Just a kind of a rage si o dorinta de a gasi o solutie. Solutie contra tuturor care nu pot sa vada prin oameni, contra tuturor creierelor programate, contra anticristului, daca pot sa ma folosesc de metafora asta.
Vorbim despre o piesa remastered de la U2. Am primit "U2 - rare, medium and remastered" cand am facut contul pe site pentru biletele la concertul de la Barcelona. La prima auditie nu m-a impresionat, dar dupa inca ceva ascultari, am devenit dependenta. Una din piesele mele preferate, pe langa Neon Lights (varianta la City of Blinding Lights) si o varianta "rara" la "Sometimes You Can't Make It On Your Own" este asta - "Angels Too Tided Up To The Ground".
Ce titlu misto - nu?
Si uite, uite, dar uite in ce fel poate sa sune asta. Neon Lights. Cum sa nu iubesti asa ceva?
Daca se intampla sa chemati femeia care face curat si sa incuiati peste tot (adica si unde ea nu are cheie), atunci suferiti sigur de pinguinita... Si pana la urma faceti curat singurei, pentru ca e weekend si mizeria e deprimanta.
M-am trezit mirata din nou de vis. Acum doua seri am visat iar un film intreg. O combinatie de Final Destination si nu stiu ce naiba. Era o lista cu nume, pe care apareau semne care aratau ca in ziua aia anumite persoane urmeaza sa moara din cele mai bizare cauze. Intr-o zi au aparut si pe numele meu, panica, alea, ce sa fac sa nu patesc nimic... M-am trezit pe genul - WOW. Ca de la cinema, nu 3D, nu 4D, ceva gen...10D? Din pacate am uitat foarte multe detalii, cred ca aveam sanse la un oscar pentru scenariu.
Aseara - alta chestie. Eram in Norvegia, era Craciun si ca de obicei in visele mele eram insotita de toata lumea pe care o stiu. Parinti, colegi de scoala, de munca si toti cei. Acolo - fireste - m-am dus la Ikea. Da, stiu ca Ikea e suedeza, dar in visul meu m-am dus la Ikea - normal, era Craciun si eram in Norvegia. Ei bine, Ikea aia era amenajata intr-un fel de conac vechi si era ornata toaaata de craciun, se cantau colinde, chestii aburinde, arome eeeeetc. Evident ca m-am indragostit de un norvegian de pe acolo, a doua zi a fost petrecerea de Revelion (stiu, cam brusc dupa Craciun, dar...), a doua zi am plecat undeva la ski cu ai mei si cu restul gastii (ai mei n-au fost in viata lor la ski, si nici eu nu ma pricep la asta) si a aparut iar norvegianul meu. Eu eram pe plecare, de la ski mergeam direct la avion. Si tot incercand sa fac schimb de ceva ...date de contact cu el, el imi zice ca avand in vedere ca vom avea o relatie la distanta, poate putem sa facem un soi de show tv din asta.
La care eu am zis - SAY WHAAA?! Si, evident, am inceput sa ma indoiesc de trainicia sentimentelor lui.
Dupa aia m-am trezit.
Si s-a intamplat inevitabilul.
Adica am facut curat.
Dupa aia am vazut in sfarsit 2046.
Si acum m-am gandit sa va spun care e melodia mea preferata de la Depeche. Ia sa vedem...ghiciti?
...atunci cand erai mic stiai ca esti diferit si ca o sa faci lucruri frumoase? Si ca n-o sa-ti zica nimeni cum sa traiesti, sau de ce, in niciun caz cu cine?
Si stii cum e cand ajungi mare si totusi te simti mic si neputincios si toate lucrurile alea de cand erai mic sunt undeva, departe, in ceata, si ti le mai reprezinti doar prin clisee mai mult sau mai putin contemporane de genul "sa nu uitam sa fim copii", "conteaza doar ce-ti doresti" blabla? Si teoretic ai facut tot ce trebuia, dar practic ... ai uitat ceva sare, sau usturoi, sau ulei, sau ceva, nu stiu ce, dar nu e bine. Miroase urat cand ar trebui sa miroasa a trandafiri.
Si stii cum e cand nu mai stii exact daca esti foarte puternic sau de fapt esti foarte slab, si incerci sa-ti dai seama care din astea -doua e problema. Si pana s-o descalcesti treaba se impute de fapt atat de tare incat chiar nu mai stii cine esti si de ce te afli acolo, ce te-a ajuns pana in punctul ala si ce o sa faci mai incolo?
Si stii cum e cand creezi asteptari si simti ca dezamagesti si asta in mare parte pentru ca tu insuti esti foarte dezamagit si ustura nasol de tot si nu mai stii unde e iodul si nici macar cum miroase el?
