Reverenta

Imi prind mai bine agrafa verde din mot si ma pun sa scriu, rasturnata in fotoliu , sprijinita de perna pufoasa. Lumanarea cu aroma de vanilie e aprinsa, am papucii preferati in picioare. E 5 dimineata, ora mea preferata de tras concluzii. Sa fac si eu datoria de final de an... Tragem linie? Uff... uite ca mai sunt doar cateva ore.

Un an...de care sa zic... un an. Stau pe ganduri. Mi-e frica sa nu ma intristez. In ultimele 3 zile am stat acasa. Aici, la mine acasa. M-am bucurat de fiecare centimetru de paturica vargata, am intins paturi si perne peste tot, am lenevit, am facut plimbari scurte si apoi am lenevit iar...Dolce-far-niente.

Printre tot acest huzur si-au mai varat codita cateva senzatii de trista amintire. Printre albastrul oceanului din Portugalia si Brasovul din aprilie m-a incoltit putin gustul amar al toamnei. Regretul ca am pierdut-o. Regretul ca sunt inca foarte slaba, in fata multor oameni. Peste ele a aparut promisiunea pe care mi-am facut-o ca am invatat din nou ceva. Chiar nu mi-e nimeni aproape cum imi sunt eu.

Ce altceva? Am facut cativa pasi. M-am impiedicat de cateva ori. Am dat si cu stangu-n dreptu. Am facut multe ceaiuri si multe cafele, pe unele le-am lasat sa se raceasca si apoi nu le-am mai baut. Am mangaiat cateva pisici. Am mai vazut o tara. Am cunoscut cativa oameni. Am primit prea putine flori. Am cumparat prea putine flori. Am omorat un ficus (involuntar). Am trecut prin cateva betii. Am invatat ca am o problema cu metoclopramidul si ca trebuie sa-l evit. :) Am jucat iar ruleta ruseasca de vreo 2 ori si am nimerit din nou gloante. Noroc ca sunt pisica. N-am contabilizat, insa, vietile. Nu stiu cate gloante imi mai permit.

Au fost cateva ploi frumoase anul asta. Au fost si ploi cu soare, si ploi de vara, si ploi -ploi. Ninsori - cateva. Un weekend la inceputul verii, in vama, fusta verde de atunci si prosopul rosu.

Stau aici si nu stiu ce urmeaza. Sper ca urmeaza lucruri frumoase. Ar fi momentul. Sunt ca pe panourile din Amsterdam :"You are here. But why?".

Waiting for the perfect man

I HAVE A DREAM... :))

no.

I HAVE A VISION... :P




De la Clara.

Cadoul meu de Anul Nou si de Craciun, pentru voi

Si urarea mea - "Don't be afraid of letting go. Not of anything, out of anyone". Eu incerc...

Inca o lista

De data asta, leapsa de la Miruna. Ce as face daca nu mi-ar mai fi frica. De fapt, la lista "de anul nou", la comentarii, am adaugat si asta -"sa nu-mi mai fie asa frica".

Cea mai mare teama a mea e aia de a nu fi judecata. Care se bate puternic cap in cap cu niste alte convingeri de-ale mele. De aici ditamai tambalaul.

A doua e teama de respingere.

Pe scurt :

- as spune direct niste lucruri (uneori o fac, dar prea rar)

-as trece mult mai usor peste niste lucruri/persoane.

- as pleca singura in vacanta.

- stomatolog

-as merge mai des, in general vorbind, la medic.

Primele doua includ multe lucruri pe care n-am sa le dezvolt acum. Poate in episoadele viitoare. Pentru momentul asta e suficient.

Miruna, ce e cu ceainaria aia? :D

Intrebarea merge mai departe la Diana , Klara si Gabrijela. "Ce ai face daca nu ti-ar fi frica?"

Pe meleaguri argesene

...de cativa ani de fiecare data cand ajung la Pitesti, la ai mei, stau 100% in casa. Se intampla rar si oricum imi iau cu varf si indesat portia de socializare in Bucuresti. Asa ca stau ca ursu' in casa, ma indop, dorm bine si dupa aia ma intorc la mine in vizuina.

De data asta, soarta a vrut altfel. Gabrijela-mea a venit in vizita la Pitesti, innoptand la numita Luiza. Seara m-au scos "la bulevard", de fapt intr-un pub local de care n-auzisem in viata mea, desi am locuit acolo 19 ani. Asa. Noutate. Punem hainutele de duminica si mergem la club, fata, sa vedem si noi lumea. Nu prea pricepeam eu unde vine clubul asta, dar ma prind ca e cumva in spatele fostului Manhattan, un loc prin care o ardeam noi in clasa a 9-a, care apoi s-a transformat in club-de-noapte (adica d-ala cu femei la bara), dupa aia in nush ce carciuma si acum iata - in spatele lui exista acest Oldies (nicio legatura cu omonimul din Bucuresti). De la intrare m-au izbit toaletele. Olfactiv, dar si vizual... gasim masa cu hoamenii, ne asezam, dupa doar 5 minute ma simteam ca in adolescenta. De ce? Pai acelasi fum pe care l-a blestemat maica-mea vreo 4 ani punand haine pe balcon la aerisit. Ma jur ca daca dormeam 4-5 nopti in Expirat fara sa vad lumina zilei nu puteam nici pe jumate pe cat duhneam aseara dupa 3-4 ore de stat acolo. Geez.

Deliciul serii l-a constituit insa "chelnerul". Era si el un baiat... Ma uit in menu - vad Cuba Libre (rom, cola, zeama de lamaie, lime). Zeama, ma jur, asa scria. Am zis asadar sa comand si eu un libre d-asta cu zeama (hellas, ce dracu' o fi). Ii spun, pleaca, cand sa dispara complet din orizont mai trag un zbierat - "Auzi? Cu ce rom se face Cuba Libre asta al vostru?" (temandu-ma ca dracu' de tamaie de captain morgan si sperand la un old pascas - ma indoiesc ca auzisera de havana sau macar bacardi). Asta, baiatul, zice - "a...cu... rom". Zic- "bine, bine, stiu ca e cu rom, te-am intrebat CE FEL DE ROM". El - "pai... nu stiu, avem un singur fel". Zic - "Excelent, e bine ca-l aveti, dar DE CARE E?". El - "a... pai nu stiu, e un rom...". Si se cara. Raman stupefiata, mai stupefiata decat dupa "zeama" de lamaie, si ma lansez in alte discutii incercand sa supravietuiesc in fumul care imi agresa din ce in ce mai tare interiorul nasului si ochii. Si cred ca si urechile, desi ele saracele pareau linistite. Apare baiatul meu cu Libre ala. Un fel de limonada (era si pulpa de lamaie acolo, bine ca nu era si gamba), deci zeama aia de lamaie era pe bune. Plin de vitamina C, ce sa va mai povestesc, am cautat romul celebru mult cu paiul, insa romul cred ca se rusinase si fugise intre timp. Dupa ce am terminat limonada, am zis sa trec la lucruri mai serioase si am comandat un Heineken. Sticla mare, serioasa, nu ca prin cluburile astea de 2 lei din Bucuresti. Boon. Intra Heinekenu' ala cu sughituri, cu noduri, mai arunc un ochi pe menu (care continea si mancare, desi mi-e greu sa inteleg cum te-ai fi putut hrani in fumul ala...) si incepe sa-mi sune bine un Salitos. Fac un semn catre maestru, asta se apropie cu tot cu gelul din par, si il intreb asa, misterios: "...auzi... a... Salitos aveti?". Zice raspicat- "NU" (cu un zambet de satisfactie pe figura, in sfarsit fusese in stare sa ofere o informatie clara). Zic: "aha. ok. dar ceva asemanator?". El " ...Bacardi". Sa-mi steie inima-n pept si alta nu! In primul rand, omul auzise de Bacardi. In al doilea rand - Bacardi - ruda cu Salitos? De cand? Si pe mine de ce nu m-a anuntat nimenea?? Imi revin din soc si-i servesc dura replica: "Vrei sa spui Bacardi Breezer, presupun...". Zice : "Da, da, energizant d-ala". Socul numarul doi ma loveste peste fata de ma lasa lata. Bacardi Breezer este asadar energizant. Hm. Stiam eu cum colcaie chimicalele in el, da' de taurina si alte nebunii nu l-as fi banuit in veci...Incerc sa lamuresc situatia : "Mai, Bacardi Breezer nu e chiar energizant, stii? E rom cu ceva suc....". Pana sa termin, baiatul intervine din nou "Da, dar am si energizant din ala...". Ma blochez total, incerc sa fac cumva o conexiune intre Salitos si un energizant obscur... clic-clic-clic-redial... nu merge. Abandonez ideea - "lasa. Adu-mi inca un Heineken, ok?".

