miercuri, decembrie 20, 2006

Survival of the biggest


...unu' mare se baga in fata si "se tine" la babele care coboara. E ceva contra naturii...femeile vor sa coboare, dar el vrea atat de tare sa isi ocupe locul, incat nu tine cont de acest detaliu. Cei din spate se imping, cei din fata incearca sa coboare... e un hei-rup incredibil, fara nici o miza.

O parte din cei de jos reusesc cu chiu-cu-vai sa se suie, dar usile nu se pot inchide. Se incearca din nou, si din nou, masa de oameni incearca sa-si restranga volumul, dar totul e in zadar. Cei ramasi "pe margine" imping usile, ca sa sigileze vagonul cu "invingatori". Cei de sus, "veteranii", trag de usi, ca sa incapa si "plebea".

Dupa al 4-lea tramvai ratat, am gasit raspuns la intrebarea aia idioata a taximetristilor care zic "nu merg domnisoara, pe podul grant, aoleu, zilele mele...dar de ce nu luati dumneavoastra 41? Ajungeti imediat..."

Atat de "imediat" am ajuns, incat cladirea alba a firmei la care lucrez mi-a parut un soi de Mecca. Auzeam trompetele si cantecele ingerilor pe masura ce mai parcurgeam inca un metru, si mi-era teama sa nu dispara in ceata ca o fata morgana...

Ce sa mai zic... 'Neata, ma.

duminică, decembrie 10, 2006

Trec printr-o perioada...



...vargata. Si mi-am pus perdele.

Hm. Oare chestia asta inseamna ceva?

Oricum, sunt foarte multe zile in care am senzatia ca traiesc la 25 de ani chestii de care n-am avut chef pe la 15. Ceea ce nu e rau.

joi, noiembrie 30, 2006

Din ciclul: "orice in 10 pasi", va prezentam astazi: Cum sa iti faci probleme fara sa le ai.


Se ia asadar o existenta linistita, si se complica cu gratie. Reteta succesului este urmarea intocmai a celor 10 pasi descrisi mai jos:

1) Asigurati-va ca nu aveti nici o problema reala

2) Faceti o lista cu probleme potentiale. Grave.

3) Din lista problemelor potentiale, alcatuiti un top 10. Masurati cu mare grija, comparati, si aveti grija ce candidate alegeti pentru podium.

4) Priviti acum lista. Concentrati-va mai ales pe prima, pe lidera clasamentului. Incepeti sa va ganditi cum ar fi daca ea chiar ar prinde viata. Cam cum ar arata viata dumneavoastra odata ce ar imbratisa problema castigatoare.

5) Incepeti sa va manifestati ca si cum ati avea deja problema respectiva. Mimati unele simptome, pana incepeti sa credeti ca ele sunt reale. Daca incep sa va dea lacrimile este extraordinar! Inseamna ca ati urmat cu strictete primii 4 pasi, si existenta dumneavoastra este pe cale de a se complica cu succes.

6) Incepeti sa va plangeti tuturor prietenilor de ceea ce "banuiti"dumneavoastra ca ar fi inceputul unei probleme. Asigurati-va ca va cred, si eliminati orice tentativa de calmare. Ei TREBUIE sa creada ca aveti o problema, si mai ales, este vital sa va planga de mila.

7) Acum, problema dumneavoastra este aproape reala. Provocati-va insomnii pentru veridicitate (cafeaua ar putea ajuta). Poate un film trist cu tema apropiata cu cea a problemei dumneavoastra, v-ar putea da un elan in plus in implementarea planului cu care ati pornit la drum.

8) In acest pas, sunteti deja nefericit. Este cazul sa nu mai raspundeti deloc la telefon, si sa plangeti. Mult. Problema a prins viata, si trebuie alimentata.

9) Problema este la apogeu. Este timpul sa cheltuiti multi bani. Pe psiholog, pe dulciuri rafinate, pe excursii...

10) Dezvoltati un cult pentru problema dumneavoastra. Un altar ar fi indicat.


11) - acesta este pasul de rezerva. Retineti, in cazul in care ceva nu functioneaza conform planului, nu abandonati lupta. V-ati propus ceva, si trebuie sa si obtineti ce aveti in obiectiv. Reveniti calm la pasul 3, si alegeti problema care ocupa locul 2. Daca intre timp, din varii motive, problema de pe locul 2 este indisponibila, treceti la locul 3 si tot asa.

MULT SUCCES!

luni, noiembrie 27, 2006

Si ce a invatat Pinguinul...


Pinguinul a invatat ca e foarte frumos sa fabrici povesti nemuritoare, si sa subestimezi realitatea... ca se intampla foarte des sa iti ia ochii margelele de plastic ale fetei aleia si sa uiti ca ai perle in sertar...

Ca este extrem de usor sa faci o lista de lucruri pe care nu le ai, si sa treci cu vederea ca ai deja enorm de multe...

Cat de usor este sa te incarci negativ si intr-o secunda sa uiti ca de fapt esti fericit.

Cat de mare e panica cand vezi ca pierzi ceva foarte important.

Cat de ametitoare este senzatia ca poate nu s-a dus chiar tot de rapa.

Cat de greu este sa iti dai seama ce vrei. Si cat de rau este cand poate iti dai seama prea tarziu.

Ca totul este bine cand se termina cu bine. Sau cand nu se termina deloc.

duminică, noiembrie 26, 2006

Atunci cand ai de ales intre...

..."ce trebuie sa faci", si intre "ce simti sa faci", cum o dai? Mai departe de idealistul "alege cu inima", si mai departe de rationalul "maturizeaza-te", acuma pe bune...

Cum procedezi cand ai facut ce stii ca e mai bine pentru tine, si totusi asta iti rupe sufletul in 10? Cum poate fi ceva bine daca iti face atata rau?

Cum faci sa scapi de judecatorui de la "mansarda", si incepi sa traiesti pur si simplu si sa nu iti mai pui atatea probleme?

Cum faci sa repari o greseala nasoala rau? De fapt o data ce ai facut-o, nu e mai bine sa o lasi asa?

Si atatea intrebari, peste intrebari, peste intrebari, cand tot ce vrei este sa nu te mai doara...

sâmbătă, noiembrie 25, 2006

Ti-ai dorit vreodata

sa stai pe bancheta din spate a masinii si sa urmaresti peisajul de pe ecranul geamului, si sa stii ca esti acolo unde trebuie sa fii?

Ti-ai dorit vreodata sa intri pe usa si sa simti zambetul ala din camera de alaturi?

Ti-ai dorit vreodata sa te simti rau si sa vina vocea aia care iti zice "nu te mai prosti!"?

Ti-ai dorit vreodata sa te simti coplesit de propria banalitate, si sa stii ca esti simplu, si sa stii ca esti bine?

Ti-ai dorit vreodata sa iti auzi propriile cuvinte si sa nu te simti prost pentru ca le auzi?

Ti-ai dorit vreodata sa se opreasca totul in loc si tu sa fii fericit ca nimeni nu mai respira in secunda aia?

Ti-ai dorit vreodata sa fii aici?

Conventii

... ma sui in taxi in spate. Pentru ca asa "se cade". Si stau cu piciorul stang peste piciorul drept, nu invers. Asa e frumos...

Ce se alege de vietile noastre? Construim conventii in care mai apoi nu ne regasim. Spunem
"ha! eu n-o sa fiu niciodata asa", dupa care distrugem ceva frumos pentru ca nu e "asa" cum am zis odata, demult, ca nu ne intereseaza, si nici nu ne-am d0ri vreodata sa fim.

Si atunci ce ne ramane de facut? Luptam ca sisifii cu lucrurile pe care le uram, dar care cumva din cauza suferintelor de pe traseu ne-au intrat in sange? Sau renuntam, pur si simplu? Asa cum iti vine cateodata sa lasi dracului autobuzul si sa te sui in taxiul ala skoda octavia cu tarif obisnuit... asa cum iti vine sa scuipi pe covrigul de toate zilele si sa comanzi mancare "de la indieni"?Asta facem?

Acceptam ca e o lupta? Sau ne iubim atat de tare incat o felie de paine cu usturoi conteaza mai mult decat caldura AIA? Cred ca pana la urma la asta se reduce tot.

Tu te iubesti pe tine? Atunci esti fericit.... si atat.Norocosule!

duminică, noiembrie 12, 2006

Se intampla la un supermarket din cartierul Lacul Tei :)






















And...action!


Am vazut copii la 9 dimineata care parca aveau perfuzii cu redbull atasate...Am vazut personaje cu nume de telenovela, prea multe ca sa fie enumerate, mi-am imaginat cum ar fi sa intre o trupa de mariatchi in supermarketul angst din Tei, exact in momentul in care un tip striga ca descreierat :"linisteeeee!! linisteee!!".


M-am uitat "ca broasca la inundatie" la unul din actori care zguduia - la inceput timid, dupa care chiar cu dusmanie - un automat de cafea, ca sa spuna apoi senin, ca dupa o supradoza de prozac, geniala replica "miercuri... joi...", si mi-am imaginat cum ar fi sa zbiere din senin isteric: "MAAAARTI!! MAAARTI!!".


Am ajuns in zona aia in care gucci-"rush" se transforma in "cu cirese" (asemanarea, din cate puteti vedea este absolut socanta), in care o geaca pe canapea seamana cu "unu' care a mierlit-o". Si atunci cand o bijuterie arata ca "un device" si incepi sa-ti imaginezi cum ar fi sa exista sutiene cu raft, deja e timpul sa te duci sa dormi. Sau nu :)

vineri, noiembrie 10, 2006

Cu cazanu' la vanatoare de vrajitoare


...ora fatidica 23. Clienta nebuna paraseste locul intalnirii (teren neutru, de altfel). Noi - la fel, putin mai in spate, cotrobaind in geanta dupa tigari. Afara - surprizaaa!! 100 de chinezi! Nu, nu 100 de chinezi, doar clienta in pretty masina, parcata paralel cu cazanul, la un m distanta... ( * Cazan = dacia break, culoare nedefinita, data de nastere mult prea greu de determinat, mijloc improvizat de locomotie...). Ne hotaram sa asteptam "taxiul" - pentru ca n-o putem lasa pe Cruella sa vada ca avem ceva de-a face cu cazanul. (Iarta-ne, cazane....we're only human).Dupa care ne dam seama ca putem conduce o colega detinatoare de vehicul mai "intremat" catre locul de parcare. In ciuda vitezei de melc, si a temperaturii numa' bune de plimbare, clienta inca sta in masina. Cu motorul pornit. Nu se stie ce face - noi speram ca este vorba de un stop respirator, dar probabil ca mediteaza la menopauza. 2-3 tigari mai tarziu, si vedem in zare cum dark lady porneste automobilul, si pleaca. Din fericire, in sens opus celui in care ne aflam noi. Fericiti, pornim cu elan catre cazan... vrem acasa... vrem somn... ne visam pe drum... EROARE!!! Cruela intoarce. Si nu! Nu! Nuuu!!! Vine fix inspre noi. Avem 2 sanse: ne prefacem ca nu suntem noi, sau ne aruncam intr-un tufis. A doua varianta este mult mai convenabila, asa ca fara prea multe negocieri, o si aplicam. The crazy bitch trece si noi radem. Radem. Radem, fratilor, de nu mai avem aer.