Si stii cum e sa nu te simti recunoscator deloc, desi altii cred ca ar trebui sa fii? Si cum nu te multumesti cu supica de la cantina, desi altii zic ca esti norocos ca o ai? Si cum nu simti nevoia sa pleci capul chiar daca altii zic ca asa ar fi normal si frumos si elegant?
Si stii, presupun, cum e sa ai o luni de rahat, care ar fi trebuit de fapt sa fie o luni ... doar putin scarboasa, asa cum sunt toate celelalte luni.
Daca stii, atunci te rog, dar insist, nu-mi vinde "trebuie sa mergi inainte". Sub nicio forma. Stiu asta. Astept doar putina empatie. Non-intruziva, e favorita mea, s'il vous plait. Gracias.
Daca nu stii, atunci afla de la mine ca e de rahat.
Da, raspunsul este ca m-am intors in zona crepusculara. Palariere, vals te rog.
Set of this show: 1. Breathe 2. No Line On The Horizon 3. Get On Your Boots 4. Magnificent 5. Beautiful Day 6. I Still Haven't Found What I'm Looking For 7. Angel Of Harlem / Man In The Mirror (snippet) / Don't Stop 'Til You Get Enough (snippet) 8. In A Little While 9. Unknown Caller 10. The Unforgettable Fire 11. City Of Blinding Lights 12. Vertigo 13. Crazy Tonight 14. Sunday bloody sunday 15. Pride 16. MLK 17. Walk on
encores
18. Where the streets 19. One 20. Ultra Violet (Light my way) 21. With or without you 22. Moment of surrender
Acum sa va povestesc despre U2. Cand eram si eu mai mica, nu intelegeam care e treaba cu U2. Mi se parea cumva fada si monotona. Nu stiu de ce, nu stiu cum... dar nu intelegeam deloc what's the fuss. Era atunci "la moda" aia cu thrill me, omoara-ma, bate-ma - coloana sonora de la Batman. And it just wasn't my type. At all.
Si intr-o zi m-au prins cu o piesa. Cu "Still haven't found what I'm looking for". Era pe o complilatie pe care am cumparat-o in original. Mai erau pe ea The Who, INXS si niste alti baieti... A urmat marele amor, cu "One". Dupa aia cu "Where the streets have no name". A urmat perioada "With or without you". Dupa aia cu "Beautiful Day". Si a existat si zona "Vertigo".
Pe toate astea le-am vazut, simtit, auzit aseara live, in Barcelona. Pe astea si altele... Angel of Harlem, Pride, Magnificent, Ultraviolet, Walk On, In A Little While, City Of Blinding Lights. U2.
Cum a fost... nu stiu cum sa va explic. A fost asa cum ar fi trebuit sa fie.
Am gasit pe YouTube Beautiful Day de aseara. Inregistrata foarte bine, din zona VIP, care se afla practic in interiorul scenei. Si nu e nici macar a 10-a parte din ce a fost de fapt.
Stiti chestia cu "Trebuia sa fiti acolo", I guess... Unii dintre voi o sa fiti. Mie imi place sa cred ca niciunul din spectacolele viitoare nu va putea fi la fel de...de.... ca asta, le grand opening pe Camp Nou.
Si apropo de felul in care nu intelegeam eu U2... Ei bine, acum cred ca U2 e una din formatiile pe care trebuie neaparat sa le vezi live cat esti in viata.
... a postului anterior, am observat, uitandu-ma in rubrica"sent" ca am obiceiul de a ma asigura ca ucid regrete. Ca trimit mailuri catre sufletele care aleg sa se indeparteze, in speranta ca voi omori orice potential regret cu acest gest.
Am observat o oarecare repetitie (desi repet - urasc din tot sufletul repetitiile) in mesaj. Si nu pot sa ma abtin sa nu ma intreb ce s-a ales de toate sufletele carora le-am scris macar o data un mesaj ucigas de regrete. Au devenit oamenii care isi doreau sa fie? Au intalnit ce vroiau sa intalneasca? Au invatat inaintea mea cum sa traiasca mai frumos?
Ia mai scrieti-mi si mie cate-un mail din cand in cand! Sa stiu si eu ce si cum. Stiu ca ma cititi, ce naiba... Sunt eu, fata care scrie mailuri frumoase.
Incercati sa folositi cat mai putin repetitii, totusi. Dar daca nu se poate... e ok si asa.
Si, btw, aveti aici o melodie de la mine. Pentru fiecare dintre voi am simtit ce spune femeia asta aici:
Pe soundtrack de London Undersound al lui Nitin Sawhney. N-am vazut inca Londra, dar o s-o vad. Poate la anu'. Sau poate la toamna. Sau altadata.
