luni, iunie 30, 2008

Imi pare rau, nu ma pot abtine...


...iacata un nou citat din "Convorbiri cu Octavian Paler":

"Tot ce e mediocru in viata mea se datoreaza prejudecatii ca e mai bine sa fii intelept in orice imprejurare. In fond, ce ne recomanda intelepciunea? Sa fim atenti, evitand riscurile, imprudentele si excesele. Sa facem totul cu masura. Si tocmai aceasta masura o gasesc la originea tuturor regretelor mele, a pasiunilor ratate, a nebuniilor netraite. N-am avut inteligenta sau norocul de a pricepe la timp (daca nu pe vremea cand visam sa aflu totul despre cei sapte intelepti ai Greciei antice, cel putin mai tarziu) ca adevarata masura a vietii unui om nu se poate obtine decat prin lipsa de masura, dorind fara masura, indraznind fara masura, iubind fara masura. Nu stiu daca aveam calitatile necesare pentru a pune in practica ideea mea (de la batranete) ca nebuniile sunt mai recomandabile intr-o viata (atat de scurta!) decat o intelepciune searbada si cuminte. Am unele indoieli in privinta asta. Dar mi-ar fi placut sa stiu mai demult ca intelepciunea e o virtute batranicioasa. "

duminică, iunie 29, 2008

Baaaaaaaaaai ce duminica frumoasa!!!!!!!!!!

Ma duc sa fac o supa. De rosii. Da, cu crutoane.

Despre religie

...ca tot m-a prins dimineata si n-am apucat sa adorm, m-am apucat sa citesc din una dintre cartile-cadou. Da, da, cadoul cela pe care l-am solicitat insistent, batand nervos din calcai. Este vorba despre "Convorbiri cu Octavian Paler". Si iacata ce paragraf am gasit. Cred ca mai bine de atat n-ar putea fi descrisa (ne)credinta mea.

"Cu siguranta, toate ar arata altfel daca as fi un om religios, daca as putea crede ca dincolo de aceasta viata mai exista ceva. Fie si iadul. Nu sunt nici pe departe din specia liber-cugetatorilor. Din punctul meu de vedere, ateismul este o trufie cam imbecila. Cum sa-ti imaginezi ca toate misterele din banalitatile care ne inconjoara, dintr-o dimineata cu cer indecis sau din pietrele innegrite, vara, de lumina, se explica doar prin chimie, fizica si mecanica? De cate ori ma uit la Animal Planet si constat cate taine ascund cele mai elementare forme de viata, sunt uluit. Mintea mea nu reuseste sa priceapa cum au aparut toate acestea. Nu pot merge mai departe. Si ma blochez aici. Dumnezeu exista pentru cei care au nevoie de el, s-a zis. Nu-i adevarat. Eu am nevoie si nu l-am gasit. E si aceasta o cauza a faptului ca, sub masca mea de om sobru si rational, sunt mai vulnerabil decat isi inchipuie altii. Si sunt pregatit, mai bine decat as fi vrut, sa vorbesc despre esecuri."

from grey's anatomy's soundrack...




Inara George - Fools in love
Asculta mai multe audio Muzica »

vineri, iunie 27, 2008

Motive sa nu scrii despre cineva

DISCLAIMER : Orice asemanare cu persoane sau intamplari reale (nu) este pur intamplatoare

.... pai ce ai putea sa spui despre o persoana? L-ai putea incadra la prieteni buni, si te-ai putea apuca sa scrii intamplari sub eticheta "me and my friends", dar poate ca te deranjeaza sa faci asta inca o data in viata. Si ai putea incepe sa povestesti cum ai fost tu cu el la Serendipity si La Metoc, si ce ne-am mai distrat, fata.