Ne taram pana la cazan... Este pentru prima oara cand o sa am onoarea sa ma sui in mirobolanta increngatura de fiare. Ma strecor in spate (printre sticle de suc si reviste), si propritareasa incepe sa imi paseze colegi de drum - geaca, sacosa, plasa, sacosa, inca un pulover. Bogdan zice :"Hait! Asta e balastul, sa nu ne rasturnam pe sosea!". Gata cu rasu, imbarcarea ca e tarziu! Ditamai omu' de Bogdan intra linistit pe locul mortului si incepe sa traga de ceva. Nedefinit. Ceva care iese de sub scaun. Zice: "Ba, cred ca am gasit ancora!". (incep sa cred din ce in ce mai tare ca era chiar o ancora, pentru ca nu inteleg la ce ti-ar folosi o centura de siguranta in cazan...).


Un sfert de ora de scremere de cazan, si reusim sa demaram. Cu fanfara, doamnelor si domnilor! Este singurul vehicol care scoate sunete in asemenea hal!!!Din cauza oboselii radem ca apucatii, Ilinca ne avertizeaza ca natura isi cere drepturile si ca cerem prea mult de la anumite sfinctere, dar nu ne putem opri... (hm.... oare ne-au pus ceva in bauturi?). Cazanul cedeaza intr-o intersectie, si un nene nervos intr-un peojo claxoneaza de mama focului. "Ilinco, baga mare, ca p-asta nu l-au invatat la scoala sa depaseasca sifoniere". As adauga ca este vorba de un "cazan", dar fie. "Sifonier" be it.

5 crize de ras si o tentativa de explorare a MAN mai tarziu, si suntem gata sa lasam la baza primul concurent. Norocosu'... Frate-so e in fata casei, incerc sa fac cunostinta cu el, dar nu pot sa imi articulez numele, pentru ca de o jumatate de ora ma schimonosesc de ras. Se uita la noi...cu o oarecare compasiune...

Pedalam usor, mai o frana, mai o tromba de fum, mai un geam cazut, si ajung si eu acasa la mine... unde mai fac 2-3 crize de ras la telefon... ca nu ma pot abtine...

Si starea inca nu m-a parasit. Iuhuu!! Ilinco, traiasca cazanu', bre, ca e plin de veselie!

duminică, noiembrie 05, 2006

Relatiile interumane/ gasiti deosebirile


Iti e greu sa recunosti ca vrei sa pleci. Deschizi gura ca sa rostesti un cuvant si te pocneste plansul. Si stii ca nu e corect, ca nu tu esti victima aici, dar din motive obscure si imposibil de tradus, nu te poti abtine, nu-ti poti taia nodul din gat care te face sa elimini solutie sarata pe ochi.


Gasesti solutia: un e-mail. Il trimiti, cu argumente cu tot. Ii spui ca nu iti mai gasesti locul, ca iti e foarte greu sa pleci, dar ca asa e mai bine pentru toata lumea. Ar vrea sa iti respecte decizia, dar nu se poate abtine sa nu arunce cu vorbe ascutite inspre tine. Nu se poate abtine sa nu te urasca putin. Si cumva crede ca te vei intoarce, si atunci te va stapani si mai bine...


Cateva luni dupa aceea, totul e pustiu in jur... Incepi sa te simti gol pe dinauntru, si te intrebi daca ai gresit. Desi stii ca nu ai gresit cand ai presimitit finalul. N-ai facut decat sa eviti o drama. The show must go on...


Si gata, ai gasit altceva. Nu stii daca e ce cauti tu, dar e cu siguranta altceva. Si celalalt se "bucura" pentru tine. Te felicita. Dar stii ca are ganduri din seria "eu te-am scos din mizerie, si acuma altii profita", "eu te-am facut, ma, om" etc. Si - sa recunoastem - nici tu nu esti un sfant. Speri cumva ca te regreta, ca isi da seama ce a pierdut, ca realizeaza ca poate daca se comporta altfel, ca poate daca iti crea alt habitat... Hai, admite ca te racaie putin felul in care viata celuilalt isi vede de treaba de minune si fara tine.


Unde se duce respectul? Ce se intampla cu admiratia? De ce speri sa o dea rau de tot in bara la capitolul "realizari-dupa-ce-ai-plecat-tu"? De ce ai nevoie sa te simti de neinlocuit si regretat pana la lacrimi? LA DRACU, ESTE VORBA NUMAI DE UN JOB!!!!!!! :)

luni, octombrie 23, 2006

Inceputuri..

Si ce inseamna un inceput? Si daca mi-ar taia cineva acum un picior, asta ar fi un inceput? Inceput de viata fara un picior?
Si daca o fata cu parul portocaliu si-ar parasi iubitul pentru un medic de altfel total adorabil, asta ar fi un inceput al vietii lor impreuna? Si al vietii lui fara ea?
Si daca iti dai demisia, e inceputul vietii tale in libertate? Iar apoi daca te angajezi din nou, asta e inceputul unei vieti responsabile?
Si daca speli geamurile, e inceputul unei perioade in care vei vedea in sfarsit ce se intampla afara?
Si daca te duci la dentist si iti scoti o masea, e inceputul dentitiei tale cu o masea mai putin?

Si de fapt toata viata asta e facuta din inceputuri care duc la un sfarsit? Sau de fapt sunt numai sfarsituri care determina un nou inceput?

Si daca o sa ma opresc din pus atatea intrebari, asta va determina cumva inceputul unei existente tampe, pline de zambete?

joi, octombrie 19, 2006

Gandurile unui domn...

Ma plimb pe strazi aiurea, cum fac de altfel mai mereu. Asta e activitatea mea preferata. Bantui de colo printre colo, trec nepasator printre masini, imi place riscul...Si din cand in cand, de plictiseala, mai arunc cate o privire in jur. Nu ca mi-ar placea sa analizez, dar lipsa de ocupatie ma mai determina sa o fac din cand in cand.
Spuneam deci ca ma mai uit din cand in cand in jur. Vad oameni in masini, vad oameni pe strazi. Nu stiu unde se grabesc, si m-am obisnuit cu ei asa, in continua miscare. Cu putina imaginatie ar putea trece practic peste mine si n-ar observa ca sunt acolo. Poate daca m-ar calca direct pe gura si i-as musca accidental de talpa, poate doar atunci s-ar scutura putin, si eventual mi-ar da un sut, sa ma misc mai incolo, sa ma dau din calea lor.
Uneori, cate unul dintre ei ma observa. Si se uita la mine asa, cu mila, ceva in gen :"uuu, saracu'... n-are unde sa stea...". Extraordinar! N-am unde sa stau... De parca am nevoie de vreun loc unde "sa stau". De ce sa "stau"? Ca sa devin ca voi, sclav al unei cutii, legat cu lantul de chirii, ipoteci si alte obligatii... sau poate ar trebui sa seduc o fata draguta care sa ma ia la ea acasa, sa-mi dea mancare calda si s-o lingusesc dand vesel din coada numa' pentru ca-mi da cativa metri patrati in care sa stau... si pentru ca uneori, cand are timp, se plimba cu mine...
Fir-ar al dracului! !!Iar am dat intr-o balta... eh... cu toate cele 4 labe am aterizat in ea. A dracu' blana alba, daca ma facea mama ca pe ceilalti 5, sa fi fost si eu macar tarcat...Ne scuturam... si trecem mai departe.

miercuri, octombrie 11, 2006

Tagged by Proro

...vad ca intrebarile astea tot circula. Asa ca, stimabile coleg, iata raspunsurile mele.

1. 3 locuri care imi plac in Bucuresti

uel.. sa vedem... ar fi asa: Cismigiu (din nostalgie pentru primul an de facultate), Lipscani (in ciuda mizeriei), si balconul meu.


2. 3 locuri pe care le urasc in Bucuresti

Autogara Militari.
Strada ceea din fata muzeului militar, mai ales dimineata.(horror)
Magnificul complex Europa.


3. 3 locuri in care imi place sa merg cu prietenii

Green Hours
Music Club
Frame


4. 3 lucruri pe care strainii nu le-ar intelege in Bucuresti

Claxoanele
Comunitarii
Politistii.

5. Cel mai snob cartier/ cel mai urat cartier.

Pipera / Ferentari


Daca tot tre sa dau cuvantu... strig si eu catre Tanara speranta . Ce zici, draguta?

duminică, octombrie 08, 2006

Se uita dama de rosu...


...cu pica la tine. Ai luat tot pachetul de carti si l-ai aruncat pe jos. Ai spus ca stii sa faci lucruri cu ele. Ai spus ca le poti da o ordine in viata, si ele au crezut-o neconditionat... Carti idioate, ai putea spune... Dar stii tu care e viata cartilor de joc? Ai tu puterea sa le judeci? Asa crezi? Mai gandeste o jumatate de secunda...


Si acum sta biata dama de rosu intoarsa sau nu (nu ma pricep la tarot), si te priveste cu ironie. Si cinism. Ea stia de la inceput ca nu esti bun de nimic. Dar celelalte carti din pachet, fericite ca sunt bagate in seama dupa atatia ani de intuneric in sertar, au inghiontit-o si i-au spus pe un ton nesuferit: femeie!! de aia ai fata aia acra. Nu, spre marea ta mirare nu este de la muraturi. Totul vine din interior, nu te-ai prins pana acum? Tu nu te intrebi niciodata de ce esti asa singura? Esti chiar atat de stupida incat nu ti-a dat macar o data prin cap , stand aici langa pungi uitate de vreme, si bucati rupte de carlige de rufe, care e motivul pentru care nimeni nu vrea sa te priveasca in ochi? Omul asta are stiinta de a ne insira si de a ne da un sens. Taci din gura, si nu mai lua decizii imbecile. Macar o data. Poti face treaba asta?

Si acum sta dama de rosu cu mainile in sold. Si tare ar vrea sa iasa din cadru, sa-l dea pe 2 de trefla cu capul de platosa valetului de romb.


Si data viitoare o sa isi spuna mai bine punctul de vedere... Asa.

vineri, octombrie 06, 2006

Pachetul magic de tigari


Iei o tigara mov. Care te face sa plangi. E bine, te descarci. Si te repezi catre cea verde. Alinare? Nici pe departe... Asta te face sa spargi becurile din casa. Brusc urasti toate becurile. Dai cu pumnii in ele, te tai, dar in sfarsit nu mai e nici o sursa de lumina. Pfiuh. Am rezolvat si asta.

Asa... sa trecem mai departe. Sa luam tigara rosie? Mereu mi s-a parut ca rosu are ceva de zis. Ma sperie dar ma si atrage. Ce zici? Risc? Fumam rosu? Sau mai incolo? Am inteles... Iti place tare mult sa te joci... Binee... galben, ai zis. Buna alegere. E... acuma sa te vad. Proba asta e tare. Iti vine sa sfasii toate hainele din sifonier. Stii ca ai investit ceva in ele, ce dracu', doar tinem la imagine. Gata si cu hainutele. Hanoracul plange dupa gluga, pantalonii isi cauta cracii prin colturile camerei... ce-mi place...

