A inceput intr-un magazin de haine. In drumul spre iesire am incercat sa imi iau geaca pe mine. Am bagat mana stanga, am observat ca am geanta pe mine, am zis ca nu-i problema, iau geaca pe deasupra, oricum geanta atarna undeva dedesubt... dupa ce am varat manuta stanga, trecem la cea dreapta. Eroare. Nu gasesc maneca. Bajbai, bajbai, cu ochii intr-un pulover de pe umeras... In cele din urma ma uit. Geaca era pe dos. Maneca deja imbracata era pe dos si doar maneca dreapta era in pozitie regulamentara (norocul meu, altfel asa ieseam de acolo...si nici nu cred ca observam pana la baiatu' cu netu' la care am platit factura in urmatoarele 10 minute). Si acesta a fost doar inceputul...
Asaaa... ajung acasa, ma schimb, ies in oras. Troleu - 61. Pe undeva pe la Leu - chiar in fata caminelor, aproape de statie, zaresc pe geam masina de alaturi - un Ford de teren. Negru, prafuit. Inauntru, o mana de barbat - mana dreapta - imbracata intr-o maneca a unui costum negru, butona un telefon negru in timp ce stanga controla volanul. Telefonul negru atasat desigur la un handsfree. Bai, si asa m-a luat o senzatie apasatoare si nu stiam ce e... si mi-am dat seama dupa vreo 20 de secunde. Mi-a fost groaza de ideea ca viata mea o sa semene vreodata cu cea a tipului din masina. Nu stiu cati ani avea, nu stiu daca era insurat, nu stiu daca era masina lui si nici macar daca era telefonul sau costumul lui, dar mi-a inspirat... nimic. Fad. Gol. Sunet metalic de obiect mic ce cade pe pamant de undeva de foarte sus.
....
.....
In statie la Universitate, asteptand autobuzul, sa ma intorc acasa. Topai de pe un picior pe altul din doua motive: frig si veselie. Sunt foarte vesela, simt ca sunt plina de energie, cumva am impresia ca viata mea abia incepe. Nu am nici un motiv sa simt asta, doar simt. Vine autobuzul, ajung la rondul de la Universitate - accident de masina. Doua masini facute praf. O femeie intinsa pe iarba, salvare. Ii vad doar cizmele femeii - sunt albe. In autobuz lumea spune ca e moarta. Doua femei comenteaza despre ea, ca a traversat neregulamentar, therefore e vina ei. O fata din spatele meu izbucneste: "Auzi, a traversat neregulamentar! Nu vedeti ca masinile sunt facute praf? Era pe locul mortului! Saraca... tampitelor... m-am saturat de bosoroagele astea... Doamne, saraca, era in masina si probabil a intrat altul in ei... cat de tampite sunt babele astea, n-ar mai termina odata".
Trecem prin dreptul accidentului din nou, de data asta pe partea cealalta... Toata lumea tace... aud din cand in cand cate o soapta care aduce a "...moarta...".
M-am cutremurat. S-a terminat pofta de viata. Inainte nu ma afectau asa accidentele... oamenii morti... am vazut un batran lovit de un camion in fata blocului... am vazut o femeie facuta praf pe autostrada... dar asta din seara asta m-a terminat, m-a lovit in plex. Imi venea sa plang. Maniaco-depresiva, cum ar spune un cunoscut.
....
2 statii mai jos, la Cismigiu, inca o scena. Autobuzul se apropie de statie... Un catel vine rapid trop-trop-trop dinspre parc. Aproape nu i se vad labutele de repede ce le schimba, desi nu fuge. Parca marsaluieste... Ajuns in dreptul statiei opreste brusc, in acelasi timp cu autobuzul. Usile se deschid, lume urca, lume coboara, si catelul ala cauta pe cineva inauntru. Am clipit, m-am frecat la ochi, am zis ca am halucinatii. Nu, domnule, nu! Catelul cerceta inauntru, cauta pe cineva. Nu e in autobuzul asta. NEXT!
