea mai trista, ca refuzul a fost inregistrat in capul "telespectatorilor" ca pe un refuz de a iesi la un concert. Un concert (culmea) cu trupe foarte tari, intr-un loc foarte misto - ca daca era vorba de un beci imputit cu manele, as fi inteles rezerva.

Asadar 3 trupe FOARTE misto, foarte bine cotate in momentul asta, plus un DJ care chiar stie sa puna muzica, au acceptat sa isi miste curu' si sa performeze pe gratis. Unii au venit din alt oras. Sa cante ca oamenii, publicul sa dea niste bani pe care in mod normal ii primesc ei, care bani sa ajute pe cineva a carui viata depinde de treaba asta. Mai mult, nenea cu spatiul s-a angajat sa dea si banii din incasari. Adica - uite ca se poate. Si toata treaba asta, tot angrenajul, toate rotitele s-au blocat in LENE. Ptiu. Cu totii functionam pe principiul "ca o sa fie si mare diferenta daca nu vin eu". Si se aplica la orice, la reciclare, la mizerie, la atitudini vizavi de altii, mereu, de 2000 de ori pe zi acelasi lucru.

Si da, sunt revoltata.

Cameleon

Am adunat multe de spus zilele astea. Bune, rele, majoritatea bune.

Dar ma regasesc totusi, ca in toti ceilalti ani, stand pe nuca asta de tristete. Exact asa ma vad - sunt o nuca mica de tristete concentrata, invelita in doua milioane de straturi de veselie. Multe, dar firave. Si cu fiecare an nucusoara asta creste si mai mare, iar straturile care o protejeaza sunt din ce in ce mai subtiri.

Mi-a spus acum un an cineva ca privind pozele cu mine din adolescenta nu ma recunoaste, pentru ca nu aveam tristete in ochi. A urmat intrebarea - si anume ce e cu nota aia de tristete din privirea mea. (intrebarea mi-a parut cam ipocrita, pentru ca a contribuit si el putin la tristetea aia, si o stiam deja, amandoi).

Altcineva mi-a spus acum o luna ca n-ar putea sa ma inchipuie bolnava, pentru ca sunt mult prea plina de viata ca sa fiu bolnava.

Straturi, straturi...perceptii... si din cand in cand se vede ce e in interior.

Si parca nici eu nu ma pot hotari ce e cu mine.

Hiperactiv + hipoactiv = love

Adica stau si zac - fizic - in timp ce mintea imi alearga pe rotite de hamsteri. Stanga- dreapta-sus, jos, cu viteza, in slow motion, analiza, contemplatie, de ce, cand, cum, scenarii, ce sa zic, dar ce sa nu zic, scopuri si cauze se dau de-a dura impreuna, se imbina, explodeaza in miliarde de litere care imi formeaza gandurile.

Asta in timp ce stau.

O sa fie bine. Ce bine suna asta. O sa...

Scaunul

Il am din liceu... chiar de la inceput, cred. Daca nu cumva de prin clasa a 8-a. Cand m-am mutat la Bucuresti l-am luat cu mine. E drept ca pe la camin nu a ajuns, dar cand m-am mutat aici, in acasa2, m-a urmat credincios. E slabit, decolorat dar inca rezista. Si am ajuns la concluzia ca ma cunoaste cel mai bine. Stie dupa cum ma asez, dupa cum ma inclin, exact ce stare am si prin ce am trecut. Stie in ce fel ma sprijin daca flirtez cu cineva, cum ma apas cu toata greutatea daca am nervi si cum aproape il distrug fortandu-i "balamalele" daca am avut o zi proasta si ma intind cat sunt de lunga sprijinindu-mi picioarele undeva pe fotoliu sau pe noptiera.

Imi cunoaste starea de spirit si dupa cum ma invart cu el, dupa fumul de tigara pe care il inhaleaza sau nu, dupa felul de muzica pe care o aude.

Cateodata intru in camera si imi simte pasii apasati. Si-si spune "oh, boy. Here we go again."




Kings of Leon - Use somebody
Asculta mai multe audio Muzica »

Despre mine, din nou :)

Sunt mult prea egocentrica, dar prea putin egoista. 

Credeti ca se poate?

Presarati pe deasupra niste sictir, multa lene si mult prea multa sensibilozitate and you have the whole picture of ze penguin. 

I must quit... you

Toate meritele merg catre Cristiana . N-o cunosc(deocamdata), dar mi-a oferit o surpriza inimaginabila ieri. Videoclipul cu acelasi nume cu filmul pe care in septembrie il descopeream drept cadoul perfect pentru cineva special (credeam eu). "Coffee and cigarettes" (langa alte "artificii" studiate atent si alese cu grija). Cadou pe care l-am "livrat" abia acum cateva zile. Da, imaginile sunt din film.