Mai tarziu, tentativa de toaleta m-a convins ca banuielile mele sunt justificate. Ze horror, ai tel iu, ze horror. Si in imputicenia generala, servetele BRANDUITE Oldies peste tot. Frate, fusesi in stare sa-ti branduiesti servetele, da' nu poti sa angajezi si tu un chelner care stie ce e in bar? Sau sa angajezi o mujer de servicio sa mai spele dracu buda aia? Sau sa bagi bani intr-un sugator d-ala de fum in loc sa-ti pui logo-ul pe servetele? Daaaaamn....

Am plecat acasa cu o dara de fum dupa mine... Ningea frumos, desi Nicu zicea ca ninge urat. Mie mi se parea frumos. In fata la teatru am tinut sa ne laudam la Gabrijela cu liceu'- cimitirul tineretii noastre - si cu statuia lui Mihai Viteazu - zicea Nicu/ Stefan cel Mare - am zis eu (desi apropiindu-ne mi-am dat seama ca ala e moldovean get-beget si n-are ce cauta ditamai statuia lui intre dealurile Munteniei; da' coroana aia de pe capatana personajului n-avea cum sa fie a lu' Misu Bravu, care umbla de cand il stiu cu caciuloiul ala si cu pana infipta). Era Mircea cel Batran, of course. Ne-am rusinat pana in maduva oaselor, ne-am aruncat in taxi si - acasa cu noi, ca suntem plini de fite de Bucuresti.

Despre vise, intr-o seara oarecare de Craciun

Criza. Pe fondul crizei, trebuie sa livram pe timp de vacanta idei pentru un client. Poate suna ingrozitor, dar inca nu v-am spus tema si nici conjunctura. Tema este TIMPUL PE CARE IL PETRECEM VISAND, iar conjunctura este data de prezenta mea la Pitesti, parte a circuitului mancat-dormit-mancat-dormit-vizita la rude-mancat-dormit-mancat-dormit, asa ca o gimnastica de neuroni nu-mi prinde rau la ceas de seara.





Si tot sondand eu teritoriul asta al viselor, al dorintelor, al pasiunilor de moment, al pasiunilor dezvoltate in timp, am facut si o mica lista de New Year Resolutions. Nu prea cred in treaba asta cu de maine ma apuc de biologie marina, dar trebuie sa recunosc ca tema de gandire m-a condus incet-incet pe teritoriul asta, pana am realizat ca am o ditamai lista. Ea (cel putin in varianta restransa) suna cam asa :





- la anu' vreau sa invat sa merg pe bicicleta




-vreau sa invat sa schiez




-vreau sa merg la patinoar




-vreau sa-mi platesc toate impozitele




-vreau sa-mi iau carnetul (poate si masina)




-vreau sa duc operatiunea "canapeaua" la bun sfarsit




-vreau sa ma reapuc de dansat (salsa sau altceva)



-vreau sa vad care e treaba cu psihologii



-vreau sa ma respect mai mult




- vreau sa scriu mai mult




-vreau sa nu mai pierd vremea




-vreau sa citesc mai mult




-vreau sa spun "nu" mai des (atunci cand e cazul)




-vreau sa spun "da" mai des (atunci cand e cazul)




-vreau sa cheltuiesc mai putin si mai "cu cap"




-vreau sa merg pentru cateva zile singura intr-un loc pe care o sa-l aleg oarecum spontan




-vreau sa invat mai multe despre "cu ce se mananca fotografia"




-vreau sa-mi asum mai mult mizantropia atunci cand isi arata coltii (asta e, o am, si atunci cand se manifesta e a mea)




-vreau sa-mi fac niste analize care sa-mi inlature sau sa-mi confirme o parte din manifestarile paranoide conform carora o sa mor tanara din motive medicale




-vreau sa ajung in toate locurile in care imi doresc sa ajung si apoi nu mai ajung pentru ca ma tarasc acasa si ma culc




-vreau sa reusesc sa ma trezesc mai devreme




-vreau sa dorm cand mi-e somn, in loc de a astepta un miracol de la 2 noaptea care nu se intampla niciodata;





Mai are cineva ceva de adaugat? :)

Vreau vesti bune

Anybody? Pls?

Acum stiu adevarul

Diana ameninta de la o vreme ca o termina cu blogul. Aparent, are probleme cu viata asta virtuala. Dar eu am aflat adevarul. In seara asta am aflat ce secret teribil ascunde si ce lucruri o impiedica sa bloguiasca. IT IS THE FICUS.

In exclusivitate, mai jos, adevarul gol-golut. Daca patesc ceva, razbunati-ma:

diana: auzi, sunt nebuna daca-ti spun ca ficusul meu sa misca?

eu: cum adica?

diana: adica stateam cu lumina stinsa si s-a miscat de 2 ori, am zis ca a trecut tata pe langa el si probabil l-a sucit intr-un fel

eu: si cum ai vazut tu ca s-a miscat?

diana: dar am aprins lumina si ma uit la el...si zici ca mai bate asa vantu'

eu: hai, frate
eu: it's a plant

diana: deci pe intuneric n-am vazut, evident, dar s-a auzit

eu: poate e un pic de curent
eu: ce s-a auzit? ficusul?

diana : n-are de unde teoretic
diana: da ma..e mai mare asa

eu: aha....poate se intinde si el... na...

diana : deci o iau razna...s-a mai miscat un pic
diana: cum sa se intinda mah?

eu: in fine, orice ai face, nu te uita la filme de groaza in seara asta

diana: ca nu se lasa ca sa zici ca nu mai rezista si se lasa de la frunze
diana: se misca lin in sus si-n jos

eu: filmeaza-l, eu stiu?? demasca-l!

diana: mi-e frica sa mai sting lumina
diana : s-a linistit
diana: bai...asta se misca cu totu'
diana: ma duc sa-i chem pe-ai mei sa-l ia naiba de aici c-o iau razna

eu: haide maa... IT IS A FICUS. FIFI. FIFI IS GOOD.

diana: pai se misca CU TOTUL....adica nu e de la vant sau ceva, ca si daca-l scot afara nu se misca asa tare

eu: cu tot cu ghiveci??

diana : hahah. nu
diana: doar el, ficusul se balangane asa

eu: cred ca vrea sa fuga.ce i-ai facut? marturiseste...

diana: bai...scuze ca te stresez cu absurditati, dar inghet aici de frica si nu prea am cui sa povestesc ca mi se falfaie ficusul...

eu: bai, cred...eu am patit o singura data asta, si chiar eram singura in casa. Si nu era un ficus, era furtunul de la aspirator

diana : il pandesc acum, sa ma prind care-i cauza

eu: si de fapt era un soarice

diana : da, parca am citit pe blog
diana : al dracu cand ma uit la el nu se misca deloc
eu: ))

Vis

Mi-am amintit brusc un fragment din visul de aseara. Eram cu colegii undeva, intr-o cabana care parea la munte. Dar era pe malul marii si era langa Berlin. M? Tare, nu?

Exact inainte sa plecam, am iesit sa vad marea. Dar apa crescuse foarte mult, si ajungea pana la temelia cabanei, iar valurile erau foarte mari. Si era iarna. La un moment-dat a venit un val peste mine si am realizat ca apa e foarte calda, desi ma asteptam sa fie inghetata. Asa ca m-am mai aruncat in vreo 3-4 valuri in timp ce niste oameni se uitau foarte ciudat la mine.

Mda. :)

Where Santa comes from

2 scurt metraje despre adevaratele origini ale lui Mos Craciun. Poate vi se par violente, sau exagerate. Dar mie mi s-au parut geniale. De la domnisoara. .

Cel putin al doilea e... wow. :)

Desi poate parea o gluma... sau o reclama elaborata, este vorba de o serie de scurt metraje cat se poate de serioase, aparute in 2003 (e posibil ca voi astia cu "pasiunea mea este cultura" sa stiti deja de mult despre ce vorbesc). Si bine facute. Take your time and watch it. You might thank me. Or see Christmas from another point of view :)

Da, another youtube embed

Am dat peste asta azi. Si imi place cum suna. They are compatible...:)

Te uita cum ploua, Decembre...

Ploua, e urat. N-am fost invadata de colinde, nici de miros de vin fiert. Nici macar de miros de portocale. Sunt mai putin ca niciodata expusa aglomeratiei, obsesiei cumparaturilor... zurgalailor, clipocelilor, isteriilor de moment. Si totusi parca pentru prima oara de foarte multi ani am o senzatie de liniste aproape... sacra... undeva pe langa diafragma. E ciudat, dupa un an ca asta, sa simt linistea asta. E foarte ciudat.

Si ma bucur ca desi mi-au luat iluziile si le-au facut sperietori de ciori, desi au aruncat cu oua stricate in asteptarile mele, desi mi-au zambit in fata si mi-au ras sarcastic in spate, n-au reusit sa-mi strice linistea asta.

Sa aveti un Craciun frumos. Cu totii. (bine, bine, nu chiar cu totii, doar aia care meritati :D).

Ce am facut noi la Dracu :)

Pentru adevarata vedeta, accesati 0.57, 1.21 si 4.25. Vreo 5 secunde de completa glorie.