...
....
Si acum, in miez de noapte, mai aflu una. O poveste urata. Pe care am mirosit-o oarecum, dar pe care am refuzat pana acum sa o analizez, pentru ca am crezut ca oamenii sunt mai buni decat ii stiu eu, si ca probabil numai eu dau peste tradari ca-n filme si crime pasionale...
*****
Intrebarile cu care am ramas in final sunt:
1) Alb... sau negru?
2) Treaba cu prietenia e un mit? Chiar ne f...m toti cu toti si toti intre noi? A ramas chestia asta cu prietenia doar un mit urban? Prietenii sunt ca sosetele - se rup si dupa aia ii arunci/ ii transformi in carpa de sters praful? Probabil sunt o idealista...
3) Pe cine Dumnezeu cauta catelul ala?!
Asaaa... ajung acasa, ma schimb, ies in oras. Troleu - 61. Pe undeva pe la Leu - chiar in fata caminelor, aproape de statie, zaresc pe geam masina de alaturi - un Ford de teren. Negru, prafuit. Inauntru, o mana de barbat - mana dreapta - imbracata intr-o maneca a unui costum negru, butona un telefon negru in timp ce stanga controla volanul. Telefonul negru atasat desigur la un handsfree. Bai, si asa m-a luat o senzatie apasatoare si nu stiam ce e... si mi-am dat seama dupa vreo 20 de secunde. Mi-a fost groaza de ideea ca viata mea o sa semene vreodata cu cea a tipului din masina. Nu stiu cati ani avea, nu stiu daca era insurat, nu stiu daca era masina lui si nici macar daca era telefonul sau costumul lui, dar mi-a inspirat... nimic. Fad. Gol. Sunet metalic de obiect mic ce cade pe pamant de undeva de foarte sus.
....
.....
In statie la Universitate, asteptand autobuzul, sa ma intorc acasa. Topai de pe un picior pe altul din doua motive: frig si veselie. Sunt foarte vesela, simt ca sunt plina de energie, cumva am impresia ca viata mea abia incepe. Nu am nici un motiv sa simt asta, doar simt. Vine autobuzul, ajung la rondul de la Universitate - accident de masina. Doua masini facute praf. O femeie intinsa pe iarba, salvare. Ii vad doar cizmele femeii - sunt albe. In autobuz lumea spune ca e moarta. Doua femei comenteaza despre ea, ca a traversat neregulamentar, therefore e vina ei. O fata din spatele meu izbucneste: "Auzi, a traversat neregulamentar! Nu vedeti ca masinile sunt facute praf? Era pe locul mortului! Saraca... tampitelor... m-am saturat de bosoroagele astea... Doamne, saraca, era in masina si probabil a intrat altul in ei... cat de tampite sunt babele astea, n-ar mai termina odata".
Trecem prin dreptul accidentului din nou, de data asta pe partea cealalta... Toata lumea tace... aud din cand in cand cate o soapta care aduce a "...moarta...".
M-am cutremurat. S-a terminat pofta de viata. Inainte nu ma afectau asa accidentele... oamenii morti... am vazut un batran lovit de un camion in fata blocului... am vazut o femeie facuta praf pe autostrada... dar asta din seara asta m-a terminat, m-a lovit in plex. Imi venea sa plang. Maniaco-depresiva, cum ar spune un cunoscut.
....
2 statii mai jos, la Cismigiu, inca o scena. Autobuzul se apropie de statie... Un catel vine rapid trop-trop-trop dinspre parc. Aproape nu i se vad labutele de repede ce le schimba, desi nu fuge. Parca marsaluieste... Ajuns in dreptul statiei opreste brusc, in acelasi timp cu autobuzul. Usile se deschid, lume urca, lume coboara, si catelul ala cauta pe cineva inauntru. Am clipit, m-am frecat la ochi, am zis ca am halucinatii. Nu, domnule, nu! Catelul cerceta inauntru, cauta pe cineva. Nu e in autobuzul asta. NEXT!