Si cu asta am tras perdeaua. De tot.

Vreau un antidot (din seria "un raspuns pentru fiecare")

Pentru orele urate. Macar pentru minute... Stii, cand din senin ti se nazare in suflet o gheruta mica, ca a unui pui de pisica, doar ca e o gheruta de tristete. Si vrei sa o alungi, stii ca viata e de fapt frumoasa, ca exista inca ceaiuri aromate si lumina care intra frumos prin anumite perdele, dar ea, gheruta, te zgarie continuu pana ustura.

La un moment-dat senzatia dispare la fel cum a aparut.

Dar as vrea sa nu mai apara. Se poate? Cum?

Libertate

Asta vor strazile mele. Si locurile mele. Si lucrurile, si copacii. Libertate. Nu mai vor sa fie legate cu fire invizibile, taioase ca sticla si rezistente ca otelul, de persoane pe care eu vreau sa le uit. Vor libertate, merita o viata proprie. Nu-s accesorii, nu sunt ca niste cercei care merg doar cu rochia de ocazie pe care n-o s-o mai porti niciodata. Sunt strazi si locuri si lucruri si copaci.

Si cand mai trec pe cate-o strada-amintire incerc sa ma uit in jos, sa nu vada ca mi se intuneca privirea. Si ea ma prinde intotdeauna asupra faptului si clipoceste dojenitor din becuri sau din crengi: "ntz, ntz, ntz".

In picaj

Am luat cizme. Am luat flori. I was ok. Really ok.

Si acum ma duc in jos. De ce se intampla chestia asta? Cum o fac sa se opreasca? Cum fac sa ies dintr-un cerc vicios?

Am avut de cand ma stiu probleme cu increderea in sine. La inceput n-o recunosteam si mi se parea o prostie ideea in sine. Ca eu as avea probleme cu mine. Pana cand ele s-au agravat si s-au agravat si au ajuns pana in paradoxul ca ma iubesc si ma urasc in acelasi timp. Evident, niciuna dintre situatii nu se manifesta atunci cand ar trebui.

Nu pot face aproape nimic de una singura. Am intotdeauna nevoie de o confirmare, de o proptea, de o voce care sa-mi zica ca e ok si ca o sa ma sustina no matter what in chestiunea respectiva. Si aici nu vorbesc despre barbati - ca daca ar fi fost sa ma bazez vreodata pe vreun umar vanjos de mascul eram in groapa pana acum :) . Am perioade de autism absolut si totusi nu pot face nimic de una singura. Trebuie sa vina cineva sa ma tina de mana. Virtually speaking. Culmea, atunci cand fac ceva de una singura imi iese mult mai bine decat atunci cand sunt impinsa de la spate (poate si pentru ca se intampla atat de rar si na... fiind un eveniment select... e intr-un fel).

In plus, de la o vreme nu mai pot sa scriu. Nu-mi mai ies cuvintele, nu se mai leaga ideile. Chestie vizibila si in textul de fata.

Sunt intr-o mazga. Ca un gem vechi. Ca o dulceata zaharisita. Nu mi-e rau. Nu mi-e bine. Nu mi-e cald. Nu mi-e frig.

Si nu fac nimic.

Simon's Cat

Am racit :( . Situatia nu e inca atat de grava, dar mi-e teama ca o e gripa si ca o sa bolesc iar cateva zile pe aici. Mi-e foarte teama de gripa pentru ca e unul din momentele in care n-am cum sa-mi ignor gandurile. N-am unde sa fug, cu cine sa vorbesc, ce sa fac. Nu-mi ramane decat sa zac si sa ma gandesc. La oameni de departe, la oameni de aproape. La cate un el care nu e si n-a fost niciodata prin zona atunci cand e cazul. Cate-un sms comforting. Cate un film intre crizele de tuse.

Asa ca nu-mi ramane decat sa sper ca situatia nu e grava. Ma infasor bine de tot in patura, beau un ceai si vad ce fac mai departe.

Am intrat pe site-ul pisicii lui Simon. Stiti cu totii animatiile celea amuzante rau cu pisica nebuna si insistenta. Pisica se afla pe niste tricouri (care s-au vandut deja) editie limitata, iar banii incasati de pe urma vanzarii lor ajung la RSPCA. Sper sa apara si modele noi. Vreau si eu un tricou cu pisica lui Simon. Mai ales ca e pentru o cauza nobila.

Needing a miracle

Azi e una din zilele fara cap, coada si sens de vreun fel. 

Astept sa se intample un miracol. Stiu ca stau si astept degeaba, ca ar trebui sa FAC ceva, dar pur si simplu nu pot. 