Ce??

Scala selfpromo

From chicken, babe, guy and emo guy. :)

today...

Today she's been working, she's been talking, she's been smoking,
but it'll be alright,
Cos tonight we'll go dancing, we'll go laughing, we'll get car sick,
and it'll be okay like everyone says, it'll be alright and ever so nice,
We're going out tonight, out and about tonight.

Oh, whatever makes her happy on a Saturday night,
Oh whatever makes her happy, whatever makes it alright.

Today she's been sat there, sat there in a black chair, office furniture,
but it'll be alright,
Cos tonight we'll go drinking we'll do silly things,
and never let the winter in,
And it'll be okay like everyone says, it'll be alright and ever so nice,
We're going out tonight, out and about tonight.

Oh, whatever makes her happy on a Saturday night,
Oh, whatever makes her happy, whatever makes it alright.

we'll go to peepshows and freak shows,
we'll go to discos, casinos,
we'll go where people go and let go

oh whatever makes her happy on a saturday night...

Libertate

Asta vor strazile mele. Si locurile mele. Si lucrurile, si copacii. Libertate. Nu mai vor sa fie legate cu fire invizibile, taioase ca sticla si rezistente ca otelul, de persoane pe care eu vreau sa le uit. Vor libertate, merita o viata proprie. Nu-s accesorii, nu sunt ca niste cercei care merg doar cu rochia de ocazie pe care n-o s-o mai porti niciodata. Sunt strazi si locuri si lucruri si copaci.

Si cand mai trec pe cate-o strada-amintire incerc sa ma uit in jos, sa nu vada ca mi se intuneca privirea. Si ea ma prinde intotdeauna asupra faptului si clipoceste dojenitor din becuri sau din crengi: "ntz, ntz, ntz".

Chestii pitiponcesti

Ma gandeam eu acum asa, ca un om mare. Ce e mai bine? Sa te inlocuiasca cu o urata, sau cu o zana? Cu o tampita, sau cu o tocilara?  

Bine, ideal ar fi sa nu te inlocuiasca, ci sa il inlocuiesti tu pe el. Dar trecand peste asta...

Ia sa fac eu un sondaj...

Cocktail

Sau cea mai tare faza. Sau cea mai penibila situatie. Sau un moment pe care nu cred c-o sa-l uit. Se petrecea acum 5 ani... Eram in Frame. Lucram in Frame, de fapt, asta venind dupa experimentul Shadow - complet esuat, de altfel. A fost una dintre cele mai frumoase perioade din viata mea, desi a durat doar cateva luni. A fost un moment de genul "and now... what?", desi nu se intamplase inca faza cu neintratul in licenta. Eram inca in anul 4 si m-am angajat acolo ca sa imi temperez bugetul. Lucru de neinteles pe atunci de catre prietenii mei pentru ca primeam mai multi bani de acasa decat majoritatea dintre ei si in plus aveam casa. Eram propritareasa, cum s-ar zice. Ideea de a lucra intr-un bar li se parea nedemna. Li se parea mult mai demn sa isi sune parintii si sa solicite mai multi bani pentru acoperirea datoriilor. Nu conta ca locul (Frame) era ca o oaza de liniste, muzica veche si filme alb negru proiectate pe un zid, ca eram 3-4 angajati cu totii, ca primeam tot respectul de care aveam nevoie, ca eram ca acasa, ca patronii erau oarecum apropiati de varsta noastra si nu exista nimic din ce ai asocia cu "lucratul in bar". Nimic indecent, nedemn, murdar sau dubios. In fine...

Intr-una din serile din Frame s-a intamplat ceva ce am crezut ca se intampla doar prin filme. La TV era un meci important, asa ca am mutat pe proiector si am inceput sa il urmarim, cu alune si bere. Nu era niciun client. Eram doar eu, barmanul si "administratorul" barului - adica un prieten al patronilor care tinea evidenta financiara la inchiderea barului. Adica lua in primire banii. Cum ne delectam noi acolo linstiti cu fotbal, colesterol si alcool acidulat, pe usa Frame-ului intra un cuplu. El - inalt, neinteresant neaparat. Ea - inalta, tocuri, combinatia fatala intre femeia-cal si femeia-pisi. Individul imi spune ca e vecinul nostru, ca lucreaza la depanari gsm si ca a adus fata sa vada si ea minunatie de bar. Asta deja se extazia pe acolo "aa, ce dragut, au si pian...". Tipul o plimba bine prin toate cotloanele si toate camerele, pana ajung in spate. In spate era un separeu, potrivit pentru un grup de 7-10 persoane. In general il tineam rezervat, dar cum barul era gol, i-am lasat sa stea acolo. Dupa ce le-am lasat menu-ul in forma de clacheta (tot barul avea tematica cinematografica), m-am invartit 2-3 minute si am revenit. Tipa a comandat o Tequila si tipul un Santal de cirese. Am dus comanda si cum tipa a baut Tequila instantaneu am intrebat-o daca mai vrea ceva. Tipa s-a pisicit toata rasfoind menu-ul, iar el a incurajat-o - "hai, bea acum, ca o sa conduc eu". Dupa ce a dat cu un aer alintat toate paginile menu-ului, calo-pisica spune: "vreau un Orgasm". Am incercat sa nu intru in seria ranjetelor de prost gust care apar intotdeauna asociate cu comanda respectivului cocktail, am zambit amabil si m-am dus la bar sa dau comanda. Raul - barmanul care era pe tura - a inceput insa sa ranjeasca. Si cum n-avea unul dintre ingrediente, s-a gandit ca e momentul sa devina ceremonios si formal si a mers cu mine la masa sa ii explice duduii cum e cu reteta proprie de Orgasm. Dupa formula cu "Buna seara, eu sunt Raul si voi fi barmanul dumneavoastra in seara asta " si inca cateva blabla-uri despre ingredientul lipsa si cu ce poate fi el inlocuit, tipa s-a uitat plictisita la amicul ei, apoi fix la Raul si a replicat indignata: "Vreau un Orgasm in seara asta, ce n-ai inteles??". Plecam impreuna catre bar, cu Raul plin de texte de genul "da-l afara pe golanul ala, tipa ma vrea" etc etc etc. Nimic interesant so far.

Raul a facut cocktailul si a plecat pana la internet cafe-ul de la subsol. Eu am dus comanda si m-am asezat pe canapea ca sa ma uit in continuare la meci. Dupa 5 minute nu stiu de ce, dar am intrat intr-o criza de constiinciozitate. Am simtit nevoia sa-mi fac datoria si cum schimbam scrumierele intotdeauna la 2 mucuri de tigara (in afara situatiilor in care barul era chiar foarte plin si nu faceam fata), m-am dus la bar, m-am agatat de una bucata scrumiera si m-am indreptat cu ea catre separeu. Ajunsa in prag... ce sa vezi. Masa era data la o parte, tipul statea pe canapea la fel cum il lasasem, dar duduia statea in genunchi in fata lui si parea a fi pierdut ceva prin slitul domnului, pentru ca se uita foarte, dar foarte de aproape. Dupa 2 secunde de panica, am concluzionat ca alternativele mele sunt urmatoarele:1. Fug cat ma tin picioarele si ma fac ca n-am vazut o partida de sex oral in separeul de la Frame, SAU 2. Schimb scrumiera,pentru ca de aia am venit si n-au decat sa se simta prost. In secunda no 3 am realizat ca eu in definitiv n-am gresit cu nimic si ca nu e cazul sa ma rusinez. Asa ca am schimbat scrumiera, prin spatele tipei care parea a fi inlemnit in pozitia respectiva. Dupa aia am iesit linistita, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.

Am povestit lui Mihaita ce si cum, n-aveam aer, nu faceam pauze, moment in care pe usa barului intra Raul. In sincronizare perfecta cuplul a caror distractie tocmai fusese compromisa de catre angajata zeloasa din mine parasea separeul indreptandu-se catre bar. Am pornit si eu catre bar, ca sa le fac nota. Am ajuns cu totii in acelasi timp la tinta - eu, Raul si cuplul. Eu si cuplul in fata barului, Raul in spatele lui. Cum scriam nota, Raul se gandeste ca e momentul sa fie sociabil si sa mai lucreze un pic la bacsis si o intreaba de domnisoara :"si, cum vi s-a parut Orgasmul?". Eu ma adancesc in nota de plata, apasand tare cu pixul. Tipa ii arunca agresiv: "nu inteleg ce fel de intrebare este asta". Raul pluseaza, in necunostinta de cauza: "pai... ma gandeam ca poate sunteti cunoscatoare"...

Nu i-am mai vazut niciodata. Nici pe calo-pisi nici pe depanatorul de mobile.