Hai, un rosu, ceva? Ok, m-ai innebunit. Tare ti-e frica de rosu ala. Bine, am prins ideea. Ne aruncam la albastru. Hai, ma, ce dracu stai ca leguma? Nu le-ai auzit p-alea cu "blue" shit. Normal ca esti trist. Eu de cand iti tot susur in ureche: rosuuuuu, rosuuuu

Bricheta. Pachet. Tigara rosie.

What next?

Asa se face


Esti aici, dar esti si acolo. De fapt unde esti? Nu te mai apropia, daca nu vrei sa te vad. E simplu. E ca in jocurile din copilarie. Du-te unde nu te pot vedea, si ascunde-te atat de bine incat sa nu te pot gasi.

Cam asta ar fi solutia.

miercuri, octombrie 04, 2006

Era....


...calda. Cu maini moi. Grijulie.
Imi facea mereu cartofi prajiti desi abia se tara pana la bucatarie, tinandu-se de pereti.
O...jigneam des, si se supara, desi stia ca asa sunt eu... rece, sarcastica si neatenta. Cinica. Imi permitea mai orice si se prefacea ca intelege, desi cu siguranta ca pornirile mele o depaseau total.

Am vrut sa o sun in seara in care... Probabil ca n-am sunat-o suficient de des. Ar fi trebuit sa o sun in fiecare ora.

Aproape a trecut un an...

miercuri, septembrie 27, 2006

Frunza


Frunza verde, frunza, galbena, frunza albastra, frunza gri...

Azi a fost pentru prima oara cand am constientizat caderea. Eram intr-o statie de autobuz. Un Opel opreste. Domnul e nervos. Foarte nervos. Domnisoara se justifica. Masina sta pe loc. Eu imi ascult muzica. O frunza cade pe capota masinii. O observ, imi dau seama ca e ceva important. Dar nu stiu inca ce exact. Masina pleaca, si frunza aterizeaza - conform legilor fizicii - la picioarele mele. Ma uit la ea, si imi dau seama ca ceva nu e in regula.Dar eu imi ascult muzica.

Brusc incep sa cada multe frunze din copacul de deasupra mea. Eu stau si ma uit la ele. Eu imi ascult muzica. Frunzele cad, si cad, si cad, si la un moment dat le aud, deasupra muzicii. Le aud desprinderea.Eu imi ascult muzica.

vineri, septembrie 22, 2006

Sa vorbim despre complexe

Episodul 1 - Fratia inelului de logodna

De ce ne-o deranja Doamne asa de tare ca obiectul adoratiei noastre se inamoreaza de prietena /prietenul nostru cel mai bun? Adica nu-i tot aia ca-i ea/el sau alta/altul? Ar trebui sa fim fericiti, nu? Ca "afacerea" ramane "in familie". In plus, este vorba de 2 dintre oamenii la care tinem cel mai mult! Nu ma gandeam la cazurile clasice de "inselat". Nu. Ma gandeam la cazurile clasice de "sentimente neimpartasite cu noi, dar impartasite generos cu prietenele/prietenii nostri".
Care e mecanismul ala care ne roade sufletelul atat de tare, care ne umple de ciuda, invidie, gelozie, de tot ce e mai rau pe pamantul asta, care ne umple de dinamita si apasa si detonatorul? De ce ne mai facem prieteni daca ii umplem de obligatii de genul: ok, indragosteste-te de cine vrei tu, numai de Fanel nu. Si nici de Marcel. A, si toate ca toate, da' de Giani nu te apropii. Da' in principiu e ok sa te indragostesti, o sa ma bucur pentru tine. Cum? De cine? Haide, mai, doar ti-am zis ca sunt moarta dupa Cristinel! Asa imi multumesti tu mie?

Da, fata, am terminat-o cu Ginutza. O proasta! Tocma' de Jenica s-a gasit sa se lege tuta!


Episodul 2 - Amenintarea fantomei

Nu cred ca am cosmar mai urat decat ala in care barbatul - sa-l numim prezumtiv PISI vine abatut la intalnirea de la mec. Oooo, da, sfata filofteie, a venit vremea "sa discutam". Si incepe dezbaterea.
Mai tii tu minte pe Angela?
NU!
Nu? hai, mai, ca ti-am povestit, fosta mea iubita, de care m-am despartit acum 2 luni.
Parca te-ai despartit acum un an!
Haide Pisi, timpul trece atat de greu cand suntem impreuna. A, am zis greu? Ce obosit sunt... Desigur, am vrut sa spun REPEDE!
Asa, si ce e cu Angela asta a ta? A plecat in Spania la zmeura, care e treaba?
Nu. Plange.
De ce? Si de fapt de unde stii??
....Pisi... Ma iubeste...
Si eu te iubesc.
Da, dar ea e sensibila. Si tu nu poti intelege.
NU! CHIAR NU POT INTELEGE!
Da, vezi? asta e problema! Ne certam prea mult! Acum de ce era nevoie sa ridici tonul? Se uita tot mecul la noi!
Acuma e vina mea ca e Angela sensibila, sau cum?
Nu o baga pe Angela in discutia asta. Angela nu are nici o legatura cu certurile noastre, si mai ales cu faptul ca esti isterica.

- Alo, Pompierii? Sunt un functionar de la mecu ' de la unirii. Am un barbat castrat in baie si nu stiu ce sa fac cu el.. Sa il trimit acasa?

miercuri, septembrie 20, 2006

Ganduri aiurea

Adevarul are o structura cel putin spus instabila... Se schimba de la o secunda la alta, e influentat de gandurile, de gesturi, de fiecare pas inainte, inapoi, lateral dreapta sau stanga. Scriu randurile astea si vad cum El isi schimba forma odata cu fiecare nou cuvant. Fiecare litera este ca un carusel, o curba, o intoarcere, o noutate, un soc, in fine- o schimbare.
....
....
Si tigara asta se fumeaza, fumul imi intra in nari si eu continuu sa scriu intr-un ritm nefiresc, de parca n-as mai exista decat eu si tastatura, fata in fata, pe un camp de bataie pe care nici unul dintre noi nu il cunoaste suficient de bine. Scrie, scrie, scrie despre tine, scrie despre altii, scrie despre nimeni, numai scrie; scrie-ti nebunia inainte ca ea sa te cuprinda. Taie cuvintele, fii fara mila, nu te uita la tigara care se fumeaza singura si mai ales, nu te uita la cea din pachet - ultima. Maine o sa rasari din patul ala din care rasari in fiecare dimineata. Stii deja modul in care trebuie sa deschizi ochii de dimineata in asa fel incat sa nu te sperii de umbrele pitite dupa usa de la baie. Acum doar scrie...

.....

... si nu lasa cuvintele din mintea ta sa te consume. Consuma-le tu pe ele. Vocala cu vocala, putina salata de consoane... fara paine, ca ingrasa, stii doar! Si lasa tigara aia sa se fumeze singura pana la capat. Oricum momentul potrivit pentru ultima tigara este doar o utopie. Oricand s-ar intampla, fenomenul de "ultima tigara" iti da asa, un sentiment de zeitate. TU alegi cand. TU decizi cand pui capat pachetului. Sa o fumezi si sa termini cu totul, intr-un gest quasi-apocaliptic.


.....

.....
...Exista oare o scuza pe care ai putea-o gasi in fata gandurilor dinainte de somn? Cele carora le vine randul exact inainte sa adormi, motiv pentru care ele cad in abis si nu se mai intorc niciodata? (da, sigur, te mai intalnesti uneori cu rudele lor indoliate, dar pe ele fii sigur ca n-o sa le mai auzi niciodata). Revin... exista ceva ce te-ar scuza? Ce le poti spune? "A... scuze... you're late. Ce?? N-am auzit... Esti important? Da' lasa-ma domnule, nu vezi cat imi e de somn? Nu e vina mea ca nu stiti sa cititi programul de pe usa...Niste incapabili cu totii...".

miercuri, septembrie 13, 2006

E... pe naiba

Spaţiul public, ca spaţiu al schimbării, îşi asumă o problemă de ritmuri, de acceptare şi de generare a noului. Asumarea înnoirii şi consecvenţa luptei pentru mai mult şi mai bine presupun o filosofie activă a timpului, o mentalitate managerială ofensivă. Timpul nu mai are răbdare doar cu cei care refuză noul sau, mult mai grav, concep înnoirea cu simplă înlocuire. Timpul public semnifică o stare de spirit a individului şi o caracteristică a atmosferei sociale, o modalitate de explicitare a „activismului social”, a nevoii lucrului bine făcut şi a acţiunii duse până la capăt.Totodată, într-un sens mai de adâncime, spaţiul public şi timpul public încadrează procesual ceea ce am putea numi inteligenţa publică.

luni, septembrie 04, 2006

MAY I HAVE YOUR ATTENTION, PLEASE?

Your happiness is just a CLICK away:

http://salvati-aparentele.blogspot.com/2006/08/afara-afara-cu-batranii-din-tara.html

Un moment, va rog!


Marea asta de oameni din jurul meu continua sa inventeze batalioane de masini pentru capturat fragmente de timp, cand totusi captura unei singure secunde este un lucru absurd in sine. Aparate de fotografiat, camere, reportofoane, telefoane mobile cu sute de noi abilitati, totul atat de NOU, si in acelasi timp atat de INUTIL...

Singura cale de a te intoarce in trecut e una pe care n-o poti controla. E atunci cand momentul ACELA te loveste pe neasteptate - atunci cand ii simti parfumul (n-o sa trec niciodata peste senzatia deodorantului pe care il foloseam intr-o tabara din clasa a 8-a, de la Sinaia), sau cand iti vari adanc unghiile in palma de furie si ciuda, si observi ca ai deja urme, ca pielea e mai rezistenta acolo, si tot corpul iti fuge in alta dimensiune, il celelalte ocazii care au sapat in palma ta urme de unghii. Te dedublezi, si nici macar nu realizezi ce eveniment maret se intampla cu tine.

Ce incerci tu sa prinzi in fotografii e un copil rau pe care incerci sa-l aduci cu forta in casa, de la joaca. Numai el hotaraste momentele cand intra pe furis sa manance o farfurie cu ciorba, si sa dispara iar la joaca lasandu-te sa tipi aiurea de la fereastra.

joi, august 31, 2006

Si cum e acolo?

"...e un loc luminos. Nu trebuie sa iti fie frica. Mai multe nu pot sa iti spun".

Sunt curioasa cati dintre voi ati auzit cuvintele astea...Chiar! CATI dintre voi ati auzit raspunsul asta?

Cat de puternic e subconstientul? E mai smecher decat toate lucrurile din univers? Cat de mare poate deveni teama de somn?Cum ai putea sa nu te temi cand tot ce simti e pielea ca de gaina pe tot corpul? Si mai ales cum ai putea sa ai incredere? Cum e posibil sa ai incredere in ce nu cunosti?