Merg la concert in seara asta. Nici macar asta nu ma inveseleste de vreun fel. Stiu ca-i totul in capul meu, dar am atatea piese arse pe acolo incat mi-e si frica sa-mi pun problema sa ma repar singura. 

In cartierul general

De unde seara de seara manipulez si contorsionez realitati. Pe ale mele si pe ale altora, la alegere.

Am ajuns aici pe jos. Am facut-o - azi. Ce incerc sa fac de aproape 2 ani. Am plecat la 6 si un sfert, m-am trezit in strada plina de furie, cautand solutii de anger management, dezorientata in acelasi timp - si gasind rezolvarea ad-hoc in mersul pe jos. Calea Grivitei, Podul Grant, Crangasi, Virtutii...Fara muzica, fata in fata cu aurolacii si poluarea. Am mers si am mers si am mers pana am simtit ca macar putin din toata furia aia se topeste. Parca o lasam pe asfalt, prin talpi.

Se zice ca e bine sa faci in fiecare zi ceva... ce iti doresti sa faci. Si ca e bine sa faci si ceva de care iti e teama.

2 in 1.


Pai nu?

Un tigan avea o casa, mama mea...

Ca tot am fost la concert aseara.

Stare de impuscare a altora urmata de impuscare de sine.

Viata ca o telenovela SF

Daca v-ati dorit vreodata sa traiti intr-un scenariu de film... e momentul sa va dati doua palme si sa va vedeti de ale voastre. Eu una nu mai pot.

Decizii

Cat de de greu sa iei o decizie, in general? Greu, cred, o sa spuneti... Cat de greu e sa iei o decizie atunci cand in general nu poti sa iei decizii pentru ca imediat dupa iei decizii mai mici care anuleaza partial decizia mare luata initial? Adica atunci cand esti practic incapabil sa iei decizii?

Am luat o decizie.



parov stelar SPY GAME
Asculta mai multe audio Muzica »

Detest

Cand ma trezesc la 5 dimineata si toate gandurile rele ale lumii incep sa-mi dea tarcoale. Imi picura venin in ureche, ma trag de par, imi pun ace in perna si in saltea...

La dracu.

Citeam la Runbaby chestia aia cu "o femeie e suma barbatilor care au facut-o sa sufere" si ma gandeam. Daca la barbati functioneaza cam ca in videoclipul ala al lu' Gnarls Barkley -adica vine una bucata femeie rea, le ia capu' si dupa aia ei trateaza ca niste moluste neverebrate in sictir tot restul femeilor, la femei e altfel. Asta - femeia in speta - se reface dupa fiecare chestie, se regenereaza, dupa care isi taraste frustrarile, le ingroapa adanc, intalneste un alt barbat care beneficiaza automat de prezumptia de nevinovatie. Care - invariabil - ii da un sut in cur, ea dezgroapa frumusel haznaua cu frustrari, alea toata ii sar la beregata, ea incearca sa le bage la loc si adauga Inca una - aia proaspata, si tot asa. Pana intr-o zi, in care frustrarile alea toate ingropate se fac frustrari-zombie, evadeaza, stau la colt si ii sar nefericitei in spinare. Ca dracu' in spatele lui Ivan Turbinca.

Doar ca eu n-am turbinca...

Inca o noapte fara somn

...sper doar sa nu fie asa pana la capat.

De ce problemele par intotdeauna mai mari decat in realitate atunci cand le etalezi? De ce in loc sa te usurezi esti si mai nefericit atunci cand cineva iti plange de mila? De ce pui intrebari daca nu astepti raspunsuri?

Am ajuns la concluzia ca am atins din nou un punct in care nu ma mai suport. Exact. Eu pe mine. Nu am niciun principiu, niciun respect de sine, in fine - cum s-ar zice popular, n-am niciun dumnezeu. O lalai asa, aiurea, de pe-o zi pe alta asteptand sa-mi pice mura-n gura raspunsurile la toate dilemele pe care mi le provoc din prea multa plictiseala. Nu-mi mai place de mine din niciun punct de vedere. Si nu vreau sa detaliez, ca se aplica treaba cu problemele care devin monstruos de mari atunci cand le pui pe tapet.

Ma sufoc, ma dau dintr-un perete in altul, sunt agorafoba si claustrofoba in acelasi timp, mi-e frica de oameni, de lumina, de mine, nu stiu ce vreau, nu stiu ce caut, nu stiu ce anume ar putea sa ma calmeze. Incep totul si nu termin nimic, nu mai pot sa mai aleg binele de rau si in general imi este foarte frica. Sunt rea, sunt invidioasa, sunt geloasa, sunt paranoica, sufar de mania persecutiei, nu mai am niciun soi de sentiment pozitiv in mine.

Am eu cu mine o relatie love-hate care tocmai a dat intr-una din extreme.

Haide maa, ce naiba.