Design Yourself

Sa fim intelesi. Nu apreciez cartile motivationale. Nimic care contine sintagma "in x pasi" (cu exceptia in care e folosita la misto), toti "expertii" aparuti peste noapte care te invata cum sa fii bogat, sarac, nevropat, indragostit sau infometat. Dar ca sa vezi ce inseamna dizainu', am vazut cartea aista la colega Luiza si mi-a ramas capu' la ea. Adica Design Your Self, de Karim Rashid. Si stiti deja - mi-am cumparat-o. In varianta portocalie (mi se pare foarte tare ca exista in 4 variante de culori). Pe link-ul respectiv gasiti o descriere foarte ok, mai ok decat as fi putut eu sa o fac (mai ales ca inca n-am terminat de citit).

Cat de curand intru in renovare - psihologi, schimbat de mobila, schimbat de tot. Curatenia de iarna.

Chip in taci.

Baby, it's cold outside

Un cappuccino si bruschete cu mozarella la Cafepedia, apoi vant. Un vant nemilos de care am senzatia ca n-am mai simtit niciodata, care mi-a amintit melodia asta. Melodia asta mi-a amintit la randul ei de o seara de acum 5 ani, cand inchiriasem de la British Council un VHS cu Tom Jones& guests in concert. De un el. De mine atunci...

I really can't stay... But, baby, it's cold outside...

Tom Jones si Cerys Matthews (Catatonia).

Anul asta o sa fie altfel

La sfarsitul de an. La asta ma refer. Nu vreau sa mai fac niciun plan. Nu vreau sa mai am asteptari. Sunt foarte linistita. Stau si vegetez. Sunt o frunza ranjind in bataia vantului. Sunt un pui de pisica tarcat care sta in mijlocului drumului asteptand sa vada ce se intampla.

Sugestii?

Daca nu, o sa dorm. De revelion.

Later edit: inainte de a-mi lua cadou... beware of the dog house...

Cartofii explodeaza

Cum sa faci un cartof sa explodeze (instructiuni complete):





1. Se spala niste cartofi





2. Se da drumul la cuptor





3. Se pun cartofii in cuptor, cu tot cu coaja.





4. Se pune o masina de rufe la spalat, se aduna niste haine de donat, se vorbeste putin pe messenger, dupa care se merge catre bucatarie in scopul verificarii stadiului cartofilor





5. Se deschide usa cuptorului.





6. Se ia o furculita, si se apropie cu grija de unul dintre cartofi (cel mai la indemana). Se atinge usooor cartoful.





7. Veti auzi imediat un zgomot care se poate ilustra prin "BUM". Mici bucatele de cartof fierbinte vor sari pe dumneavoastra, in par, pe bluza si sosete. Cuptorul va fi acoperit de mici mici bucatele de cartof.





8. Opriti focul pentru a evita carbonizarea bucatelelor raspandite peste tot in cuptorul dumneavoastra, aratand de parca un catel a vomitat taman acolo.





9. In stare de soc se merge dupa camera foto si se imortalizeaza scena, precum si bucatica ce a sarit cel mai departe.


De asemenea, trebuie sa mentionez ca experimentul functioneaza mai bine in zilele in care femeia care face curat tocmai a fost in vizita.



Va urez pofta buna!

In picaj

Am luat cizme. Am luat flori. I was ok. Really ok.

Si acum ma duc in jos. De ce se intampla chestia asta? Cum o fac sa se opreasca? Cum fac sa ies dintr-un cerc vicios?

Am avut de cand ma stiu probleme cu increderea in sine. La inceput n-o recunosteam si mi se parea o prostie ideea in sine. Ca eu as avea probleme cu mine. Pana cand ele s-au agravat si s-au agravat si au ajuns pana in paradoxul ca ma iubesc si ma urasc in acelasi timp. Evident, niciuna dintre situatii nu se manifesta atunci cand ar trebui.

Nu pot face aproape nimic de una singura. Am intotdeauna nevoie de o confirmare, de o proptea, de o voce care sa-mi zica ca e ok si ca o sa ma sustina no matter what in chestiunea respectiva. Si aici nu vorbesc despre barbati - ca daca ar fi fost sa ma bazez vreodata pe vreun umar vanjos de mascul eram in groapa pana acum :) . Am perioade de autism absolut si totusi nu pot face nimic de una singura. Trebuie sa vina cineva sa ma tina de mana. Virtually speaking. Culmea, atunci cand fac ceva de una singura imi iese mult mai bine decat atunci cand sunt impinsa de la spate (poate si pentru ca se intampla atat de rar si na... fiind un eveniment select... e intr-un fel).

In plus, de la o vreme nu mai pot sa scriu. Nu-mi mai ies cuvintele, nu se mai leaga ideile. Chestie vizibila si in textul de fata.

Sunt intr-o mazga. Ca un gem vechi. Ca o dulceata zaharisita. Nu mi-e rau. Nu mi-e bine. Nu mi-e cald. Nu mi-e frig.

Si nu fac nimic.

Quest - gasiti problema

Am vazut acest videoclip la Hotel Universal. . Am intrat pe youtube si ce e acolo... haos. Oameni revoltati de "Romania nu e asa", certuri internationale - e la voi, ba nu, e la voi, ba e la noi, sarbi imputiti, ba e la voi, romani jegosi. E in Bulgaria, ba nu, e un Ungaria. Sunt tigani, ba nu, sunt romani. Ba nu, sunt alte natii. E discriminare, ba nu e discriminare. Da, sigur, vin toti strainii astia si ne filmeaza si ne fac de ras. Si tot asa. E clar ca e in Romania - ca doar vedem Dacia in toata splendoarea ei. Problema e alta. Si anume ca eu nu vad problema.

Intrebare de baraj: care e problema cu clipul asta? Da, sunt oameni saraci. Asa e, ei exista si in realitate. Si la noi si prin alte parti. Sunt oameni de o anumita conditie care nu sunt cu nimic mai rai sau mai urati sau prosti decat altii. Au contraire. Nu vad pe nimeni omorand, injurand, scuipand sau furand in clipul asta. Si imi mai si place melodia. Si clipul. Imi place tot.

Is it just me??? Vreau opinii.

Pana la Dracu' si inapoi

Am fost la Dracu'. M-am dus Dracu' si mi-a mai si placut. In weekendul asta a fost tim bilding, aici.  Struti, caluti, ponei. Aer curat.

Oamenii - altfel, si cand spun altfel ma refer la asta: prin zona manejului se invartea o pisicuta cu un picior stramb. Era clar ca accidentul s-a petrecut demult, pentru ca nu parea a suferi desi avea coloana stramba si piciorul ala complet sucit. Miau, miau la al treilea miau beneficia deja de toata atentia posibila. La insistentele Danielei am fost la receptie sa intrebam de un veterinar. Eram sigura ca o sa primesc priviri ironice, dar oamenii chiar pareau ingrijorati cand au auzit ca am gasit o pisicuta lovita. Mi-au dat numarul de telefon, am sunat la veterinar (era sambata). Omul mi-a raspuns, m-a ascultat si a mai si venit pana acolo. Avusesem dreptate, accidentul se petrecuse demult si osul era deja sudat, dar macar am incercat... si a existat bunavointa. 

La Dracu' e bine de tot si va trimit si pe voi acolo, cu tot respectul :). Cazare ok, kitch-ul tinut sub control, oameni atenti, mancare buna, centru de echitatie, verdeata.

M-am indragostit de caluti, m-am dat si cu caruta (cu Doina si Stela - asa le chema pe iepele "in charge"). La ATV am renuntat, desi ma inscrisesem. Nah. 

Duminica am dat o tura si prin Sighisoara. Care nu m-a impresionat prea tare. Dar poate ca eram eu obosita, plus ca era si vremea urata. Mentiune speciala pentru piureul de castane cu frisca si rom. Goodie...

Faza amuzanta a zilei - vineri ne-am oprit la Cheile Gradistei, sa mancam. In restaurat, binecunoscutele animale impaiate plus kitch-ul infricosator. Langa noi o vulpe in pozitie de atac. Consecinta - dialogul urmator: 

-Uite, vulpea e in atac. 

- Da, in atac cerebral. 

Poze aici. 

Despre tarani, tetelu, dono si alte lucruri

Joi seara am primit pe mail un text. Cui ii apartine, N-AVEAM DE UNDE SA STIU, eu am dat copy paste asa cum se vede. Draga domnule care te grabesti sa arunci cu muci pe pereti. Nu ma cheama Cristi, si nu sunt nici mascul. Nu caut nici glorie si nici altceva. Am specificat sursa. Daca ma chema Mafalda, as fi pus si link-ul. Nu sunt jurnalist, nu ma asigur ca am x surse etc. Era suficient un comentariu de bun simt in care sa-mi atragi atentia ca textul a mai fost publicat undeva. Si iti multumeam.

Si draga domnule da cu mucii peste tot, daca ziceam ca am scris-o eu macar aveam despre ce discuta. Vorbesc aici despre cel care a lasat comentariul mizerabil.

Altfel... du-te si plimba ursii.Si am sa-ti dau o veste - textul asta circula pe mail, viral, exact asa cum l-am publicat eu.