Te-ai mai putea apuca sa povestesti despre "cum sa obtii un cadou de la cineva". Asta nu e greu, va pot explica chiar acum, pe loc - se insista, se insista, se insista cu nesimtire maxima pana cand subiectul clacheaza. Chiar daca ce ai facut tu era de fapt un pretext pentru altceva, ce se poate intampla in cel mai rau caz este sa te pricopsesti cu un cadou. Si atat. Dar tot este mai bine decat nimic, nu? It's a win-win situation si va recomand procedeul cu mult drag. Dar nu e un motiv suficient ca sa scrii despre cineva...

Asa. Sa vedem.Alt motiv pentru care n-ai vrea sa mai scrii despre cineva. Unul dintre ele ar fi ala ca ti-ai da arama pe fata. De ce ai face asa ceva? De ce sa te faci din nou de cacao? De ce sa-ti dai cu stangu-n dreptu'? Daca tot scrii si tii un blog, macar mentine linia sincera. Singura minciuna permisa e cea prin omisiune - si iata un motiv suficient sa omiti sa scrii despre cineva.

Trecand la nivelul urmator, poate vrei sa scrii despre cineva si sa dai "cartile pe fata". Dar n-ar fi amuzant sa n-ai ce carti sa dai pe fata? Adica dupa ce ca e clar ca o sa te faci de cacao, cum ar fi sa afli ca de fapt nici macar n-ai avea de ce sa te faci de cacao? Vezi? Un motiv in plus sa nu scrii despre cineva.

Bon. Stergand cu buretele toate motivele de mai sus. Poti gasi oricand motive superficiale, haiosele, sa amintesti despre cineva. Sa nu minti, dar nici sa nu iti faci rau cu buna stiinta. Dar ce ai putea sa spui? Despre pasiunea lui pentru pisi? Mi se pare complet neinteresant. Lumea e plictisita de discutiile despre pisi, brusc tot universul se invarte in jurul lor. Mi-as dori sa fiu un Hitler de pisi, sa le gazez pe toate si sa nu mai aud vreodata de pletele lor platinate si parlite cu placa sau de incheietura scrantita pe care isi tin gentile luate din Obor.

Dar... sa cautam alt motiv. Ce ai putea sa mai spui despre cineva? Hm. Stau sa ma gandesc despre cine am scris eu, mai exact pe blog? Pai doar despre mine. Si tangential despre prieteni. De ce ai scrie tu - o persoana virtuala care nu exista in realitate - despre altcineva decat despre sine? Ai scrie despre cineva daca persoana aia ar face parte din universul tau. Da' cand vezi ca face curent cu usa si n-are nicio treaba cu existenta ta, de ce naiba sa te apuci sa tastezi paragrafe intregi?


Poate ca un motiv suficient sa nu scrii despre cineva este ala ca nu intelegi ce naiba vrea de la tine si atunci mai bine te abtii.

Si da, singurul motiv pentru care ai putea scrie despre o persoana de genul asta, ar fi la cerere. Dar este singura exceptie admisa. Si atunci oricum vei scrie, ca sa te tii de cuvant, dar nu vei recunoaste niciodata ca despre el a fost vorba.

In rest... mers pe burta si joc de glezne.

Intr-un moment de gratie...


...ca asta, ma gandeam ca fericirea consta in numarul de oameni pe care reusesti sa-i atingi cu ceva. Cu numarul de dati pe care le bifezi in care iti zici "da, frate, asta m-a inteles". Ca in general suntem cu totii niste neintelesi. Chestia asta din care multi isi fac o virtute "a fi neinteles" e o treaba ataaaat, dar atat de banala incat mai ca n-ar trebui luata in seama. Cu cat te faci mai inteles de "iubita", "prieteni", "apropiati", cu atat esti mai fericit. Nu?

Sau fericirea suprema consta in faptul ca de fapt ramai un pic neinteles?

Ca n-am inteles exact...

De fapt e un mare joc, nu? Vezi videoclipul...

We only said goodbye with words, I died a hundred times, You go back to her and I go back to black

story of my life... :)

joi, iunie 26, 2008

Catre Portocalia

Da,nene, anu' asta acolo merg. Abia astept :) Mai e o luna si deja a inceput numaratoarea inversa in capul meu.

