Survival of the biggest

...unu' mare se baga in fata si "se tine" la babele care coboara. E ceva contra naturii...femeile vor sa coboare, dar el vrea atat de tare sa isi ocupe locul, incat nu tine cont de acest detaliu. Cei din spate se imping, cei din fata incearca sa coboare... e un hei-rup incredibil, fara nici o miza.

O parte din cei de jos reusesc cu chiu-cu-vai sa se suie, dar usile nu se pot inchide. Se incearca din nou, si din nou, masa de oameni incearca sa-si restranga volumul, dar totul e in zadar. Cei ramasi "pe margine" imping usile, ca sa sigileze vagonul cu "invingatori". Cei de sus, "veteranii", trag de usi, ca sa incapa si "plebea".

Dupa al 4-lea tramvai ratat, am gasit raspuns la intrebarea aia idioata a taximetristilor care zic "nu merg domnisoara, pe podul grant, aoleu, zilele mele...dar de ce nu luati dumneavoastra 41? Ajungeti imediat..."

Atat de "imediat" am ajuns, incat cladirea alba a firmei la care lucrez mi-a parut un soi de Mecca. Auzeam trompetele si cantecele ingerilor pe masura ce mai parcurgeam inca un metru, si mi-era teama sa nu dispara in ceata ca o fata morgana...

Ce sa mai zic... 'Neata, ma.