Era o vorba (nici aia scoasa de mine) - nu te pune cu porcii ca va murdariti amandoi. Da' lui ii place.

Am de zis doar atat: mi-a fost atrasa atentia ca textul original este aici http://dono.ro/kpra-coo-3-iezi-pt-cocalari-si-pitzipoance/ .

N-am incercat sa fac nimic altceva, decat sa arat si altora ceva ce am primit pe mail SI NU AM SUSTINUT CA-I SCRIS DE MINE, BAI TARANE.

Imi cer scuze daca am ofensat cu ceva pe autorul textului. Nu asta a fost intentia.

Hai...pa.

Poezie de nani

Am citit in seara asta undeva pe un blog ultimul vers din poezia asta:

Vei plânge mult ori vei zâmbi?

Eu
nu mă căiesc,
c-am adunat în suflet şi noroi-
dar mă gândesc la tine.
Cu gheare de lumină
o dimineaţă-ţi va ucide-odată visul,
că sufletul mi-aşa curat,
cum gândul tău il vrea,
cum inima iubirii tale-l crede.
Vei plânge mult atunci ori vei ierta?
Vei plânge mult ori vei zâmbi
de razele acelei dimineţi,
în care eu ţi-oi zice fără umbră de căinţă:
"Nu ştii, ca numa-n lacuri cu noroi în fund cresc nuferi?"

Este, asa cum ati recunoscut probabil deja, vorba despre Blaga. Ei bine, cu asta ma adormea mama cand eram mica. Cu Poemele Luminii, din care poezia asta era preferata mea.

Da, imi citea si povesti. Pe unele le inventa si pe altele mi le citea. Cele pe care mi le citea erau scrise de Vladimir Colin. Le stiti? Ce frumoase erau... Aveam o carte foarte veche, mult mai veche decat mine, din care ramasesera doar paginile si careia i se improvizase coperta din dosar. Pe care eu am desenat-o cum am vrut. Si cartea avea paginile ingalbenite si mirosea a ... carte si avea din loc in loc cate o pagina cu ilustratii asa frumoase cum n-am mai vazut de mult. Erau niste ilustratii vagi, simboliste, nu naive - cum am vazut apoi in cartile de mai tarziu. Cartea se numea "Basmele omului", cred. Imi amintesc un singur titlu - "Slava, fiica pamantului".

Mmm... da' ce m-o fi apucat, mai nene?

Kpra cu 3 yezi

LATER EDIT - originalul AICI.
Am primit de la cineva urmatoarea scrisorica. Poate ati primit-o si voi. Daca da, stiti despre ce vorbesc. Daca nu... cititi, ca merita.

Dragii mei, sa va spun o poveste? Pai, hai va spun.

Ieri navigam pe Internet si am prins acolo un link de hi5. Asa, ca pentru voi, urasc hi5-ul. Dar am intrat. Pe pagina unui tânar de aproximativ 18 ani, de profesie dansator modern. Si de succes. Spun asta având în vedere zecile de mesaje de la tinere ce-l doreau. Sub o forma sau alta.

Problema mea a fost ca nu am prea înteles ce încercau sa-i comunice fetele. Gen: abea ast sa vi aici sa stam la brf k na, ti minte chef k maj' meu.
Sau: te poooooop lov u abea astept sa ne vdm: x: x:x
Sau: plshe... hi5 tau ast comm d la u plz.

Priveam tatonarile respective cu ochii unui retardat. Lumea se duce p**ii de suflet, ma gândeam. Dispar cuvintele. Dispare comunicarea. Dispar imaginile pe care le pot picta cuvintele, frazele. Dispar întelesurile. Astfel de limbaj, presupune sfârsitul literaturii, al poeziei. Ce fel de poezie ai putea scrie cu "uof uof atât de nfs sometimes buah?!" Stiu, sunt un batrân decrepit basinos ce sta usa în usa cu o prostata defecta, dar dragii mei tineri utilizatori de ksh##33usk, o luati razna! Stiu ca traiti în viteza, stiu ca aveti alte prioritati, stiu ca toalele de firma au luat locul cartilor bune si versurile retardate ale unor melodii searbede au luat locul poeziei, dar voi frânati evolutia si începeti sa involuati!
În curând, veti comunica din nou prin batai de toba si sunete nearticulate. Si, mai grav, omorâti povestile. Sau veti ajunge sa povestiti la fel de cursiv ca Tarzan cu Jane, în
momentul întâlnirii lor. Sper ca stiti cine-i Tarzan.

Pentru voi, am decis sa readaptez minunata poveste a minunatului Creanga (a murit saracu' fara sa vada Bamboo-ul). Poate asa o veti citi. Si veti realiza spre ce va îndreptati, cum vorbiti, ce doriti si în ce credeti.

Povestea e adresata doar cocalarilor si pitipoancelor. NU MA ADRESEZ TUTUROR TINERILOR. Exista multi tineri de aur, care cred în ceea ce cred si eu si cei dinaintea mea. În valoare. Cei ce-mi citesc blogul intra în aceasta categorie si le multumesc ca sunt aici. Datorita lor, ma simt si eu mai tânar. Un pic. Si acum povestea.

Kpra coo 3 yezi

Era o data o kpra superhaladita ce avea ksa in Pipera. Si 3 yezi. Mari bulangii. 1 mai fraer ca altu. Doolcik de kpra le zice intr o buna zi yezilor:
-Dragii mey, eu merg la mall sa iau ceva tzoale, ca sa lansat colectia de toamna-iarna. Incuiati usha si activati sistemul de alarma, sa nu vina loopul la voi. kand ma intorc, va kant la usha:
"3 yezi bulangii, fug akum la D&G,
Si va aduce mama voo, okelari cu rama noua
Ktarama de metal, cat zabala de la cal,
Si 3 blooze cu sclipici, si adidasi cu "arici"
Un mobil de la Vertù , k sa tzi moara dooshmanu'"

- Ati bagat la mansarda, mici fraeri coklitzi ce sintetzi?
- Da, mamook. tu doote la mall, avem noi grija! Hai, p@@@@, te poooop, kisses :x:x:X
Si kpra pleaca. Loopool era insa dupe zid. Smekerul, kre era numa figuri plin cluburi, moorea de superfoame. Si le puse gand nashpa celor 3 yezi. Si-a dres vocea si a inceput sa kante la usha:- 3 yezi bulangii, ma imbrak la D&G….Yedool mare, bocna de fraer, a sarit sa deskida usha. Lui ii ajunsese ca cineva zicea "D&G" la usha. Restul nu mai konta. Ceilalti doi i-au zis insa:- Koaie, U nu auzi k vocea de la usha e groasa??? Nup deskide, frate!!!!!! Mama are voce doolcik.
Nervos, loopul a mers la tunning sa-si dea mai incet bashii la voce. Si s-a intors. Si a inceput din nou sa kante.
Fraerul mare iar a sarit ff hotarat sa deschida usha. Probabil de pliktys3alaaaaaa. Ceilati 2, si-au dat seama orikat de fraeri ar fi fost, k ala mare traieste in loomea lui. Shi s-au askuns. Unul in semineu, celalat sub patul kprei, batut in kristale Swarovsky.
Ala mare a deskis usha, loopool nu a stat pe ganduri si l-a mankt. Apoi s-a pus pe pat. Sa-si faca digestia. Dar de la un flok de blana ce i-a intrat in nas, l-a luat stranutul. Yedool mijlociu, askuns sub pat, i-a zis:- Hey, buah, snoof snoof, ai grije d tne!Loopool l-a extras binishor de sub knapea shi l-a mankt shi p el. Apoi le-a looat kptatzanile shi le-a pus in geam. Sa o fraereasca pe kpra. Shi a plekt.
Vine kpra de la mall. Incepe sa knte, ala mic ii deskide. Se uita kpra in living si zice:
-Mah, ce kkt e jegu asta P jos!
Yedu ii toarna ce s-a intamplat. Kpra se enerveaza maxim, ii cad dekt kateva lakrimi shi spune: - Ii iau glanda la bulangiu!
Il soona pe mobil shi asta nu raspunde. Atunci ii baga un SMS: " Loopoole, U shti k t ioob3sk ff mooooolt, hai sa bem ceva, vreau sa traiesk klipa cu tn! Mercic! P.S. :x:x:X Kpra Skoompik."
Loopool citeshte shi zice:
-Sup3rCooool!
Jegosool vroia de moolt sa o fak pe kpra, ashea ca nu a mai stat pe gandoori.Shi a fugit la vila ei din Pipera.
Kpra i-a deskis usha, l-a invitat sa stea pe knapeaua cu Swarovsky shi a dat drumul l-a super skoola audio din living. Loopool a inceput sa askoolte, apoi sa urle, sa-i dea sangele p nas shi a murit in kinuri. De ce?
Capra, dragii mei, îi pusese un cd cu versiunea originala a povestii lui Ion Creanga. Care suna cam asa:"... Ticalosul si mangositul! Ei las' ca l-oiu învata ieu minte. Înca se rânjea ma mine câtodata si-mi facea cu maseaua. Apoi doar eu nu-s de-acelea de care crede el. N-am saritpeste garduri niciodata. Ei taci, cumatre, ca te-oiu dobzala eu! Cu mine ti-ai pus boii în plug? Apoi tine minte, ca ai sa-i scoti fara coarne!"
Mult peste puterea de concentrare a hapsânului lup. Creierul lui nu a facut fata avalansei ce se revarsa neîndurator din boxe. Si a crapat.
Da, stimabililor. Asa sunau povestile odata ca niciodata. Cam cum e fragmentul ce l-a ucis pe lup. Iar pentru viitor, au nesansa de a fi scrise cam ca începutul povestii mele.
Asta în cazul în care povestile mai au un viitor.