E obligatoriu ca tot ce e frumos sa fie bun, si ca tot ce e hidos sa fie rau? Chiar nu exista o alta cale?

As fi foarte bucuroasa daca ati incerca sa imi raspundeti la intrebarile astea, fara sa incercati sa pareti complicati, fara sa dati citate si fara sa deveniti filosofi de buzunar. Mi-as dori sa primesc niste raspunsuri sincere si mai ales directe. Nu vreau epitete sau metafore, caut doar pareri exprimate liber.

miercuri, august 23, 2006

Aseara, inainte sa adorm...


...aveam in minte o singura imagine. Cum ar fi sa ma ghemuiesc undeva pe mijlocul unui sens de autostrada , sa astept primul tir, si sa ma bucur de cele cateva secunde dinainte de moarte in care o sa fiu eliberata de toti demonii? Pentru ca mi-i imaginam practic spulberati de tir, in toate directiile, lasandu-ma in pace.

NUU, n-am ganduri sinucigase. Doar ca vizualizam toata faza, nu ma puteam abtine.

Noapte buna.

miercuri, iulie 26, 2006

Azi, in drum spre serviciu

... era sa fiu ucisa cu brutalitate de o octogenara cu palariuta aflata la bordul unei dacii din 70' si ceva. Si bizareria consta in faptul ca mi-am temut doar sa nu faca vreun infarct cand vede ca nu ajunge la frana....

marți, iulie 25, 2006

Ma intreb in fiecare zi

...,sau chiar de mai multe ori pe zi, de ce fac oamenii atatea compromisuri gratuite? De ce lasa atat de la propria persoana, de fiecare data cand au ocazia? Cel mai bine ar fi daca am avea un numar limitat de compromisuri de facut in viata. Si sa fim pusi in situatia de a cantari foarte atent daca merita sa facem unul dintre ele...

Pentru un nivel mediu de liniste, oamenii platesc cu monede din ei, din sufletul lor. Sa fie bine, sa fie placut, ce? Costa? Ok, uite, mai dau o emotie? Cat? 3? ok, fie... lasa, sa fie bine... cat? sa renunt si la 100 de zambete? Bine, mai, ia d-aici, ca zambete sa tot fie...

Ai auzit, jiji?

joi, iulie 20, 2006

M-am rispit

in milioane de bucatele marunte. Dar n-a fost ca o explozie, nu a fost ceva atat de violent. Pur si simplu la un moment-dat liantul dintre ele s-a slabit, si ele s-au rispit. Inca mai e ceva ce le tine impreuna, dar e foarte, foarte greu sa le mai aduni.
Parca intru undeva si dureaza ore in sir sa apara toate bucatelele din mine. Si cand in sfarsit incep sa se adune, trebuie sa plec. Si procesul se repeta.

Ce faci? "Nu stiu inca sa iti raspund, stai sa imi apara toata fiinta".

Acesta este un demers ecologist!


SA VEGETAM CU TOTII, DRAGII MEI!! SA VEGETAM!

marți, iulie 18, 2006

cum ar fi sa ti se poata indeplini dorintele?


Brusc, sa inchizi ochii, sa iti doresti ceva, si cand deschizi ochii sa ai in fata tot ce iti doresti? Oare ar fi rau? Ar fi vreo limita la dorinte? adica sa vezi un mos pe o banca contempland o duduie dezbracata fix in momentul in care iti iei copilul de la gradinita...n-ar fi tocmai dragut... sau ce s-ar intampla in cazul dorintelor contradictorii?"Vreau masina" -apare o masina. Trece unu' "Sa ii dispara astuia masina!"...

Oare ar fi bine sa existe un fel de test psihologic? Sa fie doar anumite persoane care sa isi poata indeplini dorinte? Probabil ca treaba asta ar genera si legi... si un sistem de supraveghere... si deja dorintele astea ar fi niste lucruri destul de riscante...

Da' parca tot mi-as indeplini o dorinta-2 acolo, asa, sa fie...

luni, iulie 17, 2006

Ai incercat vreodata sa mergi pe o sarma in miscare?

E mai mult decat imposibil... Esti un obez care vrea sa ajungi in partea cealalata, iti doresti neaparat asta, ca si cum viata ti-ar depinde de destinatia respectiva. Si de parca n-ar fi suficient ca gabaritul tau nu prea e de acord cu mersul pe sarma, ei bine da, sarma este in miscare. Are miscari imprevizibile, se batzaie de la stanga la dreapta, si de sus in jos. Cateodata o apuca tremuratul, alteori se onduleaza ca un sarpe... iar tie iti e extrem de greu sa iti tii echilibrul. Problema insa nu este atat echilibrul, cat faptul ca iti doresti sa ajungi in partea cealalata. Si stii ca o data ce ai pus piciorul pe sarma nu te mai poti intoarce inapoi.

Mai trece cate unu', sa mai hlizeste, iti mai spune : "da' da-te domnule, jos, nu vezi ca esti gras? O sa cazi!'. Mai apare cate o femeie care lesina simpatic cand te vede clatinandu-ti membrele mari pe sarma in miscare... Se mai gaseste cate un copil de treaba care incearca sa-ti arunce o umbrela cu care poate te vei echilibra mai repede, dar mai trece si cate un copil crud care da cu prastia, fracandu-si manutele de fericire cand iti vede expresia disperata pe figura...

Ce Dumnezeu o fi fost in capul tau cand te-ai apropiat de sarma asta?

marți, iulie 11, 2006

Marea alienare urbana

Un oras este un loc in care oamenii sunt ingramaditi la un loc, impinsi unul in altul, un loc care teoretic ar trebui sa fie raiul socializarii. E ca si cum ai ridica marginile fetei de masa dupa ce ai mancat friptura de pui cu cartofi prajiti si mujdei de usturoi. si toate firimiturile de paine si cojile de usturoi s-ar strange undeva in mijloc, buluc, fara nici un drept la replica, s-ar baga unele in altele si si-ar impartasi toate secretele la ureche, repejor, sa mai apuce un pic de veselie pana la apocaliptica alunecare spre ghena.

Numa' ca realitatea e un pic altfel. Omuletii nostri din marile aglomeratii urbane se comporta ca pilitura de magnet. Adica isteric. Fug unii de altii lipindu-se inevitabil intre ei. Atmosfera urbana naste multa paranoia, multa mania persecutiei, si incredibil de multa alienare.

Va dau doar un exemplu. Ati observat vreodata cum oamenii evita in autobuze sa stea pe scaunele "lipite"? Cum toti prefera scaunele individuale? Daca se elibereaza vreun scaun liber, se naste brusc o tensiune intre toti cei aflati pe scaune "lipite" care vaneaza scaunul proaspat eliberat, calculandu-si sansele de a ajunge acolo. In toate mijloacele de transport in comun exista o atitudine de genul "stati acolo, raiosilor, nu va atingeti de mine, nu va mai holbati la cearcanele mele. Hai sa stabilim: aia e zona ta, si asta e zona mea. NU!! STAI ACOLO! NU IMI RESPIRA AERUL!!!! NUUUU!!!!! MA TOPEEEEEESC!!!!". Scaunele "lipite" sunt doar putin mai bine decat in picioare. Mai ca iti vine sa le cedezi babelor, ca lor oricum pare ca nu le pasa. Eroareee!! N-am vazut creaturi urbane mai obsedate de locurile individuale decat babele. Babele de pe locurile "lipte" fug spre locurile individuale eliberate spontan mai rapid decat serpii cu clopotei in plin atac. E ceva de genul: statie. Inchizi ochii. Ii deschizi si in jurul tau a fost o mare rocada.Parca s-a dat un semnal de "cautati locuri mai bune... 1... 2... 3... si!!", si toate babele fug ca apucate catre scaune mai insorite...

Asa ca ne infigem mai adanc castile in urechi, ochelarii de soare tre sa fie cat mai fumurii, ca nu cumva sa detecteze CEILALTI in ce parte ne uitam. Sacosica stransa la piept, si numaram secundele...

marți, iulie 04, 2006

am o mare energie

... imi iese prin pori, imi iese prin aerul pe care il expir, prin degetele care lovesc acum tastatura. Mi-am facut codite, am alergat in jurul biroului, am tras oamenii de par, am urcat si coborat scarile, si nimic. Sunt speriata putin, am senzatia ca il am de dracu' in mine. Nu am stare, imi vine sa jumulesc planta asta, sa amestec monitoarele oamenilor din jur sau, si mai tare, calculatoarele. Sa iau o foarfeca si sa ii tund pe toti, sa vopsesc peretii in galben fosforescent, sa iau capacele de pe canale, sa stau sa ma uit de sus cum cad in ele pisici proaste si sa ma sparg de ras.

Am nevoie de o exorcizare. Any priest available? :)

luni, iulie 03, 2006

Brake Fluid Level Low



...piu....piu.... Brake Fluid Level Low.. nici o problema, doar suntem cu Gonzales. A, suntem pe cheile Bicazului? A, ce faza, e plin de tiruri? Hai, mai, mare schema ca prima benzinarie e la 30 de km. Si ce daca baba aia ne-a blestemat la plecare? Era dusa cu pluta. Sau o muscase vaca nebuna dupa apa.

Stam 3 ore sa mancam, ca asta e ritmul chelnerilor de la Lacu Rosu. Ce o sa-i faci... doar unul dintre ei e Elvis si celalat ne-a adus sos din ala misto de ardei. (ca o paranteza... cum ar fi sa te agate Elvis intr-un club?).

Centuri, tot, stai, n-am luat d-aia, cozonacei d-aia unguresti. Da, e aproape 7 seara si Bucurestiul pare undeva in alta galaxie. Dar cum sa rezisti la stratul ala crocant de nuca?

Pe serpentine, Chuckie ne demonstreaza ca frana de mana nu are nici o valabilitate, si ca aia in filmele cu gangsteri chiar mor pe bune. E o salvare in spate... cred ca asistenta aia cu figura de psihopata stie ceva. Sigur a avut o discutie cu baba care ne-a blestemat la plecare.

Primul Petrom. Dulcele grai unguresc. Din fericire personajele rup si putin romana. Discutie lunga despre modelul de lichid de frana. Auzi : model de lichid de frana. Cu romburi, cu picatele, sa aibe si putin mov... telefoane interminabile la mecanici plictisiti care nu vor decat sa isi traiasca duminicile.

O ora mai tarziu plecam. Tot fara lichid de frana. Dupa un lung periplu de 100 de m gasim un LukOil. Chuckie nervos discuta la telefon in timp ce 2 caini fac sex in fata masinii. Vreau sa le fac o poza dar se rusineaza subit si inceteaza activitatea. Toti pasagerii sunt nervosi. E aproape 8... Si Bucurestiul e inabordabil de departe. Toti barbatii din zona analizeaza masina pe dedesubt... sa n-aibe doamne-iarta-ma vreo fisura... acuma chiar seamana totul cu un film horror. Fisura? Termenul asta chiar nu suna bine langa "lichid de frana". Il lasam pe Chuckie sa se agite, oricum nu mai aude nimic, si nervii nostri sunt inutili. Analizam reclamele de pe benzinarie. Interesant. Chuckie iese. Ce are in mana? Ce e in recipientul magic? Sa fie oare lichid de frana? Quintesenta serii?