Stare de letargie

Hot Hot Heat - Outta Heart

Ce mai fac oamenii lui Coliban...

Dupa tentativa esuata de a revolutiona sistemul, dupa inabusirea rascoalei in trening din Parcarea Intercontinental si dupa rasturnarea planurilor Sinaia, creativii lui Coliban o ard pe genu' lenes.

Unul dintre ei, insa, isi trage expozitie foto. Cat la suta e manipulare? Cat mesaje subliminale? Pai hai sa vedem, zic.

P.S.: Daca nu intelegeti nimic, nu mai incercati. Ne vedem acolo si va explic :P


duminică, iunie 22, 2008

Situatii ciudate


Ma intreba cineva acum cateva zile care e cea mai ciudata situatie in care m-am aflat. Si scormonind in trecutu-mi tulbure (mai ales in duminici ca astea, sacrificate de dragul petrecerilor de sambata), mi-am amintit faza cu trenul.

Asadar, faza cu trenul. Eram in anu'2 si ma intorceam de la pitesti. Am hotarat in mod ciudat sa nu iau Dacosu', si m-am dus la gara ca o panseluta sa iau acceleratul de Timisoara. Care mai tarziu a disparut din grafic, nu se stie de ce, probabil s-au saturat aia sa opreasca in Pitesti si trece in regim expres pe acolo. In fine... Pe vremea aceea ajungea in Pitesti pe la 3 jumate la pranz, si era o varianta ok la dacos, mai ales daca erai doritor de putina varietate. Si revin - eram la partea in care eu imi faceam intrarea in gara, ca o panseluta hotarata sa ia trenul. Cu paltonu-mi gri cu guleras de blanita (ecologica, sa n-avem discutii), cu o gentuta mica bleumarin in mana, mi-am cumparat belet, o revista, si am pasit pe peron (sorry, n-am putut evita cacofonia). Acolo, constat ca trenul este deja in gara, desi era abia 3 si 20. Mintea mea cu pete blonde pe alocuri a hotarat ca pot sa ma sui. Mi-am cautat cumintica compartimentul si nu mica mi-a fost mirarea cand am constata ca este plin-ochi. Hm. Mi-am dres glasu' si mi-am permis sa intreb care cum are loc, ca sa reglementez situatia. Astia toti scot biletele - d-alea mari, nene, nu ca ale mele - chiar gandeam - ba, ai dracu timisoreni, ce gara smechera si-au tras, umbla astia cu foile de parcurs dupa ei. Ma rog, pe scurt, totul era in regula. Un domn caruia probabil i se facuse mila de mine, intreaba "dar pana unde mergeti, domnisoara?". Eu - tepoasa si cu tonul interogativ pe care il folosesc atunci cand ma dau sarcastica, am aruncat de la inaltimea celor 175 de centimetri pe care ii detin "La Bucuresti?!". Ca la un semn, 8 perechi de ochi au inceput sa clipeasca nedumerite in directia mea in timp ce trenul se punea in miscare. Domnul care ma intrebase ce loc am a spus "Domnisoara, trenul asta a plecat de la Bucuresti si merge catre Timisoara". Am crezut ca lesin. Personajele din vagon s-au regrupat cu viteza si mi-au facut loc sa stau jos. Orice urma de logica ma parasise, auzeam doar "timisoara, timisoara...". E atat de departe!!!Ce sa fac eu la Timisoara, singura?! Noii mei amici faceau deja planuri pentru mine. Sa cobor la Craiova si sa iau inapoi nush ce rapid de bucuresti. Ok, ok, craiova suna ceva mai bine decat Timisoara...

Vine si nasu'. Ii tin minte figura si acum, avea niste ochi albastri spalaciti si nasul mare. I-am explicat cum am luat eu trenul in sens gresit, cum n-am realizat ca in gara din Pitesti se poate intersecta acceleratul de bucuresti cu acelasi accelerat, dar de timisoara. Si am cerut consultanta in problema cu craiova. Mi-a explicat ca rapidul de bucuresti este la ora 11 noaptea si mi-a spus si cat costa (pentru bugetul meu de studenta era foarte mult). Zice - dar cobori in prima statie si te intorci in Pitesti. Da, ce bine suna asta...NOT. Trenul opreste dau sa fug, asta, nasu - zice - nu aici, ca e camp!!! Cobori la Costesti.