Revenind la domnisoara de ieri si la dilema lui Despot

Aflu ca o cheama Alexandra Avram si e/a fost modela + animatoare intr-un club de noapte + plimbareata pe la marea jena publica numita "Nora pentru ma-ta". Si e amanta patronului postului tv la care "presteaza". Adica iubitul Ioanei Basescu. Adica Giovanni Francesco Adica eu, aparatoarea ferventa a concluziilor trase cu cap, dupa o intreaga discutie pe messenger despre cat de... usuratica este sau nu femeia din film (eu sustinand ca pana una-alta din film se vede clar doar ca-i proasta) trebuie sa recunosc ca duduia are si alte calitati.

Adica eu, acest Can-Can al blogocubului care este, ii zic lui Adi Despot - D-AIA A ANGAJAT-O, MAH! IN P..A MEA. SI D-AIA NICI N-O S-O DEA AFARA.

NTZ.

hehe.

Ia uite ce mi-a crescut mie pe desktoop....

Nu poci ca sa va zic de la cine e. Persoana importanta. Dialogul nu cred ca era pentru public, but Adrian Despot so rulz aici incat trebe sa va arat si voua. Acuma... ata ete, cum ar zice un clasic in viata.

Hai uitati-va ca merita efortul. Parol! :)





Si cu ocazia asta aflu si ce-a mai facut baiatul ala de la Megastar, ca tot ma intrebam...

From VW with... love?

 La domnul Controlor am intrat in discutia asta cu VW. Bai, I don't love VW. Sorry to tell ya. Cel putin, nu pe Polo. Am o imagine proasta despre Polo, si reclama asta n-o sa mi-o schimbe.

Cat despre reclama, yeeeees, I loooove it. Dar ramane un filmulet extrem de amuzant. I shall NOT buy a VW. Si nici nu-mi apropie brandul prea tare. In niciun caz nu mi-l face lovemark. Ca mesaj, e corecta- merge pe strategia Polo - si anume "safety". Dar repet ce am comentat pe blogul tau - mi se pare ca reclama depaseste produsul.

Ca brand, coerenta si tot ce vrei tu raman la Honda.

But what a sweet TVC affair:

Ze power of photoshop.

Via Lucian. Care spune si ca doamna are avea 40+. Ceea ce inseamna ca arata foarte ok pentru varsta ei si in realitate. 

Dar... sa fim seriosi :) 

Mi-e frica, mi-e frica, sa dorm singurica...

Ia sa vedem... Ce se intampla daca dam un mic search pe google cu "sfantul Andrei"? Seara aia pagano-crestina. Da, da, asta de acum. Asta cetoasa, in care am plecat pana la Mega Image si nu vedeam la 2 pasi si toti cainii din spatele blocului foarte cuminti de obicei erau pusi pe atacat pe toata lumea... brr...


Cel mai temut in noaptea de Sfantul Andrei este strigoiul. Acesta e un mort ce nu si-a gasit odihna, si care este condamnat sa rataceasca noaptea prin lume. Acesti morti fie n-au ajuns in lumea de dincolo, fie refuza sa se mai intoarca, dupa ce isi viziteaza rudele de aici, la sarbatori. Acestia din urma sunt “strigoii morti”, foarte temuti pentru ca ei pot lua viata rudelor apropiate si aduce boli si suferinte.

Pe langa acestia, exista si “strigoii vii”, in special femei batrane care, in noaptea de Sfintul Andrei, se ung cu untura pe talpi si ies prin horn, pentru a se lupta cu strigoii morti. Oameni ii pot recunoaste a doua zi, dupa urmele si zgarieturile de gheare de pe fata. Dar si acestia au pteri malefice: daca nu gasesc cu cine sa se razboiasca, merg pe la casele oamenilor sa-i sperie.

Oamenii se apara cu ajutorul usturoiului, care ii alunga pe necurati. Ei freaca usile si zavoarele cu usturoi si isi infunda hornurile, pentru a-I impiedica pe strigoi sa intre in casa.

Moroii fie se nasc cu puteri rele, fie sint oameni morti care, pentru pacatele lor, sunt condamnati sa devine dupa moarte suflete ratacitoare. Unii spun ca moroii ar proveni dintr-un copil mort nebotezat, ucis sau inmormantat de viu, ori dintr-un mort neputrezit, caruia nu i s-a facut slujba religioasa la ingropare.
Moroii sut foarte temuti si sunt asimilati in unele regiuni vampirilor, pentru se spune ca sug sangele si laptele vitelor. In alte parti ale tarii, oamenii cred ca ei au pteri malefice mai mici si nu pot decit sa sperie.

Un animal mitologic ce se inrudeste strans in credinta populara cu lupul este pricoliciul. El este un om cu coada, nascut dintr-un incest, stramb, pipernicit dar vioi, avand mai ales aparitii nocturne. Pricolicii se pot metamorfoza in lup sau in caine, dandu-se de trei ori peste cap. Ei fac mult rau: au puterea de a trece prin orice obstacol, se hranesc cu vite sau chiar cu copii, si vin noaptea sa se aseze pe pieptul oamenilor ce dorm, imbolnavindu-i. Spre deosebire de strigoi si moroi insa, ei sunt muritori si nu se pot inmulti.

Pricolici se poate deveni si in urma unei vraji sau a unui blestem, dar in acest caz transformarea este periodica (de obicei noaptea), creatura revenind apoi la conditia de om (licantropie).

Pentru situaţii cum ar fi descoperirea unor hoţi ori criminali sau aflarea soartei unor persoane dragi dispărute, tot în noaptea magică a Sfîntului Andrei se citesc anumiţi psalmi şi se fac ritualuri în urma cărora misterele se dezleagă pentru oamenii cu suflet curat. Nu sînt deloc recomandabile astfel de practici, fie şi pentru simplul fapt că se desfăşoară în locuri înfricoşătoare precum cimitirele. Se folosesc, după un anume tipic cunoscut de majoritatea “vrăjitoarelor”, trei, şapte sau nouă lumînări aprinse, un vas nou, cu gura largă, plin cu apă sfinţită sau apă neîncepută şi monede de argint, care sînt aşezate toate deasupra unui mormînt vechi şi părăsit. Nu va obţine sigur nici un rezultat prin acest ritual cel care nu a postit “negru” trei zile înainte, pentru a-şi răscumpăra într-un fel păcatul săvîrşirii magiei. Se crede că în lumina lumînărilor, după ce s-au rostit anumite rugăciuni, se pot vedea în apa turnată în vas, o singură dată în viaţă, explicaţiile unor enigme.

So. Sa ne fie inteles. Eu ies in oras si pana la cantatul cocosilor nu ma prindeti p-aci. Si va vad eu maine care sunteti zgariati pe fata...

Am primit o leapsa

Cum procedam?

Klara m-a nominalizat sa scriu despre ceva interesant. Si anume despre lucrurile bizare pe care le-am primit. Sau, mai degraba despre lucrurile primite in mod bizar, neasteptat. Imi rascolesc mintea si nu gasesc nimic... Nimic... Poate doar o amintire de foarte departe. Aveam 4-5 ani si o familie prietena din Constanta era in vizita la noi, la Pitesti. Familie care avea doi copii. Doi baieti - unul cu un an mai mare si cel de-al doilea cu un an mai mic decat mine. Cei doi ma torturau groaznic, pentru ca incercau in mod constant sa ma pupe. Ma alergau, literalmente - in jurul mesei, in jurul blocului, in jurul scaunelor, in orice arie in care se putea alerga. Cel mare -M. era capul rautatilor, cel mic - B. doar ii dadea ascultare orbeste. Parintii erau mai degraba amuzati de situatia care mie mi se parea agasanta si stupida.