Lucrurile sunt la fel, dar cumva parca se schimba radical zilele astea. E un fel de Alice in Tara Oglinzii. Nu, nu in Tara Minunilor. Nu stiti? Prima mea intalnire cu Alice a fost in Tara Oglinzii. Era o carte mare, cartonata, cu ilustratii alb-negru, unde am facut cunostinta cu Alice si intamplarile ei bizare. Nu se strecoara prin usi magice mancand prajituri cu efect neasteptat, ci trece printr-o oglinda si ajunge in lumea pieselor de sah, intrand in razboiul dintre ele. E acolo Humpty Dumpty, si Leul, si Unicornul, si multe alte personaje. Cartea asta m-a marcat iremediabil. Nah - Alice si basmele pentru copii si oameni mari. De fiecare cand o deschideam gaseam alt sens in paginile ei. Cu mintea aia a mea de 5 -6 ani (da, pe la varsta aia o citeam, I was a kind of a common prodigy) incercam sa gasesc un sens absurdului, si de fiecare data reuseam, dar cu un rezultat diferit.
De ce porneste Alice ca pion al Reginei de Alb, si de ce etapele prin care trece nu se supun unor reguli firesti, de ce unele lucruri sunt nedrepte, de ce e bine si totusi rau cand ajunge regina, toate lucrurile astea isi cautau explicatii in capul meu si si le gaseau intotdeauna sub o alta forma. Imi dau seama acum cata educatie mi-a facut cartea asta pe care atunci o gaseam fascinant de absurda.
De ce mi-am amintit acum? Pentru ca asa se intampla lucrurile de la o vreme. E realitatea pe care o stiam, in loop, dar cumva o vad intoarsa pe dos. Brusc fiecare replica pe care as ignora-o in mod normal pare a avea sensuri misterioase, si toate lucrurile din jur au o identitate cel putin dubla, pe care o vezi daca stai un minut si privesti in oglinda.
Un rezumat: ce pacat ca ai nevasta, smechere, si eu am pe unu'. Daca m-as trezi dimineata cu tine m-as lasa de baut si de petreceri si m-as pune pe facut copii. Daca societatea evolueaza poate o sa te putem imparti, deocamdata hai sa ne intalnim in spatele discotecii, te iubesc, sa moara mama. E o chestie superficiala da' eu as zice ca ar fi bine sa fie pe bune, ai grija la Fifi si Tanta ca sunt mari informatoare. Nu stiu ce simti,da' io sunt clar in limba dupa tine. Iti respect nevasta si copiii si pe gagica-meu, da' hai sa ne mai pupam un pic, as vrea sa facem o fetita frumoasa, da' ar fi pacat sa nu-i pot zice cine e taica-sau, asa ca hai s-o lasam asa. Pana una alta, mare pacat ca ai nevasta.
Varianta telenovela (pentru cititorii sensibili din fire): cel mai mare pacat din lume e ca ai pe alta si ca eu sunt deja a altcuiva. De m-as trezi dimineata si ti-as vedea chipul alaturi de al meu, pe perna, lumea ar capata brusc un sens si mi-as dori sa-ti pot darui un copil. In alta lume poate te-as putea imparti cu ea, dar asa...Te iubesc ingrozitor de mult. Nu stiu ce simti tu, dar pentru mine tu esti totul. Stiu ca pentru tine e doar o stare trecatoare, dar singura mea dorinta in momentul asta este sa iti dai seama ce mult am putea avea impreuna. Fii atent la oamenii din jur, nu toti sunt ceea ce par. Iti respect familia si imi respect relatia dar nu pot renunta la tine. Mi-as dori sa avem o fetita frumoasa, dar ar fi nedrept pentru ea sa nu poata trai frumos. Regret enorm ca esti deja al altei femei.
Ansamblul vocal-instrumental Cot va interpreta pentru dumneavoastra in exclusivitate slagarul "Ticalos pretentios" (de o calitate tehnica indoielnica spre final):
Dupa o ora de mers cu 300-le in cerc - adica de la domenii la romana, orizont si inapoi la piata chibrit si apoi luat altul nou pana in romana, o ora de holbat in gol pe geam intr-un punct fix, si adunand si mai mult si mai mult si mai mult, am considerat ca e momentul in care pot merge sa inot.
Incepusera si fulgerele. Si vantul. Si cred ca am intrat inauntru odata cu primii stropi. Apoi am inotat. Am inotat aproape o ora, aproape in continuu. Vedeam fulgerele afara si atat. Si inotam, inotam, inotam, pana am simtit ca nu mai pot sa mai inot si m-am tarat afara din apa.
Eram deja un pic mai usurata. Am facut dus, mi-am uscat parul, m-am schimbat si cand am iesit am vazut rezultatul. Catastrofa. Toti copacii aia pe jos. Senzatia de cataclism. Si m-am simtit ca si cum eu am adus furtuna. Ca si cum eu am daramat toti copacii aia. Si eram asa, sleita, si cumva ma simteam bine.
Am plutit pana acasa printre frunze si picaturi de apa reci si calde in acelasi timp. Si parca a fost prima oara cand am reusit sa imi aranjez esarfa fara sa incerc.