Ajunge trenul la Costesti... Cobor - speriata de bombe. Eram singura persoana care a coborat din acel tren. Eram singura persoana din gara, de fapt. Mi-am tarat paltonasul si gentuta pana la tanti de la ghiseu. Am vrut sa intreb cand e primul tren catre Pitesti. Inainte sa articulez primul sunet, tanti vizibil plictisita si fara sa ridice ochii din caietel, zice "microbuzele pentru Pitesti sunt dupa colt". Eram deja in zona crepusculara...

Am aflat mai tarziu ca mai erau ametiti ca mine, care greseau trenul la Pitesti - si cum eram singura persoana care a coborat din tren... era destul de clar care e situatia.

Asta a fo' faza cu trenu'. Ar mai fi una de povestit, da' o las pe altadata :)

That's why they call me Mr Ferenheit


Ce mai seara... am cunoscut pe domnul Digital in persoana... Am dansat si am urlat... Am vazut un baiat dragut (in sfarsit... dupa luni de zile... da, inca mai exista). O seara foarte interesanta. Incepand cu plecatul de acasa printre baietii din scara blocului care jucau barbut ca intotdeauna si sfarsind cu baiatul de pe scara de la expirat care s-a fascinat la vederea ochilor mei albastri ca cerul (of, ce merite are si alcoolul...) totul a fost dragut. E frumos sa simti ca traiesti.

Un chill mic la Baraka... un Expirat cu inceput timid si plictisit urmat de previzibila dixtractie. Cu Radu zicandu-mi "vrei sa stai in locul meu? Nu de alta,dar ca sa fii mai aproape de Adonis?". Cu Gabrijela intr-o stare de zile mari. Cu baiatul cu tricoul pe care scria "Drugs Never (on mondays)".

It's a wonderful world...

PS: Mi-as dori sa-mi pot aduna gandurile care-mi bantuie mintea in anumite momente, sa le bag intr-o sticla si sa scot dopul in zilele proaste. Ar fi atat de bine...



Queen - Don't Stop Me Now
Asculta mai multe audio Muzica »

duminică, iunie 15, 2008

Si a fost cum am presupus


Duminica. Teatru - la Bulandra, Elisaveta Bam. V-as trimite sa-l vedeti dar mi-e teama ca o sa ma injurati. Nu de alta, dar cu siguranta e ceva ce veti iubi sau veti uri. Nu exista posibilitatea sa va para ...ok. Imaginati-va opera bufa absurda, un decor absolut halucinant - fereastra cu aripi in forma de violoncel, cerul care picura nori, care de fapt sunt copii, masa cu maini si picioare umane, muzica ce face toti banii... Excelent. Inutil de spus ca daca nu gusti Ionesco, n-o sa gusti nici asta - desi e mult mai spectaculos si mai amuzant.

In spatele meu niste... domni in etate isi blestemau ziua in care si-au luat bilet. Dar au zis ceva adevarat, care rezuma totul: "Asta e piesa pentru nebuni". In acelasi timp, m-am bucurat sa vad niste alti domni in... etate aplaudand in extaz, semn ca poti sa nu te iei prea in serios chiar si dupa 60 de ani.

Va citez din programul cumparat de la garderoba (desi in general nu fac chestia asta) - "Textul lui Harms era definit drept haos franc, impins pana la cinism, din care nimeni nu a inteles o boaba." "In lumea ei de inspiratie kafkiana si anarhista a falselor invinuiri, Elisaveta este acuzata de comiterea unei crime pe care nu a savarsit-o inca".