Plecam mult mai linistiti. Soarele apune. Mai e un pic pana la Miercurea Ciuc...

miercuri, iunie 21, 2006

Stare de spirit

Incerc de vreo 2-3 zile sa ma prind ce e aia "stare de spirit". Adica ce e? Care e treaba cu "te trezesti cu fata la cearceaf"? Cum se poate influenta o stare de spirit? Cum se poate construi o stare de spirit? E ceva ce se educa? Sau e un dat, pur si simplu e felul in care te trezesti intr-o zi?

De ce ne "prost dispunem"? Ce e aia? Cum adica "dispozitie"? Sunt intr-o dispozitie generoasa, ia d-aci 10 lei si ia-ti un corn.

Dispozitia e un fel de "chestie". Cand nu avem explicatii pentru ceva, e sigur legat de "dispozitie". Vreau sa par mai interesanta, atunci imi stric dispozitia, sunt o artista, sunt trista, m-a lovit bomba, implicit par mai misterioasa.

Unde e, domnule, butonul ala de schimbat dispozitii? Probabil e ca la diapozitive. Pac, schimbam slide-ul. Viata noastra se desfasoara in power point. Slide-uri, slide-uri, template-uri...

Nu stiu, caldura imi da asa o... dispozitie de tot kktul....

marți, iunie 20, 2006

Cea mai frumoasa zi

..imi e teama ca am trecut pe langa cea mai frumoasa zi din viata mea. Ma tem in fiecare clipa ca poate asta e clipa de maxima fericire si ma sperii. Si apoi imi dau seama ca e absurd. Ca daca asta ar fi cea mai fericita clipa din viata mea, atunci totul ar fi o mare minciuna. Ca inca imi astept cea mai frumoasa zi.

Si acum vine frica. Daca n-o sa am nici o zi frumoasa? Daca toate zilele mele sunt urate? Daca tot ce e in jur ma minte? Daca randul meu la o clipa de fericire e luat de altul? Sau de alta? Si dupa frica vine panica. Si panica strica orice sansa de a face dintr-o zi cea mai frumoasa zi. Din cauza panicii ma ascund de lume, din cauza panicii plang, din cauza panicii sunt nefericita in fiecare zi.

Daca eu n-o sa am niciodata cea mai frumoasa zi? Daca o sa mor cu o viata stearpa in spate? Daca toata trairea mea e compusa din frici? Daca toate sentimentele mele apar pe fond de panica?

luni, iunie 19, 2006

Dat in urmarire generala

Portret robot: 55-60 de ani, par putin si alb, tricou turcoaz decolorat, sacosa de fash verde patata, pantaloni gri, sosete bleu (de consistenta indeterminabila), sandale maro. Gras, aprox 1,70 inaltime.

Avertisment: daca il zariti in metrou sau in autobuz/troleu/ tramvai, nu asteptati - repet, NU ASTEPTATI- sa ridice vreo mana.Pentru orice eventualitate, tineti cu dumneavoastra in permanenta o masca de gaze.

vineri, iunie 16, 2006

Sunt unele cuvinte...

...care lovesc la propriu. Si nu ma refer la jigniri, injuraturi, lucruri insignifiante, de altfel. Vorbesc despre cuvinte in hainute frumoase, noi, colorate, cuvinte prietenoase, care iti infig cutitul in spate. Si il infig foarte adanc, pentru ca tu esti foarte relaxat, te uiti la mine cum iti zambesc si iti abandonezi complet vointa si sistemul imunitar. Si cand esti tu mai letargic, tocmai atunci un cuvintel zglobiu care abia a parasit buzele mele mai mult sau mai putin rujate (de la o zi la alta...), vine cu dara lui de parfum (miroase a bombonele Cip) si scoate ditamai cutitul de macelarie. Si nu mai poti sa mai faci nimic. Te trezesti pur si simplu cu lama de otel in suflet. Si nu vezi ce te-a lovit, pentru ca tocmai ti-am spus mai devreme ca genul asta de lovituri nu vin decat din spate.

Paralizat de durere, iti mentii zambetul tamp ca sa nu imi dau seama ca te doare. Incepi sa-ti dai seama ca mie imi apartinea cuvantul-macelar, dar mai speri inca intr-un accident. Imi vezi privirea senina si te gandesti ca sunt prea naiva si pura ca sa am vreun amestec cu crima de acum doua secunde. Si ma vrei afara din toata povestea.

Acum ramane o singura dilema: te-ai intrebat ale cui sunt amprentele de pe cutit? A, l-ai aruncat la ghena? Ghinion...

miercuri, iunie 14, 2006

Let me entertain you


Hi, my name is Pierrot and I'll be your clown for tonight. This is what I do best. I was born to keep you smiling.

Intrebare

Ma intreba acum ceva timp o persoana de cand nu mi-a mai fost dor de cineva. Si n-am stiut ce sa ii spun. Dar am realizat ca imi e dor in fiecare seara... de mine. Parca am plecat undeva - al dracului de departe !!! - unde nu exista telefoane, internet, fax, posta si nici macar porumbei voiajori, si m-am lasat singura aici... Si ma chinuie dorul de mine in fiecare seara, in fiecare nenorocita de seara.
Nu inteleg de ce nu imi scriu, de ce nu imi dau un semn (pentru ca eu nu stiu de fapt ca acolo unde am plecat nu exista telefoane, internet, fax, posta si nici macar porumbei voiajori) , ma intreb daca m-am uitat... Oare o sa ma intorc vreodata? Sau astept o himera, o tampenie? De fapt am existat vreodata asa cum ma tin eu minte? Sau mintea mea m-a creat asa cum cred ca eram?

Asa ca da, raspunsul la intrebarea ta este : imi este un dor groaznic de mine, chiar in secunda asta.

luni, iunie 12, 2006

Sunt confuza


...din nastere. Si dupa ce ca sunt nascuta cu tendinta de a complica orice lucru, cat de simplu ar fi el, ma mai confuzeaza si oamenii din jur. Nu ma mai suciti atata! Sunt suficient de sucita in mod natural. In fiecare dimineata, in loc sa am minte limpede, ma simt de parca abia am coborat din montagne rousse. Am apoi un moment vag de optimism, ies pe usa cu ochelarii de soare pe ochi si castile bine infipte in urechi (asta ca sa nu ma doara atat de tare realitatea) ... si ma pacalesc ca o sa am o zi frumoasa. Dar mai mult de o ora-2 nu dureaza niciodata.

Sunt atat de confuza incat nu pot face diferenta intre usa de la veceu si aia de la balcon (si de aici, va imaginati, o gramada de complicatii :) ). Nu imi dau seama daca e frig sau cald, nu imi dau seama daca vreau acasa sau nu, nu imi dau seama daca imi place o persoana, daca o detest sau daca imi e total indiferenta. E atata ceata in jur incat ma mir ca nu mi-am rupt inca picioarele pe strada.

Partea cea mai proasta este ca in ultima vreme confuzia ma face si trista. Si, in continuare, sunt atat de confuza incat nu imi dau seama daca imi place sa fiu trista, daca urasc sa fiu trista sau daca pur si simplu imi este foarte indiferent ca sunt trista.

P.S.: Ca sa parafrazez un om suparat si foarte mincinos din nastere, sunt o NBC...

joi, iunie 08, 2006

test

...sa vedem acum cine isi aminteste....

luni, iunie 05, 2006

Unii se mai si casatoresc


Zdob si zdub, uite ca am ajuns si pe la Sinaia... Plin de shiny happy people, pentru ca spre mirarea tuturor n-a fost furtuna ca in restul tarii... E drept ca prima impresie despre cota 1400 a fost una.. destul de cetoasa ca sa zic asa, era ca pe Streets of Philadelphia, nu alta... Noroc ca a iesit soarele si n-a fost nevoie de nici o zgribuleala, ci doar de dor de ochelarii de soare uitati in hotel. Dupa ceva timp ne simteam in fata manastirii ca-n Puerto Rico...asta in timpul "sesiunii foto", evident ca inaltele fete bisericesti nu pareau bronzate sau ceva...

Dupa inaltatoarea experienta bisericeasca, ne-am schimbat, parfumat, alea alea, si ne-am ingramadit pe scari spre mancarica. :) Si spre alta sesiune foto, desigur. Intre atatea fustite, rochite, paiete, chestii trestii , mirele dedica probabil toate melodiile pe care le auzea "to all the girls I loved before". Ca deh, odata ce ajungi la "Love of my life", si faci Nunta a la Pheonix, cam gata.. s-a cam terminat...

Dupa ce ne-am simtit toti binecuvantati cu Blaze of Glory, de realizati in viata si fericiti (mai mult sau mai putin) ce suntem, ne-am pus pe alcoolizat, digerat si dansat de nebuni, ca asa e frumos...

Cei doi "personaji principali" sunt deja pe highway to hell, cu viteza maxima, dar ce mai conteaza cand esti thunderstrucked si mai ai si un Personal Jeasus langa, sa te tina in mana cand te dai de-a dura de nu mai stii de tine?

In concluzie, Vero, saru'mana pt artificii si mai ales pentru inghetata. Oana a vrut sa luam toata lada in camera, dar am reusit sa ne abtinem (cu greu).

miercuri, mai 31, 2006

Dorinta de 1 Iunie

Ca incepe luna. Si ca vine ziua mea. Ca e si ziua copilului, asta e un fel de bonus. Ca doar nu degeaba am reactii de copil tampit, tre' sa am si beneficii din asta. Unul ar fi ca I get to celebrate 1 Iunie cu restul pustimii cu numar mic de circumvolutiuni.


Si ca sa zic si eu in sfarsit ce vreau mai mult si mai mult, uite ca zic: as vrea sa nu mai am asteptari. Nu imi plac asteptarile. Nu imi place sa astept autobuzul, nu imi place sa astept plecari sau sosiri, nu imi place sa astept sa fiarba apa cand fac cafea la ibric, nu suport sa astept telefoane sau sms-uri. Si cel mai tare si mai tare urasc sa astept reactii ale oamenilor. Care nu se intampla, ca sa zic asa.

Pueril, nu?

A man with a plan... sau ... a woman with a mascara!!


Trebuia sa decontez taxiul. Deja intru in faliment, la dracu, nu mai e cazul sa fac pe doamna. Si ma uitam neputincioasa la taximetristul care imi explica ca nu are stampila. Ma rog, de fapt nu avea tush pentru stampila. Citind disperarea in ochelarii mei, ma intreaba " ai tu cumva tush la tine si nu stiu eu??". Si da, draga taximetristule, am tus. TA-DAAAA!!! Un rimel pe finish, al carui pret este cat o cursa cu taxiul din Militari in Dorobanti. Niciodata periuta unui tub de rimel n-a atins felul ala suprafata unei stampile... Moment memorabil...
Finalul: "ar trebui sa tin si eu un d-asta in torpedo, sa-l am de rezerva...".
E cam bine sa am bani de mancare la pranz...

marți, mai 30, 2006

De ce mi se intampla mie asta?!