O alta chestie importanta este ca familia avea rude in Germania, asadar cei doi aveau tot felul de jucarii de care eu nu mai vazusem. Tata era lesinat dupa mine si imi aducea in fiecare seara cate ceva - aveam tone de masinute chinezesti, creioane colorate in cutie alba acoperite cu folie transparenta si toate modelele de papusi care existau in magazine. Dar ei, copiii din Constanta, aveau genul asta de jucarii de plus care se gasesc acum peste tot. Si la care eu jinduiam ingrozitor. Cei mai interesanti erau doi iepurasi micuti identici, de care ma indragostisem cu o pasiune pe care copii de acum care au de toate nu stiu daca au cum sa o inteleaga. Nu era vorba de pasiunea de copil sarac - nu era cazul - ci de fructul interzis, de jucaria pe care odata plecata n-o s-o mai vezi niciodata nicaieri. Nu poti sa o furi, admiri in vitrina sau primesti cadou.

Cu o seara inainte de plecarea lor din Pitesti, le-am cerut unul dintre iepurasi. N-au vrut sa renunte. Mama m-a certat si mi-a explicat ca nu e frumos sa ceri jucariile altora. Am plans cu sughituri in perna. Se manifesta inca de pe atunci in sangele meu obsesia pentru tot ce imi este interzis.

Au plecat la 5 dimineata. Cand m-am trezit, aveam pe perna unul dintre iepurasi. Parintii baietilor il furasera profitand de faptul ca ei erau adormiti si ii fortasera pe ai mei sa-l accepte. Pe iepuras.

Iepurasul a trecut prin multe, are pantalonasii patati de injectiile cu apa pe care i le-am aplicat in mod repetat, e cam murdar si are mustatile rupte. Dar inca mai exista.

Familia a fugit foarte curand dupa eveniment in Germania. I-am revazut o singura data, in clasa a 11-a. Tocmai se intorsesera in tara, la Constanta, iar eu eram in tabara la mare. M-au asteptat in fata complexului din Navodari unde eram cazata. Baietii erau mari, ca si mine... si seara aia a fost cel putin bizara. Dar asta cred ca este cu totul alta istorie...

Cat despre lucrurile primite din senin, inexplicabil, am o alta poveste. Eram prin clasa a 6-a si aveam un profesor incredibil de desen. Era pictor si caricaturist si suferea de o boala care l-a impiedicat sa mai predea cand am ajuns in clasa a 8-a. Nu dadea niciodata teme fixe de desen. Ne expunea viziunea proprie asupra temei, pe tabla, dupa care ne incuraja sa ne exprimam subiectul asa cum il vedem noi. Nu pot sa uit tema "un dracusor simpatic", cand ne-a desenat pe tabla un dracusor - coarne, coada, etc - cu fata lui Iliescu, ranjind - faimosul ranjet circular al bunicutei. Iliescu era presedinte atunci.

Un alt exemplu de tema este "copacul iubirii". [later edit - acum ca ma gandesc mai mult, cred ca se numea "copacul fericirii"]. Atat ne-a spus: sa desenam copacul iubirii asa cum il vedem noi. Eu- care n-am avut niciodata talent la desen ci doar un gust ... ciudat in amestecul culorilor - am facut un copac mare am fragmentat coroana in mici segmentele si am desenat in ele toate lucrurile pozitive care mi-au venit in minte - porumbei, stele, comete, pisici, curcubee... si le-am colorat asa, ca la nebuni. Am inserat niste lucruri si in trunchi si ... gata. Profesorul mi-a laudat "lucrarea" de parca ar fi fost vreun Van Gogh. Nu am inteles NICIODATA de ce imi lauda foarte mult desenele. Repet - nu pot, nu stiu sa desenez. Toata lumea a luat 10, pentru ca toata lumea lua mereu 10 la profesorul Militaru. Dar - legat de pomul minune - in acelasi an, am participat la un concurs de desene pe asfalt, de 1 iunie. Stiti cum e - o caruta de copii care deseneaza. Tema era ca intotdeauna "Pacea mondiala". Ei - si eu, nestiind sa fac porumbei si harta lumii, am desenat pomul ala. Si am castigat - premiul 1. Neasteptat, neauzit. Incredibil. Stateam si asteptam juriul. O tanti pe care n-am vazut-o in viata mea m-a intrebat cum ma cheama si mi-a notat numele undeva... Mai tarziu, in timpul premierii, mi-am auzit numele. Nu prea intelegeam ce vor de la mine, care e treaba, mi se parea... halucinant. Am ajuns acasa cu premiul si ai mei s-au inchinat. Rasesera putin de mine dimineata, cand am plecat la razboi inarmata cu creta colorata... aveam talent la muzica,cantam la pian, stiam sa scriu si sa citesc de la 4 ani (pana la 9-10 deja citisem trei sferturi din tot Jules Verne-ul existent si devoram orice gaseam nou si interesant la toate bibliotecile la care aveam acces), dar cu desenul n-am avut VREODATA vreo tangenta. :) Si totusi... a aparut acel premiu.

Despre profesorul Militaru as mai vrea sa mai adaug ceva. Ne tinea lectii de viata stand turceste PE catedra. Asta se intampla la ora lui - vorbeam si ne desena pe tabla chestii frumoase. De desenat desenam acasa. Intr-o zi ne-a intrebat de pe catedra- "stiti ce e dragostea?" (noi ne dadeam coate prin banca, eram in clasa a 7-a...).Apoi a adaugat - "o sa va explic" - si s-a dus si a desenat pe tabla un trandafir frumos (din 3-4 miscari), o coada luuunga, iar pe coada a adaugat multi tepi gigantici. Fiecare spin de 2 ori cat floarea. A lasat creta jos si a spus "uite, cam asta e dragostea".

Tot ce am gasit pe internet despre profesor este desenul de mai jos, cu care a castigat un premiu de bronz in 2004, la o expozitie din Kyoto:

Leapsa merge la Picatura, si la oricine vrea sa scrie despre asta.

Despre Gotan Project si Guerilla

La mine asa se leaga. Cate doua, cate doua...

Am fost la concert. La Gotan Project. Bai, a fo' frumu'. Mi-au placut mult scenografia - cortina ala translucid de la inceput in spatele caruia cantau cu reflectoare puse la picioarele fiecaruia, si pe care cortina se proiectau lucruri... partea a doua in care cortina a cazut, set-ul s-a transformat din negru in alb (cu ajutorul unor bajeti care au misunat repede pe acolo) si toata scena a devenit un ecran de proiectie. Orchestra... Ca au cantat mult si au fost doua bis-uri. Si - domnu' care ziceai ca a fo' boring mai demult- acu' nu mi s-a parut boring deloc.

Sala a fost arhiplina, prespun ca a fost un sold-out. Cei doi baieti "de baza" care canta "la platane" au fost initial insotiti doar de un acordeonist si un chitarist, de ma gandeam chiar "sper ca astia nu ne iau ochii cu scenografia ca sa puna totu' de pe disc". A aparut tanti aia care canta apoi - care parol, le da ca pe banda. Apoi cvartetul si pianistul. S-au perindat de vro 3 ori si dansatori de tango. Au fost si doua sample-uri micute de michael jackson - bille jean si abba - money, money, care m-au facut sa zambesc. Dupa cum au spus oamenii, asta a fost concertul de deschidere al unui turneu. Oricum, daca la teatru a inceput sa ma enerveze faptul ca se aplauda furtunos pentru toate mizeriile, a inceput sa ma bucure faptul ca in ceea ce priveste concertele, oamenii astia au inviat, danseaza, se bucura, tipa... si asta in Sala Palatului. Si chiar si la Gotan Project, care sa zicem ca e mai mult o muzica de ... "stare". Tipa era gravida, au bagat si Mi Confesion (my second fave, after Amor Porteno), desi cu vocile celor doi hip hopperi inregistrate, si cu ei doi proiectati in spate (videoclipul).

Daca ar fi sa clasific... n-as putea. Nu pot sa compar treaba asta cu Roisin Murphy care a fost... senzational si viu. Sau cu Koop, unde eu m-am simtit foarte bine pentru ca imi plac la nebunie si m-am bucurat de atmosfera, si am dat din coada fericita tot spectacolul. Asta a fost asa... bucurie pentru urechi. Si ascultat cu ochii intredeschisi in timp ce imi doream (ca si Luciana) sa stiu sa dansez tango.

Trecem acum si la Guerilla. Petrecerea de 4 anisori, din club Spice. Bai, baieti, sorry to tell ya, but music sucked big time. Asta pana pe la 1 jumate, cand plecase si jumate de lume. Cand am intrat acolo, toata lumea parea mult mai beata decat mine- si probabil chiar era. Asa ca am facut eforturi sustinute sa imi revin si m-am alimentat cu niste vodka cu suc de mere. Am fost chinuita sa ascult toate oldies but goldies-urile bagate de Marfar aia - plus ce era in pauze adica tot oldies but goldies - pe genul YMCA. So unlike guerilla.

Pe final si-au mai revenit si ei un pic si au dat-o pe killers, kaiser chiefs si gogol bordello, d-astea... oricum. Mai bine. Doar ca bautura incepuse sa fie pa bani. Mbine... fie...

Anyways. Another good day.