Muzica - geniala. Franturi de can-can, gotan project, "and you open the door and you step inside"(yes, yes, the Dust Brothers), blues, franturi din opere celebre, bolero-ul lui ravel, "Girl, you'll be a woman soon", vals, tango, tot tot tot. Bonus - in orchestra imbracata in costume albe il veti recunoaste pe Sorin Romanescu.

Pentru cine are chef de divertisment si nu incearca sa desluseasca intelesurile ascunse (sau nu) ale unui text care "beneficiaza de elemente ale dadaismului, suprarealismului, ermetismului, constructivismului rus", GO! You'll have a hell of a good time.

Aveti aici o cronica pertinenta
si inca una aici. In plus atasez un filmulet gasit pe youtube, dar va avertizez ca ce o sa vedeti nu e nici a 10-a parte din ce inseamna tot spectacolul...Orice ar insemna asta pentru voi...:)



A doua parte excelenta a duminicii este ca am prins o bucata buna din concertul Byron de la B52. Frumos, excelent si asta. Am ajuns la fix... pentru doua piese noi (nu va spun nici macar titlurile, my lips are sealed) despre care nu adaug decat ca suna foarte bine si pentru un bis frumos tare cu lumea cantand in cor "No man's land".




Byron Music - No man's land
Asculta mai multe audio Muzica »

walking on the border,

breathing the air of no-man’s land -

everything is allowed,

no need to understand

the meaning of life.

i wonder

if one can buy the land

to build one’s home in a place

where no one is king

and no one cares about your race,

there are no jobs here,

no employees here,

no alarm clocks here,

no piffle here...

you can be yourself,

don’t bite your tongue,

yell your joy

or sing this song,

no need to play your role and lie to your ma’

that you’re actually pleased

with what you are...

the edge of your world is going to crash and disappear,

i long for you to come and lose your taste of fear

on the way...

The BEST way to start the day

O, ce seara minunata


A inceput groaznic de indecis. Sa merg la terasa, sa stau in casa, sa merg in club... M-am lasat convinsa sa calc intr-un club "de fite" care mi-a parut mie ok la un moment-dat in timp. Mai exact, vara trecuta. (si pe care l-am evitat in ultima vreme in acelasi stil in care dracu' evita tamaia). Imi placea - pe vremea aceea - muzica (chiar ok, cross my heart) si puteam trece cu vederea divizia de "pisi" care se "tucau" zgomotos pe obraz si bajetii cu chei de la masini pe mese pentru ca pe langa muzica imi placea si view-ul de pe lac si faptul ca era oarecum aerisit - ca spatiu vital. In plus, da - ventilatia este excelenta :)
Ajunsa acolo m-am lovit de o chestie de care nu credeam ca o sa ma lovesc. Decorul schimbat - in bine daca e sa abordam viziunea estetica. In rau - daca e sa o privim pe cea a snobismului. Adica daca locul avea inainte o oarecare latura cozy, acum mi s-a parut rece si impersonal. Cateva mese de fussball instalate la intrare de care se sprijineau cool niste personaje... Apoi armata de oameni imbracati in alb. ARMADA, ca sa zic asa. Baietii cu pulovere inodate de gat si fetele pe tocuri. Peste tot. Nici o figura calda, nici o figura cunoscuta. Nimic de care sa ma pot agata. Un iz placut de parfumuri bune, aer complet respirabil - nici urma de fum de tigara - si totusi am mers cu gheara in gat pana in fundul "salii", incercand sa-mi fac loc cu coatele printre dior, gabanna, boss si toata familia lor. Da, pentru ca stiu ca va intrebati, Elena Basescu era acolo. Am rezistat fix un minut si cateva secunde si am inceput sa scormonesc dupa telefon. Ma simteam ca un animalut incoltit, cu bulina mea mare prinsa de geanta (vezi foto) si cu pantalonii pe sub rochia-bluza. Da, stiu, locul nu conteaza in compania potrivita. Well... tocmai mi s-a rasturnat teoria asta. Dupa cateva mesaje disperate trimise pe unde am apucat, am hotarat ca plec. Ca e Baraka, ca e centrul vechi si o terasa cu risc de dardaiala serioasa, I WANTED OUT. Pe drum am intalnit cateva figuri cunoscute si calde, care m-au rugat sa mai stau (hi, steve), but it was too damn late. Aveam ura in sistem, ma furnicau venele. Am calcat o duzina de pisi si am inghiontit vreo 30 de parfumati in disperarea de a iesi cat mai repede. Ca din nisipurile miscatoare, aveam senzatia ca n-o sa mai scap niciodata.