Ma distreaza maxim vorba asta cu "de ce mie?". Eram azi in statia de autobuz si ma uitam la cele doua doamne/ tanti surori de 60 si ceva, cu palariute de pai, cu bijuterii, machiate, oarecum distinse, care stateau cu niste pancarte in maini si povesteau oamenilor din jur cum sunt otravite de oameni corupti care vor sa le scoata din casa lor nationalizata, aceiasi monstri care au omorat-o si pe "maicuta noastra perfect sanatoasa". Si in timp ce auzeam pomelnicul de generali, medici si alte somitati corupte, si de "gruparea infama din ministerul internelor" croita cu misiunea clara de a arunca in strada cele doua babute, stateam si ma gandeam :"Doamneee, cum dau peste toate chestiile astea? Oare ma cauta? Care e faza?". Si deodata imi dau seama ca nu-s singura in statie, si ca ceilalti oameni la fel de siderati de prezenta celor doua persoaje probabil au mai trecut prin experiente similare si se intreaba acelasi lucru. Sau... poate ca au creierele atat de sterilizate de viata incat nici nu mai reactioneaza la chestii de genul asta. Hm...Si totusi... cum naiba mi se intampla mie toate fazele astea??

luni, mai 29, 2006

Man down, man down....

M-am deprimat intr-un hal fara de hal... dupa o saptamana care a mers dubios de bine, asta a inceput dezastruos... numai vesti de vesti, revelatii peste revelatii, lipsa de bani... am iar senzatia aia de ajuns la fundu' sacului... aia de imi vine sa inchid ochii si sa adorm cativa ani si sa ma trezesc cand o sa fie mai bine.
Sunt confuza, am decizii de luat, si nu vreau sa am decizii de luat... Imi vine sa plang, ceea ce e chiar nasol. Cand imi vine sa plang fara motiv, e extrem de nasol. Ma simt de parca as fi un barbat panicat care nu pricepe de ce-i bazaie nevasta.Nu ma pot stapani si imi vine sa-mi dau palme. Si mi-e cu adevarat frica doar de faptul ca o data ce am intrat in starea asta imi va fi foarte greu sa mai ies din ea...

vineri, mai 26, 2006

Joaca de-a injuratura cool


Citeam ceva mai devreme blogu' tinerei sperante, si mi-am dat seama ca si eu pacatuiesc, ca si ea, prin lipsa de injuraturi. E cool sa injuri. Capcana e ca trebuie sa folosesti numai injuraturi cool. E si mai uncool sa injuri cu injuraturi uncool decat sa nu injuri deloc... Imi este foarte rusine, dar, dragi tovarashi cool, acesta este motivul. Mi-e sa nu dau in extreme uncool, gafand cu cine stie ce injuraturi expirate de acu' doi ani... Vai, ma inrosesc numai la gandu' ca o dau in vreun "mancatzash" sau ceva... si ma fac de ras..E mai bine sa fac pe mironosita... E safe. Safe is cool.

Ma retrag cu umilinta,
Sfanta Filofteia.

Ati observat vreodata...


...cati oameni mananca pe strada? Nu ca ar fi neaparat ceva rau in asta, dar din punct de vedere statistic... SUNT MULTI RAU, MA!!!

miercuri, mai 24, 2006

Sa marsaluim impreuna pentru un viitor mai luminos


Azi am rupt cercul. M-am trezit DEVREME. Natural. Fara ceas, fara nimic... Am facut baie, am avut chiar timp sa meditez asupra invelisului (vezi "haine"). Ce sa mai, o zi atipica din start. Ar fi trebuit sa imi dau seama ca ceva nu e in regula.
Ajung la timp la 41. Ajung la timp la 282. Acolo s-a rupt filmul. O multime furioasa il astepta. Pe 282. Dupa o vreme, un trecator se miluieste : "282 nu mai trece pe aici... face dreapta la intersectie". Il ignoram cu totii. Sincer, pare cam nebun. Dupa alt sfert de ora, intru la idei. Merg inapoi la 41 si indraznesc inca o statie, pana la Casin. La Casin, niste gardulete suspecte... insotite de gardieni la fel de suspecti... deja abia astept sa ajung la birou, sa intru pe site-ul RATB si sa vad ce e cu suceala asta cu 282...
Mi se confirma ca si Casin are multimea lui furioasa pe 282, neinformati (hihi, nebunul nu trecuse si pe acolo), si plina de elan o tai catre Arcul de Triumf. Am asa o senzatie de bine cand fac treaba asta...De parca fac jogging 2-3 ore. Mi se pare un gest eroic. (de fapt e vorba de 100 de m, dar gestul este cel mai important...).

10 litri de transpiratie mai tarziu sunt de partea corespunzatoare a Arcului. Stupoare. Gardulete iar. Peste tot. Nu se circula catre sarldeogol. (ce? nu se scrie asa? da' cum se scrie?). Este miting. Termenul imi aduce aminte de ante89, cand maica-mea se ducea la mitinguri, si era mereu nervoasa ca trebuie sa participe. Oameni cu sepcute si stegulete, jandarmi. Boxe imense, din care se aude ganguritul suav al Shakirei. Arata a picnic organizat prin amabilitatea jandarmeriei.

Oftez, si imi dau seama ca am in sfarsit ocazia sa merg pe jos mai mult, sa imi dovedesc ca pot. Ma apropii de sardeogol (ai mai zis o data ca nu se scrie asa, da' lasa-ma sa-mi fac damblaua). Un politist trece pe scuter. Pare nervos. Unu' de pe margine ii striga "hooo, ma ca te rupi!". Ajung la biscuite. Ma strecor printre masini total bulversate si soferi si mai si, dar... incredibil... alt miting. ASOCIATIA PENSIONARILOR DIN ROMANIA. Sau ceva asemanator. Tot sepcute, dar astia au si fluiere. Si nu au Shakira. Si inainteaza scandand "ho-tii, ho-tii". Incerc sa traversez palcul de sexagenari furiosi. Ii derutez pentru o secunda, dar isi revin repede.

Uraaa!!! am prins autobuzul de ultima usa si am ajuns la dorobanti. Cu ocazia asta, imi iau si de mancare de la Snack Attack, ca oricum e aproape pranz.

Marsaluiesc bucuroasa cu ditamai punga catre birou. Ideea e ca am gasit Prigat de kiwi!!! :)

marți, mai 23, 2006

cerc vicios...


...dimineata ma trezesc foarte greu pentru ca ma culc foarte tarziu. Fug la un taxi desi stiu ca nu mi-l permit, si ajung oricum nesimtit de tarziu la birou. Pe la a treia cafea imi revin,dar caldura ma moleseste la loc. Vine seara, panica apare inevitabil pentru ca n-am facut mare lucru. Prietenii trag de mine sa ies in oras. Iar trebuie sa dau explicatii... Urasc sa dau explicatii... Asa ca stau sa termin ce am defacut. Ceea ce oricum nu se intampla. Si beau o ultima cafea, ca sa fiu in stare sa termin treaba. Pe care pana la urma nu reusesc sa o termin. Ajung acasa tarziu, si nu pot sa dorm. Pentru ca am baut o ultima cafea.

Vine dimineata... ma trezesc foarte greu, pentru ca ma culc foarte tarziu.

vineri, mai 19, 2006

viata bate telenovela


va zic io... sa moara Veta!

Retractare

...referitoare la planta care nu face flori... micuta este acuma plina de boboci.Ori a citit blogul si s-a simtit amenintata, ori si-a revizuit atitudinea din proprie initiativa, cert este ca acum stam altfel. Imi cer scuze pentru cele spuse in trecut, eram orbita de furie... Friends?

luni, mai 15, 2006

hihihi


Ia uite, radu, te fac de ras, sa vada toata lumea ce faci tu noaptea!!! :)

vineri, mai 12, 2006

Cateva cuvinte despre prietenie

Oamenii sunt asa, ca niste animalute sociale haioase foc. Da, stiu, v-am jignit de v-am omorat, nu mai puteti de nervi, pentru ca nu sunteti animale, ci oameni. Dar sa trecem peste asta.
Ma intrebam aseara (e drept ca dupa vreo 4 beri), ce e cu chestia asta cu "can't make it on my/your own". Ce nu poti sa faci? Sa construiesti o noua piramida? Ca asta mi-e destul de clar... Dar ce nu poti sa faci de unul singur? Sa bei apa? Sa scrii? Sa te uiti la televizor?
De fapt ceea ce incerc eu sa zic este ca actele de solidaritate, supranumite si gesturi de prietenie, se fac mai ales din inertie. Pentru ca trebuie. E un cod impus din afara, dar pe care l-am votat cu totii in prealabil, orbiti de convingerea ca singuri nu putem trai, atat de puternica incat atinge valoare constitutionala. Si de fapt asta pune toate sandramaua in functiune. Da nastere nevoii de comunicare atat de mult cantata si proslavita... unge toate rotitele sistemelor de telefonie - fixa sau mobila, internetul, si chiar si comunicarea de tip non-verbal.

Dar ce spun eu aici.. bausem si eu vreo 4 beri...

vineri, mai 05, 2006

Ce facem diseara?

Va suna cunoscut? Se aude vreun zgomot de clopotel? Faza asta cu "ce facem diseara" m-a urmarit toata studentia. Era ca o obsesie. "Unde iesim? Unde cheltuim banii in seara asta? Pe cine mai imbogatim?".
A trecut studentia, si intrebarea s-a modificat oarecum, devenind acum "unde iesim in weekend?". Unde ne spargem capetele, unde aruncam cu averile? Esenta este, deci, aceeasi. Si ma gandeam astazi, in timp ce ma intrebam - EVIDENT - ce fac diseara, ce ma determina sa imi doresc atat de tare sa ies intr-un club vinerea seara. Bun, de distrat sunt sanse destul de mici, a trecut vremea party-animalului din mine. De cele mai multe ori stau si ma uit la oameni. Asta in timp ce cheltuiesc bani. Multi bani. Atunci? De ce o fac? Ma imbogateste spiritual in vreun fel? Da, dar intr-o masura mult prea mica pentru a justifica cheltuiala... Pana la urma, singura explicatie pertinenita pentru comportamentul meu este aia ca sunt prea plictisita cu existenta mea, si in loc sa fac ceva concret pentru a o modifica in vreun sens, mi se pare mult mai comod sa ma las la mana destinului. Sa dau curs senzatiei aleia ca "daca nu ies o sa ratez ceva". Pic in capcana impresiei ca e ceva acolo dupa usa aia, si ca daca nu ma duc sa ma uit, n-o sa aflu niciodata ce era.
In 99% din cazuri in spatele usii nu e decat o taxa pe alcool si tigari. Dar ne supunem cu totii ca niste animalute bine dresate de societate, si ne uitam. Si asa mai trece o noapte...

marți, mai 02, 2006

3 prieteni si 1 imaginara


4 prieteni intra intr-un restaurant. 1 se duce la toaleta. Vine ospatarul. Cei 3 oameni vor piept de pui pentru ei si pentru prietena lor imaginara. "NU FRATE, nu va luati piept de pui, luati-va pulpe cu mamaliguta si mujdei. Ascultati-ma pe mine...". Ospatarul are un aer complice...Vine prietena imaginara. Ospatarul poarta o discutie imaginara cu prietena imaginara, de unde se ajunge la concluzia ca problemele cu pieptul de pui erau imaginare, si ca puii din restaurant n-au suferit de cancer la san. Acum 2 vor piept de pui cu cartofi prajiti, si 2 vor pulpe de pui cu mamaliguta si mujdei. 1 vrea si o ciorba, si alta vrea apa. Plata. Ospatarul ranjeste si zice "a, vrei d-aia de la robinet..". Si se intoarce cu sticla. Cu apa minerala, cu bule. Nici un comentariu.

