marți, mai 26, 2009

Povestind Bucurestiul

Ma tot tin de vreo doua zile sa povestesc ce si cum. Sa povestesc cum e cu povestind Bucurestiul. Sa ma bucur cum s-a bucurat bucuroaia de bucuria lui bucurel... Si nu stiu de unde sa o apuc, pentru ca e o experienta pe care daca n-ati trait-o imi va fi greu sa v-o reproduc. I-a iesit destul de bine lui sunkissed (celei careia eu i-am explicat la telefon, in parc, ca n-am regrete... si n-am mintit :) ). V-ar mai putea povesti gabrijela-mea si Raluca , pe care le-am aruncat in labirint.

Am ajuns si eu in labirint, si spre marea mea uimire, m-am lasat dusa de val. Multumesc mult pentru taximetrist. E exact taximetristul din povestirile mele. Mie mi-a povestit printre altele ca a fost la parada anti-gay si cand i-am spus ca eu sunt de parere ca fiecare ar trebui sa fie asa cum simte, m-a intrebat daca sunt nonconformista. I-am zis ca nu, ca sunt toleranta. Si mi-a raspuns tot cu o intrebare "cum, domnisoara, nu sunteti beserecoasa?". "Nu". "Nu tineti posturi, alea?". "Nu.". Hehe...

Recunosc ca ma asteptam ca cei 3 golani sa nu poata intra bine in rol cu mine de fata, pentru ca statusem seara cu ei de vorba, chiar cand isi pregateau personajele. Si - recunosc - credeam ca nu vor reusi. Pareau niste copii buni :) Nu mi-i imaginam in rolul de "baetasi". Da' le-a iesit. Si m-am bucurat! Ei faceau scandal si eu zambeam bucuroasa ca le iese :) Au mirosit a bere, mi-au spus "pisi", mi-au citit titluri obscene din tabloide, m-au luat de gat, mi-au pupat mana, a fost ce trebuie.

Am vazut apoi niste poze frumoase alb-negru cu niste femei din bucurestiul interbelic in portbagajul unui olcit abandonat, am dat cu subsemnatu' pentru oazele din bucuresti... Era cat p-aci sa nu raspund la telefonul public din parc care suna pentru mine. Eram prea ocupata sa ma intreb ce cred taximetristii aia de la colt despre telefonul ala care tot suna, si ce urmeaza, si sa ma gandesc ca e o zi frumoasa, si sa vad cu coada ochiului toti "spionii" de pe traseu cu care ma intalneam din 2 in 2 metri plimbandu-se nonsalant de parca nici nu ma cunosc. Noroc cu Maria care a venit nervoasa la mine si mi-a spus "suna telefonul, mai bine raspundeti pana nu deranjati tot parcul". Hehe...

Mi-am sustinut in continuare teoria cu lipsa regretelor si in fata donsoarei cu barca de hartie... Asa ca am scris o dorinta pe o barcuta, in lipsa unui regret. Sa va zic ce, sau nu se mai indeplineste?

Am trecut si eu pe la hippiotul nostalgic de 21 de ani, care nu stia despre ce sa fie nostalgic... si caruia i-am povestit din amintirile mele legate de anii 80.... am ajuns apoi cu celalalt la expozitie, si s-a terminat. Parca mai vroiam ceva.... dar s-a terminat, iar eu m-am bucurat ca am trecut prin experienta asta.

Am mancat apoi cu fetele care erau inca un pic ametite (ca si mine, de altfel), dupa joaca din labirint, si am plecat spre padure, la Iarmaroc Fest. Da' asta deja e alta poveste :)

L.E.: si cum s-a vazut expo de catre cineva de la Sapte Seri :)

6 comentarii:

the "Dude" spunea...

Viata este un teatru. Bucurestiul este o scena. Si cum actorii pot fi categorisiti ca buni sau rai. Asa vad Bucurestiul. Ne bucuram de bucuria mostenita de la Bucur.

silvia spunea...

hehe

sa stii ca toate fetele mi-au spus ca n-au regrete. daca asa ar fi, ce fericite trebuie sa fei... pe tine te cred, totusi :D

mi-am scris si eu regretele la sfarsit de tot. cel mai mare regret e ca n-am putut sa fiu si participant in povestea asta frumoasa

Sahara Penguin spunea...

de ce ma crezi? :P

silvia spunea...

pai stii de ce? pentru ca aveai ceva sincer in voce, as if you were proud... ceilalti oameni erau parca prinsi cu matza in sac... ceva gen "n-am spart eu vaza aia!"

Sahara Penguin spunea...

:)

the "Dude" spunea...

NU ai mai postat, pacat. Astept:).