Cateva urlete in telefon mai tarziu si 2-3 taximetristi imbecili care au refuzat sa ma duca in Lipscani, si eram pe drumul libertatii. Stateam pe bancheta din spate si respiram sacadat, incercand sa-mi dau seama ce s-a intamplat. Am ajuns la concluzia ca este o combinatie letala intre inrautatirea clara a locului (nu ma contraziceti, IT IS WORSE) si eu invatand foarte multe despre cine sunt de fapt de-a lungul acestui an.

Am ajuns in centrul vechi. Doua personaje la masa. Mi-e frig. Radu imi da haina, plecam. Ne ducem pe la Clara si dupa aia poate in Expirat. Well... nu-s incantata, dar macar ma simt in largul meu. Luam tigari, o sticla de apa. O briosa de la Gregory's ma pune de tot pe picioare. Simt din nou gustul vietii.

Ajungem in casa cu pricina. Un pisoi dragalas (Radu, stiu ca esti oripilat, dar era extraordinar de dragut si torcea instantaneu). Constructie veche, camere foarte inalte. Saltele in loc de paturi. Nice. In secunda in care fundul meu a atins salteaua (iar suprafata este considerabila, va asigur), am stiut ca nu mai vreau nicaieri. There we shall stay for a while... Muzica... un pahar de vin... atmosfera...

M-a luat somnul usor-usor. Dar un somn placut, simpatic, nu d-ala violent care te face sa-ti smulgi parul din cap si sa zbieri la oameni intr-un dialect neinteligibil. Mmm... I wanna go home. Taxi. Over-all - ploaie din aia care imi place mie. Parca am comandat-o, la naiba! Drum linistit catre acasa. Aprins 2-3 lumanari parfumate, luat un pahar cu un pic de whiskey pe fund si scris experiente de viata pe blog. Nu inainte de a raspunde unui domn cu un mail. Inca o data, sa aveti o duminica frumoasa and don't worry. Life treats me well. :)

Duminica frumoasa sa aveti! A mea o sa fie sigur intr-un mare fel.

Later edit: : Neah, nu-i baNbu. Acolo nu intram nici tarata in lanturi. Este vorba despre Fratelli. Unde n-o sa mai intru nici tarata in lanturi.

sâmbătă, iunie 14, 2008

DELETE!!!


Azi am facut o chestie tare. Am sters arhiva din messenger. Era acolo de un an jumate. De cand am laptopul. Toate discutiile virtuale. Tineam la ele pana am realizat ca singurele lucruri care traiesc acolo sunt amintirile urate. Cele frumoase nu au nevoie de arhiva.

Era ca si cum as fi carat dupa mine un reportofon pe care as fi inregistrat toate despartirile, vorbele grele, iluziile, minciunile...

Un click si... s-a dus tot.

Ce stupid... Parca as duce o viata dubla - una dintre ele fiind pe messenger (asta ca tot vorbeam in postul anterior despre "being lame"). Well... in cazul asta - tocmai am dat refresh uneia dintre vieti. Poate, cu ocazia asta, reusesc sa dau un refresh si celei reale. Asa, prin simpatie...

Si melodia zilei:



Eric Clapton-Layla-accoustic
Asculta mai multe audio Muzica »

Si videoclipul zilei:




Travis - Love will come through
Vezi mai multe video din Muzica »

vineri, iunie 13, 2008

Inca o intrebare


Ati implorat vreodata atentia cuiva? Nu implicit, nu asa...printre randuri. Ci direct. "Bai, da-mi atentia ta!! Te rog!!! Te implor!! Fac ORICE pentru atentia ta!!" Si totul fara efect? Ati patit vreodata chestia asta?