Un cuplu se aseaza la masa cu cei 4 prieteni. El are o voce gajaita. 1 solicita cafea. Ospatarul zice: "vrei cafea? iti zic eu , vreti cu totii cafea! Ia uite, 1, 2, 3, 4 cafele la ibric!". Si pleaca, inainte de a lasa loc la comentarii. Se pare ca a luat-o in calcul si pe prietena imaginara. Vine mancarea. Nici vorba de mamaliguta sau mujdei. Cartofi prajiti, si atat.Cea care vrusese ciorba, intreaba: "si ciorba?". Picolita care il ajutase pe ospatarul nostru, zice "aaaaa, pai ciorba nu mai avem de 2-3 ore!!!!". Doritoarea de ciorba se resemneaza. Si mananca usor din pulpa cu cartofi prajiti. Desi trebuia sa fie cu mamaliguta si mujdei.
Barbatul din cuplul care s-a asezat la masa celor 4 ia elan si incepe sa recite cu vocea gajaita: "EU SUNT MACHE! Eu sunt rasaritul, eu sunt apusul!!!". Are aspect de bisnitar de 50 ani. Femeia seamana cu Sinead O'Connor. Si, aparent, unul din cei 4 "seamana cu Brus Springstin". Asa crede barbatul cu voce gajaita.

Cafelele nu mai vin. Prietena care a vrut ciorba cere un ceai si nota. Vine ceaiul, vine si nota. In mod surprinzator, cele 4 cafele nu vin. Cei 4 platesc si pleaca, lasand la masa barbatul cu voce gajaita si femeia care seamana cu Sinead O'Connor.

Vine dimineata in Vama Veche. E timpul ca cei 3 prieteni sa se intoarca in club, impreuna cu prietena imaginara.

joi, aprilie 27, 2006

Buna dimineata, Romania, iti zambesc amabil...!


O dimineata normala...trec cu bine de mosu' care sta mereu la scara - "responsabilul de scara" - , care de cand ii aduc tuica in mod constant, ma iubeste "ca pe nepoata lui", desi cred ca habar n-are cum ma cheama, ii zambesc amabil, si ajung in cea mai mare viteza la casa de bilete RATB. Ma gandesc, exact ca intr-un banc care imi place mult:"mama, azi iau 10 bilete! 10 bilete iau, sa mor io de nu iau 10 bilete". Imi potrivesc banii, si cand ajung fata in fata cu tanti care vinde, ma razgandesc subit! Zodie, blestemata, gandesc, si comand clar si raspicat: "un abonament pe toate liniile pe o zi, va rog". Imi facusem eu un calcul, cu drumurile pe care le am de facut, si eram cam pe acolo. Tipa, vanzatoarea, tinerica si blonda, se hlizeste :"Hi, hi, era sa scriu cu dermatografu'!". Zambesc amabil, si vad cum pleaca tramvaiul din statie in timp ce tipa cauta prin telefon data de azi.
In cele din urma ajung in statie, si dupa cele 10 minute regulamentare apare tramvaiul. Cam plin, ma gandesc, dar... na... mofturi de tineret din ziua de azi...In tramvai un individ tinerel si slabut citeste o carte - "Yoga pentru o slujba in care nu ne implicam" - sau ceva de genul asta. Apuc sa citesc o fraza - "nu trebuie sa va implicati. Esecul sau victoria sunt deciziile lui Dumnezeu, care nu va privesc, iar tu trebuie sa le accepti ca un brav soldat". No comment. Zambesc amabil si se face liniste in capul meu. Ajung la statia Piata Crangasi. Pe banca din refugiu, 3 cersetori - aurolaci- homeless- stiti la ce ma refer, cu varsta undeva intre 45-55, mananca dintr-o paine si au in fata vreo 2 sticle de ulei. Presupun ca nu e ulei in ele, dar e doar o speculatie. De la distanta par sticle de ulei. Personajul din stanga ii trage fesul de pe ochi celui din dreapta lui, in timp ce respectivul incearca sa muste din paine. Am zis "incearca" pentru ca nu o nimereste din cauza ca are fesul pe ochi. Exact in acel moment, prin fata lor trece o himera: o domnisoara nu foarte frumoasa, dar ingrijita, bruneta, supla, cu parul pana la umeri, de inaltime medie, probabil parfumata. Nu stiu de ce, dar parea genul de femeie care miroase bine. Cel din mijloc ii inghionteste simultan pe ceilalti doi. Toti trei raman blocati, cu gurile cascate. Ai zice ca sunt impietriti, daca nu li s-ar misca pupilele dupa tinta feminina. Stau si ma gandesc, si ajung la concluzia ca asa as ramane si eu daca ar aparea brusc pe cer aurora boreala. Zambesc amabil si ma bucur oarecum ca unii oameni se bucura asa de usor.

Ajung in statia unde trebuie sa schimb mijlocul de transport in comun. Trec pe langa o tanti care vinde margaritar. Ma opresc brusc (aceeasi fire impulsiva, deh, ce sa fac...) si ma hotarasc sa cumpar 2 buchetele. Tanti mi le da sa le miros. Zambesc amabil. Tanti se lumineaza la fata si zice "I-am mai dat unei doamne mai devreme sa le miroasa si a tipat la mine :CE FACI CUCOANA, MI LE BAGI IN NAS??. Si i-am zis : DOAMNA, DA' LA UNII LE PLACE SA LE MIROASA... " Iau buchetelele si ma duc in statie, mandra de mine. Vad un slogan pe refugiu :"Traieste fiecare clipa" - si ma gandesc :"uite ca eu chiar asta fac, si asta pentru ca asa sunt eu, nu pentru ca imi spuneti voi, corporatisti nenorociti". Ma sperii de gandurile mele, si incep sa ma uit dupa autobuz. 300, 300, 300, nici un 282. Damn! Ma sprijin de refugiu, si imi iau ghiozdanul in brate, pentru ca nu pot sa stau cu el in spate, nesupravegheat, intr-o statie de autobuz. Un individ vine si imi zice:"nu va suparati vi se vad banii in buzunarul de la spate, si.. nu se stie..". Hmmmm..... CE BANI?? pun mana - era doar abonamentul RATB. Zambesc amabil si amar, indes abonamentul mai bine si astept in continuare. 300, 300, 205, in sfarsit apare un microbuz. La care mai platesc 10.000. Ma sui, si pe drum imi dau seama ca n-am facut nici o afacere cu abonamentul pe o zi.

In microbuz , langa mine, un tip ma fixeaza. Nu stiu daca se uita la mine, la flori, la ghiodan, sau pur si simplu in gol. Ii vad doar blugii - par ok, si pantofii - ingrijiti, dar nu pe gustul meu. Cobor, si observ ca tipul coboara la aceeasi statie. El inainte -eu in spate.Observ cu stupoare ca intra pe aceeasi straduta care e in traseul meu. Se indreapta vertiginos catre SERVICIUL MEU, dar intra in casa dinainte. Eh... coincidentele astea.... Zambesc amabil si intru in cladire...

Have a nice day! :)

miercuri, aprilie 26, 2006

carlige sf

Acum cateva zile aveam musafiri. Impropriu spus, ne reveneam de fapt n grup dupa o betie-monstru. Unul dintre participantii la “reuniunea” respectiva tot iesea in balcon sa fumeze, pentru ca in camera era deja mult prea mult fum. Intr-una din incursiuni se apuca omul nostru sa analizeze imprejurimile, de plictiseala, de curiozitate, de carcotas ce e. Si cum statea el asa in balcon si noi, restul, inauntru, se aude “mama, frate, ce carlige SF ai!”. Am crezut initial ca are halucinatii (lucru posibil daca luam in calcul circumstantele), dupa care am iesit sa vad ce face. Individul se hlizea la carligele mele de rufe. Carligele mele gri pe care mi le-au cumparat ai mei din Cora cand au venit ultima oara in vizita.
Razand, mi-am dat seama ca are dreptate. Carligele respective, din plastic de fel, au culoarea gri-metalizat, sunt exagerat de mari, si au un design…. deosebit. Ai zice ca sunt lasate amintire din recuzita unui film sf… Si asta m-a dus cu gandul la diverse alte lucruri… mi-am dat seama ca EXISTA oamneni care asta fac… fac design pentru carlige de rufe. Imi imaginez care e argumentul cu care o asemenea firma, sau persoana fizica autorizata, ce o fi ea, convinge un producator de carlige sa achizitioneze drepturile pentru un asemenea design. Oare ii zice “ba, iti fac un design de carlige de spargi piata!”? Care piata !? Piata carligelor de rufe?? Hilar…
Oare ce s-a intamplat cu carligele clasice, de lemn? Cu designul ala simplu, dat de utilitatea produsului in sine? Care ar fi textul comercial pentru un carlig SF? “carlige de ultima generatie”, “mult mai usor de folosit decat un carlig clasic”, sau pur si simplu “Ia neamule carlige de pe Marte!” ?
Prietenul si-a fumat tigara, am intrat in casa si am schimbat subiectul, dar eu o sa ma gandesc la carligele SF de fiecare data cand o sa spal rufe si o sa le intind melancolic pe sarma din balcon…