...
....
Si acum, in miez de noapte, mai aflu una. O poveste urata. Pe care am mirosit-o oarecum, dar pe care am refuzat pana acum sa o analizez, pentru ca am crezut ca oamenii sunt mai buni decat ii stiu eu, si ca probabil numai eu dau peste tradari ca-n filme si crime pasionale...
*****
Intrebarile cu care am ramas in final sunt:
1) Alb... sau negru?
2) Treaba cu prietenia e un mit? Chiar ne f...m toti cu toti si toti intre noi? A ramas chestia asta cu prietenia doar un mit urban? Prietenii sunt ca sosetele - se rup si dupa aia ii arunci/ ii transformi in carpa de sters praful? Probabil sunt o idealista...
3) Pe cine Dumnezeu cauta catelul ala?!
RSS Feed (xml)
13 comentarii:
poate te cauta pe tine, l-ai strigat :)?
Pai nu... eu abia am grija de mine, cum sa mai am grija si de un catel... :)
E cu danc!
Poate el trebuia sa aiba grija de tine!
Poate era un semn...te-ai uitat in ochii lui?
Da, ne futem cu toti si suntem fututi de toti. In timp ce ne mint, ne fut!
Prietenia asta...tinde spre un mit...
Alb si negru...altfel ne-am plictisi!
Ma fac capsunar, ca in ro nu poti decat sa faci hemoroizi la cat esti de futut!
nu prea ii sta bine pinguinului maniaco-depresiv, jur ca te-as fi scos la un vin rose pe malul drumului si sa-ti arat norisorii, tot roz, deh, de poluare, de nepoluare, luam si noi lucrurile asa cum sunt, si sa vorbim despre ghiduri de trait fericit cu tradatorii, ca numa' asa iti trece furia, vorbesti cu prietenii aia la care stii tu ca te poti duce la 12 noaptea sa-ti imprumute o pilota ca ti-e frig singur in casa, spune despre ce ti se intampla si deja incepe sa treaca, deh, daca vii pana la NYC, raman datoare cu rose-ul ala:)
de la f. (pasiv) se fac hemoroizi?! :O omg!
gigix - :)))))
Anti - de data asta nu erau tradatorii mei... erau ai altcuiva... dar m-a intristat ideea.
Dar cu rose-ul ramane. :)
de-astea se intimpla in fiecare zi, stii, nu? eu cred ca felul in care le percepi depinde si de moodu' in care esti... de unde stii tu ca acel catzel nu si-a trait surpriza la urmatoru'?... femeia era socata, nicidecum moarta, si-a revenit dupa ce tu te-ai indepartat destul cit sa n-o mai vezi... ala cu fordu' ducea masina patronului la spalatorie si tocmai fusese sunase sa i se spuna sa-l spele si pe interior...
deci:
1. e cind alb, cind negru, in general insa doar diverse nuantze de gri cu mici pete de roz...
2. daca nici prietenii nu ne-ar f.te, atunci cine?...
3. asta nu stiu nici eu.
Stiu ca se intampla in fiecare zi. Stiu ca n-a patit nimic, nici nu ma interesa pana la urma asta.
Expuneam niste emotii, nu stirile de la ora 5. :)
erau ai mei...huh.... Mda. Te-a pus un pic pe ganduri..eram sigura. Si nu m-ai contrazis....(inca?)
huh?!
raluca... :)
ziceam ca era vorba de tradatorii mei.
Si de contrazis era vb despre http://blog.360.yahoo.com/blog-0NuEZMoyd6ecvF62hHkjpasi_Sjh?p=44. Pup you.
Ahhhh, da. Acum mi-am dat seama. Well... am aflat alta poveste. Asemanatoare. Si de aia nu m-am prins... Iti povestesc... :) pup you back
Trimiteți un comentariu