Cand ai atatea motive reale care striga dupa atentia ta. Si ai atatea lucruri ale tale care nu vor decat... sa fie ale tale. Si totusi tu stai si bati la usi intredeschise in mintea ta si inchise in realitate si lasi lucrurile astea ale tale sa se ofileasca si sa sufere si sa astepte. Si nu iti pasa. Nu vrei sa auzi decat o voce fie ea si sictirita zicand "da, ok, ai atentia mea acum. O ai pe toata. Pentru 5 minute, fie 10... fie... pana maine dimineata ai toata atentia mea".

Incerc sa-mi dau seama exact, in termeni matematici, cam cat de lame sunt. Si nu pot, pentru ca nu stiu experientele altora. Nu-mi dau seama cat de "normal" este asta in acceptiunea lumii inconjuratoare. Asa ca ar fi al dracului de bine sa-mi dati un raspuns clar ca sa pot sa-mi fac macar o... statistica. Sa stiu macar cum stau.

MACAR ATAT.



p.s.: e ATAT de greu sa auzi strigatele altuia de ajutor atunci cand urli dupa atentie... iai... greu tare...

Ok, Radu, ai castigat.



Ziua de dupa
Asculta mai multe audio Muzica »

marți, iunie 10, 2008

Isterie in masa

La departamentul de servicii clienti.



HoneyHoney - Little Toy Gun
Asculta mai multe audio Muzica »

sâmbătă, iunie 07, 2008

One night stand


...Era acum ceva timp. Eu eram nesigura pe mine. Din nou relatia care parea a incepe se sfarsea intr-un mod cretin si credeam (cum aveam sa mai cred de inca un milion de ori dupa aceea) ca nu pot s-o mai duc si pe asta. Prostii... El m-a convins sa ies "in oras". A doua oara. Prima oara ma convinsese cu vreun an inainte, cand imi luase si un trandafir. Dragut, nu?

Am fost in La Scena (unde incercaseram sa mergem si prima oara, dar era un "party privat"). De fapt imi dau seama ca ne-am si intalnit in acelasi loc in care ne intalniseram prima data. Diferenta e ca acum purta ochelari. O ardea intelectual pesemne... Am stat ceva. Eu eram in continuare confuza. El purta pantaloni army si la un moment-dat m-a lasat singura si s-a dus dupa tigari. Dar s-a intors. Ne-am mutat dupa o perioada in camera rosie. Pernute pe jos, sweet... am dansat, printre niste sticle de Stella Artois... Ne-am plimbat apoi pe jos pana la unirii si acolo mi-a zis "bai, stii ce? n-ai manca niste clatite?". Asa ca ne-am dus pe Dacia, in locul ala cu clatite bune. Si am mancat clatite.

Am ajuns acasa pe la 7 dimineata. Si eram fericita. Zambeam, in orice caz...

El, cel care ma facuse sa fiu confuza si echidistanta, s-a intors (si a plecat din nou, cateva luni mai tarziu). Pe celalalt l-am lasat acolo, la pastrare.

Oricum, a fost unul dintre cele mai misto one-night-stands din viata mea.

Pentru mai multe referinte, play pe widgetul de mai jos...



Amy Winehouse - You Know I`m No Good
Asculta mai multe audio Muzica »

Am senzatia aia...


Mi se intampla la intalnirea cu unele melodii. Constientizez ce se intampla ca atunci cand fumez si strang buzele si stiu ca in jurul tigarii or sa fie la un moment-dat riduri. Nu e patetic. E doar intalnirea dintre trecut si viitor intr-un fel cu care sunt impacata.

E inrudita cu senzatia pe care o am din ce in ce mai des - aia gen "outer body experience". Ma vad de undeva din afara, imi urmaresc miscarile si reactiile cu o curiozitate bolnava. Le produc si in acelasi timp le monitorizez. E un pic dubios, dar m-am obisnuit.