miercuri, aprilie 19, 2006

borcanul cu creioane

Sa vorbim despre borcanul cu creioane care sta pe biroul meu…Este vorba de un borcan in care candva a fost dulceata. Si inainte de dulceata probabil ca au fost muraturi. Sau poate ca au fost masline… Dar cumva, dintr-o intamplare nemaivazuta, borcanul in discutie a ajuns la mine in frigider. Bnuiesc ca a ajuns in garsoniera mea pe filiera Pitesti-Bucuresti, deoarece foarte rar cumpar borcane cu manuta din dotare. Asadar, sunt destul de sigura ca mi-a fost trimis de mama spre consumul continutului. Si ajungem la un paradox - o persoana membra asociatiei anti-borcane sta cu una dintre orori pe birou… Dar despre asta in capitolul urmator.
Cum a ajuns un borcan de dulceata/ muraturi/ masline sau alte produse alimentare, pe un birou dintr-o agentie de publicitate? Simplu… In una din perioadele-mi de somaj, plictisita fiind, m-am simtit brusc strabatuta de fiorul creativ. Ala care te face sa vrei sa pictezi peretii, sa tai covoarele, sa darami mobila…si pentru ca am vrut sa incep “small”, m-am uitat si eu prin debara, in cautarea celui mai inutil obiect din imprejurimi, pasibil de a fi sacrificat. Da, da, exact, si asa ajungem la borcan…. A intrat la spalare, apoi la stergere, si apoi m-am intrebat ce se poate face cu el. Mai intai mi-au venit idei de genul imbracarea lui in materiale textile sau hartie. Dupa care mi-am dat seama ca am o impresionanta colectie de oja, toate culorile si dimensiunile, care sta degeaba pe cale de expirare. Le-am scos pe toate, le-am aliniat, si a inceput demonstratia de arta naiva. Mirosul era insuportabil, un scaun a fost distrus in timpul evenimentelor, dar rezultatul m-a satisfacut. Si dupa ce l-am scos pe balcon la uscat, am dat verdictul : am cel mai interesant borcan din lume. Si daca nu e de o frumusete iesita din comun, este cu siguranta un unicat.
Dupa ce am reusit sa ies din starea de somaj si m-am angajat, n-am uitat de obiectul care m-a ajutat sa trec peste momentele de criza, si l-am luat cu mine in locul in care urma sa petrec multe ore pe zi. Sa se imprieteneasca cu pixurile si markerele.
Si ca sa fac o caracterizare ca la carte, asa ca la clasa a 4-a, cand spuneam ca “am un coleg de banca cu multe calitati fizice si morale”, borcanul meu este unul fericit. Are haine colorate, frumoase, ma uit la el in fiecare zi, este curatat periodic (poate nu atat de des pe cat si-ar dori …), si este remarcat. Este probabil unele dintre putinele cazuri in care un borcan este remarcat. Pentru el, si nu pentru continutul lui. Oare de cate ori in cazul unui borcan forma este mai importanta decat continutul? Borcanul meu este un supravietuitor intr-o lume a ambalajelor de unica folosinta… Si-a depasit conditia si a devenit mai mult decat un simplu borcan. Vorbim, nu-i asa, de un super borcan.
La final ma intreb daca nu ar fi o afacere? Sa ma apuc sa pictez borcane?

marți, aprilie 18, 2006

Cand am luat-o spre ingrijire, planta avea cateva flori si multi boboci. A facut o gramada de flori, toata lumea a admirat-o, dupa care s-a lasat pe tanjeala. A crescut mare, face din ce in ce mai multe frunze, si nici macar un boboc. Nici unul.
O perioada am crezut ca ii lipseste ceva, ca nu are suficienta apa sau lumina. Sau ca nu ii mai ajunge ghiveciul. Dar incep sa ma conving ca o face intentionat. Ca sa ma sfideze. Imi spune :”uite ce de frunze am, uite ce de apa beau, uite cat de mare ma fac cu fiecare zi, da’ sa mor daca mai fac vreo floare!”.
Violeta de pe biroul meu se comporta ca o sotie. Ca o femeie din aia pe care o iei frumoasa, cu silueta, iti face 2-3 copii, si dupa aia incepe sa se ingrase, sa bage in ea si sa te sfideze in fiecare zi. Pana uiti motivele pentru care o iubesti si incepi sa te consideri imbecil.
Cred ca incep sa inteleg de ce “planta” este un cuvant de gen feminin. Daca ar fi un “plant”, cu siguranta nu ar mai exista probleme legate de ce ti se vinde si ce exista de fapt, sub epiderma plina de clorofila.
In alta ordine de idei, planta asta este o profitoare. In fiecare zi cand imi jur ca o sa o arunc, imi mai arata cate o frunzulita noua, de parca mi-ar spune “cum poti arunca la gunoi o frunzulita atat de mica? Nu stii ca frunzele sunt bucataria plantelor? Tocmai ce ma pregatesc sa mai pun un ibric pe foc, si uite ce bine imi merge… Si o sa vezi ca totul va fi bine…“.
Acuma ma intreb, daca este totusi nefericita? Daca nu e vorba de rea-vointa? Poate nu ii place culoarea ghiveciului? Sau o fi de vina farfuriuta in care ii pun apa, dintr-un material mult prea ieftin pentru o planta care se respecta.
Asta e unul din putinele momente in care mi-as dori ca plantele sa poata vorbi. Ca sa stiu si eu ce sa fac…

cel mai tare tricou din lume

Mi-am cumparat tricoul meu preferat de la colegu’ Bogdan Moraru, in ziua in care a venit cu marfa din Turcia. Este, deci, marfa de bisnita. Nu ca ar fi ceva rau in asta…
Am intrat in birou si am vazut vraful de toale. Multe culori si dimensiuni. Le-am frunzarit plictisita. Tricoul meu preferat era undeva intre superman si niste flori kitchoase. A fost dragoste la prima vedere. Nu stiu inca daca cel mai mult a contat culoarea lui neagra, sau desenul fluorescent cu cainele ce alearga dupa o pisica zburlita. Ca orice om cu inclinatii catre texte, banuiesc ca un rol important l-a avut si copy-ul: ”Fast food”. Daca luam in calcul si atributiile mele adiacente de catering manager al firmei la care lucrez, acest headline are mai multe sensuri.
Dupa ce m-am indragostit, am cerut pretul. Mi s-a parut ok, si am vrut sa dau fuga cu el in baie, sa-l imbrac. Figura usor derutata a lui Bogdan m-a facut sa ma intreb ce nu e in regula. Era XXL. Masura S venea abia a doua zi. Imi venea sa ii zic “Io sunt, mah, om de S? Nu scrie pe mine XXL?”, dar am prins ideea si am lasat tricoul la loc pe birou, cu mana tremurand de dezamagire.
A doua zi, ideea intalnirii cu tricoul marimea S m-a facut sa ajung in mod surprinzator la timp la serviciu. Totul a decurs conform planului. Tricoul ma astepta in folia lui lucioasa pe birou. Am trecut cu brio si peste etapa probei, si de atunci suntem impreuna.
Cea mai mare surpriza pe care mi-a facut-o tricoul meu preferat a fost intr-o noapte, la 3.30. Urma sa fur lista de la intretinere, cum fac de fiecare data cand vin parintii mei in vizita, pentru a evita scandaluri inutile legate de restante. Am coborat tiptil cu patentul in mana, am stins lumina din casa scarii, si cum ma apropiam de panoul vizat, emanand instinct criminal pe o raza de 10 m, am vazut o lumina reflectandu-se in geamul targetului. Mi s-a oprit respiratia. A fost una din putinele dati cand am inteles ce inseamna sudorile reci. Am inghitit in sec si am incercat sa ma adun. Nu era decat desenul de pe tricoul meu. Nu incercasem niciodata sa aflu cat de fluorescent este, mai exact.
Si am trait fericiti impreuna pana in zilele noastre.

nori

Cand norii trec cu viteza mare peste oras, am impresia ca sunt suparati pe noi. Si vor sa treaca cat mai repede, sa nu mai vada atata mizerie si uratenie. Nu vor sa priveasca in urma. O vad ca pe un fel de experienta proasta, pe care o doresc cat mai scurta.
Diminetile sunt foarte obositoare. Oamenii sunt ocupati, in masinile lor, mai ocupati decat or sa fie in tot restul zilei. E epuizant sa te injuri cu cei din jur si sa te gandesti ca incepe o noua zi de rahat. Tensiunea umple atmosfera si o face electrica. Ambuteiaje, totul devine din ce in ce mai confuz si mai coplesitor.
In fiecare zi am impresia ca o masina o sa intre in taxiul in care ma aflu. De fiecare data cand ajung la destinatie ma gandesc ca am avut mare noroc sa ajung cu bine… Si ma mai mir ca norii n-au timp sa stea la discutii…
Deschid usa firmei la care lucrez… Secretara are aceeasi figura impenetrabila. Doar biscuitii pe care ii are pe birou sunt diferiti de la o zi la alta. Dar cu siguranta exista acolo, pe biroul ei, un pachet de biscuiti. Singurele exceptii sunt zilele in care se intoarce cineva din strainatate, si atunci biroul secretarei contine bomboane bune.
Odata ajunsa la birou nu mai vad norii. Nu stiu daca mai sunt grabiti sau nu. N-au decat sa se opreasca, sa si putrezeasca intr-un singur loc daca asta au chef sa faca. De fapt, nici nu ma mai macina problema asta… Peretii nu se grabesc nicaieri.

adrenalinaaaa


Pentru mine, nimic nu se compara cu venitul la serviciu gratie RATB, fara bilet sau abonament. E adrenalina in forma pura. Vorbesc despre 12 statii, 12 sanse sa se urce in tramvai/autobuz Men in Black si sa aduca apocalipsa odata cu scoaterea unei legitimatii. In plus, au tot felul de siretlicuri, cum ar fi urcatul intre statii, sau la semafoare, cu care pot lua prin surprindere o persoana pregatita sa stea linistita pana la statia urmatoare.
Cauzele calatoriilor mele clandestine sunt in numar de 3: fie chiar nu am nici un ban, fie nu gasesc casa de bilete, fie imi uit acasa actele (in cazul abonamentului) / banii (in cazul biletelor)/ actele + portofelul. In functie de cauza, inainte de urcarea in autobuz stabilesc o strategie. Un text. Ce spun in caz de catastrofa. Dar nimic, absolut nimic nu ma face sa fiu pregatita de o asemenea intalnire de gradul 0, care te face sa te simti ca un pungas, un hot, un infractor. Sa fim seriosi, este vorba doar de o contraventie care tine de dreptul administrativ – nici o legatura cu infractionalitatea.. Avand cunostinte de drept, stiu chiar si cum sa evit o asemenea amenda. E suficient sa nu semnezi, si sa soliciti trimiterea procesului verbal prin posta. Dupa aceea, si cel mai prost avocat iti rezolva in 5 minute problema la tribunal. Si singurul avantaj pe care il am in urma terminarii facultatii, este acela ca stiu o gramada de avocati. Deci n-ar trebui sa imi fac griji…Si totusi…pana la urma nu este vorba de amenda, ci de felul in care te darama psihic un contact direct cu justitiarii autobuzelor.
Dupa infiltrarea in carcasa metalica plina de oameni si atasarea de o bara, urmeaza profilingul. Inainte de opririle in statii mi se ridica in mod automat antenele, si incep analiza celor care se urca in mijlocul de transport in comun. Se exclud din start oamenii cu sacose. Controlorii nu au sacose. Femeile controlor pot avea genti, dar nu si sacose. Imediat ce se defineste un cerc de suspecti in functie de sacose, se trece la analiza pantofilor. Controlorii au intotdeauna pantofi inchisi la culoare, niciodata pantofi sport. De cele mai multe ori, aici se opreste selectia. Desigur, mai sunt multe criterii: geaca bleumarin (dar nu neaparat; totusi e obligatoriu sa fie inchisa la culoare), majoritatea barbatilor controlori poarta sapca si sunt destul de solizi, cu totii au fete de pampalai, nu ai crede cat de agresivi pot fi.
De fiecare data cand ajung la destinatie dupa o asemenea calatorie, dupa atatea emotii si palpitatii, dupa atatea analize si stari contradictorii, mi se pare o prostie ca mi-am facut atatea griji. After all, what were the chances ?!