Santa Maria live at Bucharest:

N-ai cu cine, ma...niste... mojici

Reprezentativ, ca sa zic asa. In sfarsit si-au dat... apa pe fata...:P

My precious x 2

Incerc de mult sa postez ceva despre margelele mele, dar simteam ca ceva nu e in regula, ca momentul nu e potrivit, nu stiu. Nu pot sa explic. In seara asta, cand siragul si-a gasit perechea, mi-am dat seama ca... that's it.

Partea a doua a povestirii este ... despre casuta lor. Cutia vintage cumparata acum 2 ani la un pret exorbitant dintr-un supermarket... fara niciun motiv. Mi-a placut si atat, nici nu m-am uitat cat costa. La casa am vazut, dar am zis ca asta e - o sa o iau si gata. De-a lungul timpului, insa, nu i-am gasit niciun scop suficient de bun. Mereu mi s-a parut ca e prea buna ca sa pun nimicuri in ea, prea mare pentru bijuterii maruntele, prea mica pentru tonele de bijuterii "de unica folosita"... Prea frumoasa pentru elasticele de par. Prea de lemn pentru dulciuri. Am tot mutat-o de colo-colo, pana la aparitia primului sirag facut de Lola pentru mine- Vegetal Obsession. Cand am scos margelele din geamantanul cu care am venit din Portugalia, m-am invartit vreo 10 secunde cu ele in mana prin camera, incercand sa le gasesc un loc potrivit. Si era acolo. Cutia. Am auzit ingerii cantand, am avut o revelatie. They were made for eachother!!
Singura problema a fost ca uneori, cand deschideam cutia, mi se parea ca siragul era singur acolo... In definitiv lutul este o materie calda. Iubitoare. Nu e otel sau diamant. E lut, si are nevoie de companie. Si asa a aparut Farfalla. Acum sunt impreuna si eu o sa vi le arat pe ele doua in casuta lor:

Swing!

N-aduce anu' ce-aduce blip fm

Chit ca nu se mai poate uploada...

Acum despre KOOP la Bucuresti

Ok. Weekendul asta a fost incredibil. Expozitia Lolei, Nouvelle Vague, Retro Electro la Fabrica, concertul Koop si apoi afterparty-ul Koop... this is almost too much.

Concertul a fost breathtaking. Si nu ma refer neaparat la muzica - pe care o stiam, care imi placea, la care ma asteptam. Ma refer la public, la modul in care ei au comunicat cu publicul, la instrumentisti, la... tot, asa. Pe bune ca nu mi-am imaginat atata lume la concertul Koop si n-am visat la o asemenea reactie. Am stat cu ranjetul pe bot tot concertul. Tot-tot. M-am si emotionat si m-am bucurat asa, de bucuria lor. Ma simteam de parca oamenii aia de pe scena ar fi copiii mei si ma bucuram pentru ei ca se bucura lumea (daca are vreun sens ce spun eu aici). Mi-a fost teama de liniste, si pace :). Din fericire, mi-a fost teama degeaba.

Pun mai jos un filmulet scurt de tot (n-am stat sa filmez...)- de dragul reactiei si de dragul senzatiei - cu inceputul bis-ului - yes, yes, Koop Island Blues - si cateva poze.

Asa. Afterparty. Surpriza a fost ca oamenii au cantat din nou. Au dat iar cu Koop Island Blues si cu Come To Me in noi. Publicul restrans adunat ciorchine langa scena, in sfarsit machiajul lui Oscar vizibil... (in Sala Palatului am stat la cucurigu). Pe Oscar l-am prins si pentru o poza (desi imi imaginez ca a fost o cerere oarecum previzibila, se plimba pe acolo, si-o cam cerea...). Am dansat cat m-au tinut pingelele, am platit pentru toate momentele de popas sprijinita de scaun cu gura cascata din concert. Toata lumea dansa cu toata lumea, trupa cu oamenii, oamenii cu oamenii... cum ar trebui sa fie o petrecere.

A fost frumos tare, mai... Ma emotionez doar cand imi amintesc. :P












Si de pe youtube, tot de la Bucuresti -

COME TO ME



STRANGE LOVE




Si daca ar trebui acum sa fac un clasament al evenimentelor din ultima vreme, pe locul 1 ar fi Koop, pe locul doi Roisin Murphy, apoi Nouvelle Vague si in coada de tot Thievery Corporation (concert despre care cu cat ma gandesc mai mult, cu atat mi se pare mai... fad si lipsit de ... quelque chose). Mai e Gotan Project joi si Tricky miercuri. La Gotan am bilet, la Tricky nu. Dar parca vad ca ajung la amandoua. Despre Gotan am auzit ca ar fi kinda boring (cel putin in concertul anterior...). Traim si vedem.

Imi pare rau tare ca n-am apucat bilet la Sting. Inca mai sper intr-o minune.

Dar deocamdata sunt inca bucuroasa dupa Koop. Nu cred ca a fost vreun concert pana acum cu efect prelungit asupra mea. (a, ba da, Roisin).

Gata, gata, tac. Dar v-am spus ca a fost tare frumos ? :)

De la Fabrica, de sambata

Tocmai aflu ca faptul ca I had a hell of a good time atat sambata cat si duminica nu e o coincidenta. Electric Brother a fo' responsabil pentru ambele - Retro Electro de la Fabrica si afterparty-ul Koop.

Stay tuned, revin cu detalii de la kOOP.One of the coolest things this year, BY FAR.


De la Fabrica, de sambata, niste lucrusoare:


Dj Hightower warmig the Vynils for the Retro Electro party in Fabrica Bucharest.

Djs: Electric Brother & El Tshango Tango

Visuals: Aaron + &1 + El Tshango Tango






El Tshango Tango at Electric Brother's Retro Electro party @ Fabrica Club Bucuresti on 22th of November 2008.

Visuals: Aaron + &1 + El Tshango Tango
3 CRT beamers + 4 super 8 projectors



Un slide cu poze - AICI.

(ca sa vedeti ca nu vorbesc aiurea pe pustii).

Nouvelle Vague si fabrica

Sambata asta era programata pentru zacut. Adica - singura, casa, filme, alea. Problema a aparut in momentul in care am realizat ca nu ma simt tocmai in forma pentru asta. Da, da, trebuie sa am o forma buna pentru chestia asta, pentru sambetele astea kamikaze care probabil pentru alti oameni sunt banale, firesti.

Nouvelle Vague. La Nouvelle Vague nu mi-am luat bilet. Mi-am spus ca daca e cazul sa ajung la concertul asta, o sa ajung. Si am ajuns. La 6 jumate am aflat ca Diana are un bilet in plus. Revolutie, imbracat, machiat, taxi.

Concert peste asteptari. Mult mai mult public decat as fi crezut. Am luat camera, dar nu si cardul asa ca tot ce am facut au fost vreo 3 fotografii - o sa le vedeti mai jos.

Al doilea bis a fost "In a manner of speaking". Adica ce mi-am dorit toata seara sa aud si nu se intamplase. Energie multa, femeile alea au dansat like there was no tomorrow, sala dansand (NEASTEPTAT). A fost frumos. Potrivit pentru sambata asta - care deja devenise semi-kamikaze. Uite melodia. Frumos rau:




Dupa aia mers la Fabrica. Bai, asa muzica frumoasa n-am mai auzit de mult. Retro electro. Si Parov Stelar si Gabin si tot ce trebuie pentru dantuit. Mi se facuse somn si mi se tot facea din ce in ce mai somn, dar tot dansam si ziceam ca plec si nu mai plecam. Si am tinut-o asa pana la 4. Bine rau de tot.

Ahz.

Si uite pozele:

Tigari tari

In seara cu Internetics, in taxi pe drum am cerut cuiva doua tigari. Ramasesem fara. Mi-a dat doua Marlboro full flavour. Pe care abia in seara asta le-am fumat. In timp ce trageam fumul tare in piept, a aparut o amintire. Intai timid, apoi a devenit prezenta cu totul.

Invatam pentru olimpiada de psihologie. In liceu.Clasa a 10-a. Olimpiada era a doua zi si ca de obicei eram complet pe dinafara, pe ultima suta de metri. Ramasesem acasa doar cu bunica mea. Parintii erau la tara. Intotdeauna dupa ce ei plecau, ea venea la mine si zicea "ai si tu o tigara buna?". Pe atunci fumam tigari tari. Si mai mult decat acum. Tin minte ca in seara aia aveam Rothmans. Am fumat o tigara-doua cu ea.

Imi amintesc seara aia perfect. Eu - fumand in camera mea, in pat, invatand psihologie. Nu stiu de ce seara aia si nu alta mi-a ramas puternic intiparita in minte. Am multe amintiri cu ea si de cand a murit sunt seri in care rememorez multe lucruri. Dar seara aia a ramas cumva atat de detaliat intiparita in memoria mea... Senzatia, parca si mirosul camerei si forma perdelelor. Lumina veiozei si manualul de psihologie.

Am luat a doua nota. N-am trecut la faza urmatoare (pe tara) si nici nu-mi doream asta. Am plecat in schimb in Grecia...