E senzatia aia care ma face sa cred ca sunt unicat. Stiu ca si pe tine. Si pe ea. Si pe toti. Dar exista si e foarte frumos ca o credem cu totii. Presupun ca asta ne tine in viata, pana la urma...



Get Set Go - Wait
Asculta mai multe audio Muzica »

joi, iunie 05, 2008

O viata noua in fiecare dimineata


Nu asta e ideea? Fiecare dimineata ar trebui sa se traduca in sansa de a o lua de la capat. Ca doar am dormit (teoretic), s-a dat refresh, s-a spalat creierasul cu putina apa oxigenata (sau alcool, in functie de ce am consumat seara precedenta) si lucrurile gasesc terenul ideal pentru a se rearanja.

Cea mai mare spaima a vietii mele sunt zilele la fel. Cum observ un pattern, cat de mic, ma panichez. Dupa confortul de moment urmeaza criza. Senzatia de "home" se transforma instantaneu intr-una de "cage, wasted time".

Si cum luptam? Cu haine diferite intre ele, cu muzica noua in fiecare zi, incercand sa scriem ceva nou pe blog (ca si cum...). Adicatelea promovam societatea de consum. Si ce daca? :))

Asa, am uitat ce voiam sa spun.

Voiam sa spun ca iubesc zilele autentice!

Sergiu's twitting actually does some good

Lykke Li - I'm good, I'm gone

miercuri, iunie 04, 2008

Dedicatia de azi, pentru toti copiii

Coldplay - Violet Hill

Ceva frumos. Se intampla sa fie o reclama.

Cele doua regine


Elisabeta si Maria. Au fost prietenele mele bune in primul an de facultate. Elisabeta avea Mamma Mia - unde l-am dus chiar si pe tata la o pizza, intr-o zi - avea facultatea cu senzatia de cartita de dupa examen cu nopti nedormite (desi facultatea e mai jos, pe Kogalniceanu - dar prefer sa cred ca este tot Elisabeta), avea Tosca cu singurele clipe impartite cu colegii. Lipseam foarte mult de la facultate. Pentru ca nu imi placea. Sa ma trezesc, sa ma duc, sa stau. Nu imi placeau colegii. Acum imi plac unii dintre ei, descoperiti abia dupa ce s-a terminat totul.

Pe Elisabeta mergeam la Corso, la filme. Din Elisabeta intram in Cismigiu. Elisabeta a fost unul din primele drumuri pe care am invatat sa le bat pe jos in Bucuresti. A fost deschisa, m-a luat usor si m-a invatat multe.

Maria... Maria era mult mai melancolica. Maria avea mahalale ascunse pe care preferam sa nu le observ. Pe Maria plangeam mult. Pe Maria ma lasau taxiurile noaptea si tot pe Maria am luat prima amenda RATB, pentru ca intarziam la facultate si s-a intamplat sa ajung in statie in acelasi timp cu tramvaiul 32 si sa-l iau pana la Unirii. Stiam toate gropile si mirosurile de pe Maria. Intr-o noapte am asteptat pana dimineata intr-o scara de pe Maria pe cineva sa se intoarca acasa. Degeaba. O iubeam mult, desi era destul de rea cu mine.

Relatia mea cu cele doua regine a fost ciudata. Istoria spune ca Elisabeta era trista, retrasa, complet opus mamei sale care ar fi fost culmea veseliei. Eu tin minte cu totul altceva...

Acum nu mai inseamna mare lucru pentru mine. Nici Maria, nici Elisabeta. Sunt doar doua strazi. Si m-au lasat in pace, in sfarsit.

luni, iunie 02, 2008

Prima sesiune de var(m)a pe 2008

Caldut, dar nu foarte, cu oameni potriviti, fara aglomeratie, multa vodka orange, multe stele si o stea cazatoare. Peritol, un caine cleptoman si ... cam asta e suficient pentru un weekend frumos.