Momentul Cosmo

Sau, mai bine spus, Momentul "Tabu". Dar Cosmo suna ceva mai... colorat.

Ei bine, da. Am si eu momente in care simt nevoia sa spun banalitati. Stiti - exista un sir interminabil de bloguri majoritar feminine, scrise corect din punct de vedere gramatical, si care trateaza o serie intreaga de clisee ingrozitoare, in genere de spectru romantic - "de ce ne inseala barbatii", "oare putem fi fideli?", "de ce ne indragostim intotdeauna de cine nu trebuie", blablabla. Stiti despre ce vorbesc. Posturile alea care se lasa cu cate 50 de commenturi in care majoritatea femeilor spun "m-am regasit!! dumnezeule, vorbesti exact pe limba mea" etc. Cu putina grija, articolele astea s-ar putea transforma in Coehlo 2, in literatura mioritica de consum. Luati aminte, asadar, dragele mele Paolo de Carpati...

Asadar. Da, am si eu momente cand vreau sa impartasesc truisme. Si truismul zilei este "se intampla ceva ciudat cu lumea". Cred ca e un moment de rascruce, ca cel in care s-a renuntat la casatoriile aranjate. Ca doar nici la asta nu s-a renuntat brusc, intr-o buna zi. Presupun ca cei care se casatoreau pe ascuns sau impotriva parintilor erau cazuri de scandal... Erau perceputi drept nebuni. Ei, acum cred ca intram in epoca superficialitatii sentimentale sincere, vadite. In era in care institutia casatoriei o sa devina in sfarsit ceva depasit. Asta nu e neaparat un lucru rau, e doar ceva nou. Si fiind nou, e temporar perceput ca rau. Si greu de "inghitit". Si o sa dureze cu siguranta foarte, foarte mult. Ma indoiesc ca o sa apuc vremea in care notiunea de casatorie o sa fie complet abolita. Dar mi-e clar ca transformarile au inceput.

Lumea are optiuni. Prea multe optiuni. Atata informatie, atatea cunostinte noi in fiecare zi duc la dorinta de mai mult. La dorinta de schimbare. La cultul personalitatii. La dorinta de independenta. Casatoriile nu mai rezista. Relatiile sunt ceva caduc. "Everafter"-ul siropos e pe duca rau de tot. Daca pana acum se incercau pastrarea unor aparente de dragul... aparentelor, acum nici macar pe alea nu se mai pune pret (thank GOD!!). Incep sa ma simt de-a dreptul binecuvantata. Ca sunt asa, ca pot trai de una singura, ca imi doresc iubire doar atata timp cat e reala si ca nu visez la cai verzi pe pereti si bastoane la batranete.

Cei care au visat de tineri la valorile patriarhale ale epocii trecute au apucat sa se casatoreasca. S-au aruncat pe la 20-25 de ani intr-una din primele iubiri (de obicei una din timpul facultatii). Intr-o majoritate covarsitoare divorteaza inainte de 30 de ani sau se complac intr-o nefericire pigmentata cu nopti pe internet, cu cautarea de distractii interzise si cu consolarea ca "asta e viata". Nu se mai lupta in lumea asta pentru o relatie. Nu se mai lupta pentru construirea unei eternitati impreuna. Nu stiu daca asta este neaparat rau. Poate este doar sinceritate, dupa decenii intregi de inchinat la un idol fals.

Suferinta lunga si domoala provocata de banal, rutina si incertitudini a fost inlocuita de rupturi dese si violente. De 100 de iubiri neimpartasite pe metru patrat, de obsesii ciudate si de lucruri pe care le consideram deocamdata ca fiind "nebunesti". Eu cred ca a venit doar momentul in care oamenii au toate conditiile sa isi dea arama pe fata... Nu cred ca "the world is going to end" sau ca "au innebunit cu totii" sau ca "nu mai sunt oameni ok pe lume". Nu. Cred doar ca suntem generatia de sacrificiu, cea in timpul careia se produce mutatia.

Mai e ceva, ce am dezbatut indelung cu prietenii mei. De multe ori n-au fost de acord cu mine. Inca mai cred in povesti cu zane unii dintre ei, pesemne. Da, cu totii avem nostalgia parintilor care au cupluri sudate si greu incercate, care inca se plimba de mana pe strazi si care au grija unul de celalalt. Dar oare ce ar fi facut aceeasi parinti ai nostri daca ar fi trait astazi? Daca si-ar fi facut 20 de prieteni noi pe zi pe facebook si myspace, daca s-ar fi exprimat pe un blog pe care sa primeasca continuu feedback de la cunoscuti sau necunoscuti, daca ar fi avut contact cu 30 de filme pe zi, daca ar fi fugit la Vama Veche in fiecare weekend de vara si daca, si daca, si daca. Daca un parinte ar fi putut creste un copil in conditii perfect normale, asigurandu-i un trai mai mult decat decent. Daca ar fi fost atat de usor sa adopte. Daca s-ar fi putut reinventa o data la 10 secunde. Daca ar fi putut gasi un hobby inedit in fiecare zi.

Ma intreb daca s-ar fi descurcat mai bine decat noi. Eu cred ca nu. Si cred ca eu m-am adaptat al dracului de bine.